Victorie pentru FC Barcelona în campionatul Spaniei

Echipa FC Barcelona a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia Almeria, joi seara, într-un meci din etapa a 36-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Mijlocaşul Fermin Lopez (21 ani), un produs al academiei clubului catalan, a marcat ambele goluri ale întâlnirii, în minutele 14 şi 67.

În urma acestui succes, FC Barcelona şi-a consolidat poziţia a doua în clasament, distanţându-se la patru puncte de Girona, ocupanta locului al treilea, învinsă marţi de Villarreal (0-1).

Barca rămâne însă la mare distanţă (14 puncte) de marea sa rivală Real Madrid, care şi-a asigurat deja titlul de campioană în acest sezon.

Acest loc doi este un ultim obiectiv al clubului FC Barcelona, condamnat la un sezon „alb” şi aflat în continuare într-o situaţie financiară catastrofală, deoarece oferă un bilet pentru semifinalele Supercupei Spaniei şi, implicit, câteva milioane de euro în conturi.

Tot joi, Real Sociedad s-a impus pe teren propriu, cu 1-0 în duelul cu Valencia CF, prin golul marcat în debutul meciului de Andre Silva (3), urcând pe locul al şaselea în clasament şi sperând în continuare într-o calificare în cupele europene, cu două etape înainte de finalul sezonului.

Rezultate:
Marţi
Osasuna Pamplona – Mallorca 1-1
Au marcat: Moncayola (14), respectiv Darder (65).

Real Madrid – Deportivo Alaves 5-0
Au marcat: Bellingham (10), Vinicius Junior (27, 70), Fede Valverde (45+1), Guler (81).
Ianis Hagi a jucat 71 de minute la Alaves.

Girona – Villarreal 0-1
A marcat: Bertrand Traore (59).

Miercuri
Sevilla FC – Cadiz 0-1
A marcat: Guardiola Navarro (90+6).

Rayo Vallecano – Granada 2-1
Au marcat: Lejeune (23), de Frutos (80), respectiv Boye (89).
Andrei Raţiu a fost rezervă la Rayo.

Celta Vigo – Athletic Bilbao 2-1
Au marcat: Swedberg (68), Hugo Alvarez (71), respectiv Berenguer (23).

Getafe – Atletico Madrid 0-3
A marcat: Griezmann (27, 42, 51).
Portarul Horaţiu Moldovan a fost rezervă la Atletico.

Joi
Las Palmas – Betis Sevilla 2-2
Au marcat: Alex Suarez (27), Moleiro (64), respectiv Mika Marmol (21 – autogol), Ayoze Perez (49).

Almeria – FC Barcelona
A marcat: Fermin Lopez (14, 67).

Real Sociedad – Valencia CF.
A marcat: Andre Silva (3).

Clasament:
1. Real Madrid 93 puncte (campioană)
2. FC Barcelona 79
3. Girona 75
4. Atletico Madrid 73
5. Athletic Bilbao 62
6. Real Sociedad 54
7. Betis Sevilla 55

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.