Victorie mare şi de senzaţie după un debut catastrofal

Halep a legat în premieră 3 victorii la jucătoare de top. Revenire fantastică după 7 game-uri pierdute consecutiv. În semifinală va juca cu Errani sau Lutsenko.

Victorie mare după un 0-6 în primul set


Cea de a 8-a partidă dintre Agnieszka Radwańska şi Simona Halep s-a încheiat cu victoria româncei, care egalează scorul general în disputele ei cu cel mai bun produs al tenisului polonez. O victorie mare. Din mai multe unghiuri de vedere. În primul rând pentru că a fost obţinută în faţa uneia dintre cele mai puternice jucătoare din lume – locul 14 în clasamentul general WTA este unul mincinos. În al doilea rând pentru că a fost obţinută după un prim set pierdut cu 0-6. În sfârşit, în al treilea rând pentru că a fost înregistrată într-un turneu de categoria WTA Premier 5. Mai trebuie spus că este pentru prima oară în acest an când Simona Halep leagă 3 victorii la jucătoare de mare valoare (Jankovic, Kerber, Radwańska). Este adevărat, în turneul din Dubai, Halep le-a bătut pe rând pe Makarova, Wozniacki şi Pliskova, dar ultima, chiar dacă este de câteva luni în top 10, este sub cele trei învinse acum de româncă). Despre meciul în sine sunt puţine de spus. Poloneza a câştigat la 0 zero primul set, a început bine (1-0) setul secund, dar Simona a echilibrat jocul şi a ţinut setul sub control. În decisiv, pe teren a existat doar românca, ea a avut 5-0, şi a încheiat meciul cu 6-1

Evoluţia scorului

Set 1. Agnieszka Radwańska – Simona Halep 6-0

(primul serviciu Radwańska)

1 – 0 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 40:30)

2 – 0 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 40:30): break Radwańska

3 – 0 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

4 – 0 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 40:30): break Radwańska

5 – 0 (15:0, 30:0, 40:0)

6 – 0 (0:15, 15:15, 15:30, 15:40, 30:40, 40:40, A:40, 40:40, A:40): break Radwańska

(timp de joc: 25 de minute)

Set 2. Agnieszka Radwańska – Simona Halep 3-6

(primul serviciu Radwańska)

1 – 0 (15:0, 30:0, 30:15, 40:15, 40:30)

1 – 1 (0:15, 0:30, 15:30, 15:40, 30:40)

1 – 2 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 30:40): break Halep

1 – 3 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 30:40, 40:40, 40:A)

2 – 3 (0:15, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

3 – 3 (15:0, 30:0, 40:0, 40:15, 40:30, 40:40, A:40, 40:40, A:40): break Radwańska

3 – 4 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 30:40): break Halep

3 – 5 (0:15, 0:30, 0:40)

3 – 6 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40, 40:40, 40:A, 40:40, 40:A): break Halep

(timp de joc: 49 de minute)

Set 3. Agnieszka Radwańska – Simona Halep 1-6

(primul serviciu Halep)

0 – 1 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40)

0 – 2 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 30:40, 40:40, 40:A): break Halep

0 – 3 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, 40:A, 40:40, 40:A)

0 – 4 (0:15, 15:15, 15:30, 15:40): break Halep

0 – 5 (0:15, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40)

1 – 5 (15:0, 30:0, 40:0)

1 – 6 (0:15, 0:30, 0:40)

(timp de joc:27 de minute)

A 7-a semifinală pentru Halep în 2015

Prin victoria obţinută în faţa polonezei Agnieszka Radwańska, Simona Halep s-a calificat în cea de a 7-a semifinală din acest an, în cele 12 turnee în care a evoluat. În celelalte 6 semifinale, Halep a obţinut 3 victorii, fiind înfrântă tot de atâtea ori. Aici la Toronto romanca va juca în semifinale cu învingătoarea partidei Sara Errani – Lesia Tsurenko.

Ce a obţinut Halep până în prezent

  • calificare în semifinale

  • 350 de puncte în clasamentul WTA General

  • 350 de puncte în clasamentul WTA 2015 (Road To Singapore)

  • un cec de 119.330 USD

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.