Volei masculin Victorie de senzație: Naţionala României a bătut Franța!

Naţionala României a reuşit o victorie de senzaţie, 3-1 (25-23, 16-25, 25-18, 25-21) cu campioana olimpică en titre, Franţa, luni, la Tel Aviv-Yafo, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului European de volei masculin – CEV EuroVolley 2023, succes care i-a adus calificarea în optimile de finală.

Adrian Aciobăniţei, care s-a transferat în această vară de a echipa franceză Chaumont Volley-Ball 52 la formaţia poloneză PGE GiEK Skra Belchatow, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu, cu 20 de puncte. Alexandru Raţă (12 puncte) şi Robert Călin (11) s-au mai remarcat din echipa României.

Din echipa Franţei s-au evidenţiat Stephen Boyer (19 puncte), Yacine Louati (15) şi Kevin Tillie (11).

Meciul a fost arbitrat de polonezul Szymon Pindral şi de bulgarul Aleksandar Vinaliev.

România a început slab competiţia, cu două înfrângeri, 0-3 cu Portugalia şi 2-3 cu Israelul, dar apoi a obţinut trei victorii consecutive, 3-2 cu Turcia, 3-1 cu Grecia şi 3-1 cu Franţa.

În clasament, Franţa ocupă primul loc, cu 3 victorii (9 puncte), urmată de Portugalia, 3 victorii (9 p), România, 3 victorii (9 p), Israel, 2 victorii (4 p), Turcia, 1 victorie (5 p), Grecia, 1 victorie (3 p). Au mai rămas de jucat meciurile Grecia – Franţa şi Turcia – Israel (ambele pe 5 septembrie).

Primele patru clasate se califică în optimile de finală, iar România nu mai poate scăpa poziţia a treia, astfel că va juca în faza următoare cu echipa situată pe locul al doilea în Grupa B, pe 9 septembrie, la Varna (Bulgaria).

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie.

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).

Recomanda 4
Author

2 Comentarii

  1. Francezii, si nu numai ei, au invatat volei, handbal, gimnastica artistica de la romani si Romania. Restul sunt detalii…?!

  2. Pașii mari nu se fac peste noapte. Să mai vedem.
    România făcea legea și în volei bărbați la sfîrșit de ani 1960, început de ani 1970. S-a jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni între Rapid și Dinamo; una campioană cealaltă deținătoarea cupei, cu Steaua în tribune ce era deja noua campioanpă deși mai erau căteva etape.
    Naționala nu a fost trimisă la ceva campionat european deoarece nu i s-a dat șanse de medalie. Azi ne bucurăm de calificare.
    Uni vor spune că atunci era un volei, azi altul, a evoluat și am rămas de căruță. Adevărat în parte, nu cele însemnate. Voleiul, precum alte sporturi mai ales masculine din România, a fost lucrat de dinăuntru prin lăsatul unor neica nimeni în antrenorat, pus bețe-n roate celor ce ar fi putut continua sau face mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.