Marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că partidul pe are îl conduce nu va mai încheia protocoale de colaborare cu Partidul România Mare.
După comunicatul PRM, dat publicităţii luni şi semnat de vicepreşedintele Codrin Ştefănescu, potrivit căruia partidul va încheia protocoale cu PSD în fiecare judeţ și vor fi finalizate, la nivel naţional, până în această vară, Victor Ponta s-a sucit: „Eu sunt preşedintele PSD şi răspunsul meu este nu”.
Pe de altă parte, liderul PRM, C.V. Tudor, a susținut în legătură cu parteneriatele locale cu PSD că acestea vor defecta USL, care este o alianță ridicolă.
În opinia liderului peremist, uniunea dintre PSD şi PNL este nenaturală: „E o alianţă ridicolă. N-are nici o valoare. Nu înţeleg de ce un partid mare ca PSD se lasă încălecat de PNL”, a spus Corneliu Vadim Tudor.