Victor Ponta şi-a început mandatul, dar şi declinul politic

Din vara acestui an, mi-am exprimat în câteva rânduri îndoielile privitoare la statura şi ţinuta morală, la simţul onoarei atrofiat, la comportamentul şi profilul de politician ale lui Victor Ponta, grevate de suma tuturor păcatelor, tuturor tarelor şi năravurilor politicianului român de ieri şi de azi. Nu credeam însă că Victor Ponta îmi va confirma atât de repede bănuielile. Nici că se va strădui din răsputeri să-şi facă sieşi un atât de mare deserviciu. Dar, mai ales, nu credeam că relativizarea promisiunilor şi prăpastia dintre vorbele şi faptele sale vor da, atât de curând, apă la moară percepţiei generale care, pe drept cuvânt, face atât de des trimitere la caracterul ignobil al politichiei.

Încă din seara alegerilor, cu confirmarea rezultatului zdrobitor pe masa învingătorilor, dar mai cu seamă din noaptea de miercuri, 12 decembrie 2012, când lucrurile deveniseră şi mai clar tranşate, cu o încrâncenare ilogică şi gratuită, cu un sictir manifest, Victor Ponta a început, aşa cum spune românul, „să sufle mucii-n fasole”.

Din acele zile, prin deturnarea arbitrară, iraţională a voinţei votului popular, a sensului şi comandamentelor sale, prin introducerea în ecuaţia calculului prestabilit a unor elemente aleatoare şi false, Victor Ponta şi-a subminat prosteşte credibilitatea şi ataşamentul faţă de cauza comună care a motivat din plin prezenţa la vot şi rezultatul acestuia. Nu cred că exagerez spunând că, din acele momente, Victor Ponta şi-a început vertiginos, paradoxal, cu o victorie, declinul politic oricâte guverne i-ar mai da ghes să conducă de-acum încolo ambiţiile sale.

Istoria politică post-decembristă nu cunoaşte o asemenea situaţie în care dezamăgirea, cruntă, neaşteptată, precede şi o ia înainte cu mult actului însuşi de guvernare şi oricăror speranţe de performanţă.

Victor Ponta a avut o victorie uriaşă în mâini cu o miză pe măsură şi n-a ştiut ce să facă cu ea. S-a pierdut, la fel ca în vară, cu firea, cu instinctul de conservare rău înţeles, cu egocentrismul nemăsurat.

Ce motiv avea Victor Ponta ca, din postura de mesager al unui vot covârşitor, să meargă cu căciula plecată în faţa împăratului gol-goluţ? Niciun motiv! Dar să deschidă larg poarta negocierilor cu UDMR, ştiut fiind că scorul electoral le va face inoportune şi dezavuate de electoratul român? Absolut niciunul! Şi ce motiv are astăzi să introducă în guvern, pe „şest”, reprezentanţi ai UDMR dacă nu pe post de „cai troieni” în perspectiva unor viitoare scenarii? Dar să clameze necesitatea unui nou acord cu FMI după ce, aflat în opoziţie, l-a denunţat ca păgubos şi împovărător pentru poporul român?

Adevărul, oricât de dureros şi surprinzător ar părea, este că politicianul Victor Ponta nu este cu nimic mai breaz decât gunoiul pe care românii au vrut să îl măture de sub preş şi cu care, pe furiş, în bătaia de joc a civismului nostru, a semnat un troc, un pact de neagresiune şi supravieţuire peste capul electoratului. Îi animă acelaşi caracter duplicitar, acelaşi oportunism greţos, aceleaşi ambiţii de parvenire în dispreţul oricărei norme morale, aceeaşi sete orbească de putere, cu orice chip, cu orice preţ.

Constatăm că nu e nimic nou sub soarele palid al democraţiei şi politicii româneşti.

Dumnezeu ştie ce surprize, dintre cele mai urâte şi nefaste, ne vor aştepta cu Victor Ponta în calitate de prim-ministru!

Pentru că Victor Ponta, reconfirmând laşităţile din vremea referendumului, slugărnicia în faţa vechililor Europei de dragul interesului personal, este un politician de duzină, incapabil să pună piciorul în prag imixtiunilor de tot felul şi să spună: „ajunge!”. Ulcerat de ambiţii şi calcule personale, cu fundul şi cu obrazul în mai multe luntri, Ponta e în stare să pună în pericol nu doar coeziunea Uniunii care l-a propulsat şi pe care se pregăteşte deja să o trădeze cât mai „discret”, dar şi pacea socială şi fundamentele interesului naţional.

O nouă guvernare pe care o voiam şi o speram mai brează începe. O guvernare, încă din start, vulnerabilizată grav de cedări, începută, social-democrat, cu stângul! O guvernare pe care Victor Ponta, mai înainte de a-şi demonstra bruma de capabilităţi şi bune intenţii, a spoliat-o de capitalul cel mai de preţ: încrederea.