(VIDEO) Arbitru cunoscut, accident îngrozitor

accident tir bere

Un cunoscut arbitru din Liga Națională de Baschet a murit, joi, într-un accident rutier în județul Constanța. Mașina pe care o conducea acesta s-a izbit violent de un stâlp de beton de pe marginea drumului.

Accidentul s-a petrecut pe DN 2A, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu.

„Astăzi (joi – n.r.), în jurul orei 11.10, un bărbat de 43 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe DN 2A, în afara localității Ovidiu, din direcția Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, iar pe fondul neatenției în conducere ar fi pierdut controlul direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu un stâlp din beton”, au transmis poliţiştii constănțeni.

La fața locului au ajuns imediat cadrele medicale de la SMURD, dar bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Traficul rutier în zonă s-a desfășurat îngreunat, pe un fir alternativ, timp de aproximativ 40 de minute, cât a durat intervenția salvatorilor.

Victima, Valentin Negrea, era un cunoscut arbitru din Liga Națională de Baschet, decesul acestuia fiind anunțat și pe pagina de Facebook a Federația Română de Baschet.

„Federația Română de Baschet și Colegiul Central al Arbitrilor de Baschet deplâng dispariția fulgerătoare a arbitrului constănțean de Liga Națională Valentin Negrea (44 ani). Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în postarea care a strâns sute de mesaje de condoleanțe.

VIDEO ziuadeconstanta.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.