(VIDEO) Anunțul lui Iohannis care umflă scandalul

E oficial. Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri, la Cotroceni, că respinge cele două propuneri ale premierului Dăncilă

(VIDEO) Anunțul lui Iohannis care umflă scandalul

E oficial. Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri, la Cotroceni, că respinge cele două propuneri ale premierului Dăncilă

E oficial. Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri, la Cotroceni, că respinge cele două propuneri ale premierului Dăncilă pentru Transporturi și Dezvoltare, în persoana Olguței Vasilescu și a lui Mircea Drăghici. Iohannis a precizat că săptămâna viitoare va fi și motivat refuzul său, invocând motive de legalitate și oportunitate.

„Ieri am semnat decretele de revocare (pentru Șova și Stănescu – nr.), care au fost și publicate și s-a văzut încă o dată că decretele mele se publică în aceeași zi, ca să ne amintim de o discuție (referire la cazul șefului Statului Major – nr.). Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi respinge. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicității inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de premier. Aceste argumente le veți putea în argumentația pe care o voi prezenta inclusiv public”, a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis și-a început declarația de presă de la Cotroceni vineri precizând că scopul său este acela de câștigare a unui nou mandat la Președinție.

„Pe întreg anul 2019, obiectivele mari pe care le am, care sunt obiectivele României, sunt o mai bună și profundă integrare europeană, consolidarea noastră în cadrul NATO și poate reușim să avem o întărire în acest an pe flancul vestic și unul dintre obiectele foarte importante pentru mine este consolidarea statului de drept în România, asta însemnând și continuare în forță a luptei anticorupție”, a spus acesta.

https://www.facebook.com/StirileProTV/videos/359001611595534/

Premierul Viorica Dăncilă declarase la sfârșitul săptămânii trecute că președintele a anunțat-o că nu va da curs numirilor celor două propuneri de la Dezvoltare și Transporturi.

Joi, Iohannis a semnat decretele de revocare din funcție a vicepremierului Paul Stănescu și ministrului Lucian Șova, dar nu și decretele pentru Vasilescu și Drăghici.

CCR a decis, pe 19 decembrie, cu privire la admiterea conflictului juridic între Guvern şi Preşedinţie reclamat de Dăncilă, că Iohannis este obligat să emită „de îndată” decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru” şi să răspundă în scris şi motivat legat de numirile noilor miniştri.

„Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României şi a constatat existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Preşedintelui României de a emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri;

2. Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru;

3. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru”.

Astfel, conform deciziei Curţii din 19 decembrie, Klaus Iohannis urma să semneze „de îndată” decretele de revocare ale miniştrilor demisionari ai Transporturilor şi Dezvotării, Lucian Şova şi Paul Stănescu. Totodată, Iohannis urma să răspundă „de îndată”, în scris, motivat, în legătură cu propunerile făcute de Dăncilă, respectiv Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. CCR nu l-a obligat pe Iohannis să-i numească pe Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, ci „să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României”.

 

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. @Smarandache.Nu vreau sa intru in conflict si sa ma contrazic cu dumneavoastra.Dar atunci cand preiei o societate,preiei si activul si pasivul.In data de 27 februarie 2007 HANS KLEIN(preot evanchelic si consilier local)a depus cererea de chemare in judecata impotriva municipiului SIBIU prin care solicita clar:”Va rugam sa constatati calitatea de succesor in drepturi al organizatiei noastre fata de GRUPUL ETNIC GERMAN”.Adica sa se recunoasca oficial,contnuarea doctrinei naziste pe care o promova GRUPUL ETNIC GERMAN.Cat priveste propritatile GRUPULUI,acestea in mare parte au fost ale BISERICII EVANGHELICE,care a fost obligata sa le predea GRUPULUI ETNIC GERMAN,iar o parte au fost preluate cu forta de le EVREI.Va rog sa mergeri in arhiva si sa cosultati documente sau chiar pe internet.Urmasii liderului CORNELIU ZELEA CODREANU,nu au reusit sa recupereze nici macar un ac din averea legionarilor,desi aceasta organizatie nu a fost condamnata la NUREMBERG.Oare era obligatoriu sa acordam titlul de „CETATEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI SIBIU”unor voluntari din GEG care au facut parte din structurile WEHRMACHT si au revenit in tara dupa 1989???De ce nu numeste AMBASADOR IN STATUL ISRAEL???Ati remarcat bine bunurile confiscate de la organizatiile naziste in GERMANIA AU RAMAS STATULUI ,nu au fost revendicate de un alt partid sau organizatie.Cat priveste propaganda PSD-ista va inselati amarnic,dar vrau sa judec cu capul meu ce au facut unii si ce au facut altii,daca vrem DEMOCRATIE.Da DEMOCRATIE dar nu „LABARTATA” cum este inteleasa de unii.Folosesc numai expresii in exprimare ca „cima rosie,securitatea,etc”,cum foloseau si nazistii expresii ca „bolsevicii,jidanii,etc”.Daca vrem DEMOCRATIE sa lasam libertatea de exprimare si sa ne confruntam decent.Sa asteptam ALEGERILE care este calea de a ajunge la putere si nu prin orice mijloace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.