(VIDEO) Așa descoperire, mai rar!

Un pui de urs de circa 3 luni a fost găsit de un cetățean din comuna Malini, județul Suceava.

Garda Națională de Mediu a postat imagini cu ursulețul explicând că respectivul cetățean „a procedat corect şi a alertat autoritățile”.

„Garda Naționala de Mediu a făcut toate demersurile necesare, conform prevederilor HG 323/2010, s-au întocmit documentele care permit plasarea provizorie a unui exemplar dintr-o specie protejată”, a transmis pe Facebook.

Acesta a fost preluat de centrul de reabilitare Bălan din județul Harghita, iar când personalul centrului va considera oportun va fi eliberat în mediu natural.

Puiul de urs a fost hrănit, iar iamginile cu el sunt înduioșătoare. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Trecutul
    „determina” prezentul si astfel contururile viitorului. Cand vorbesti de legea lustratiei nu faci decat sa invoci trecutul
    care ne-a distrus prezentul si viitorul. Lustratia e o invocatie a „teroristilor poetzi”de la Timisoara cocotzatzi de Secu
    aripa cominternist-complotista la „Balconul Operei” Timisorene si generalizeaza amenintarea la numarul total al PCRistilor cu carnete de membrii! Lustratia evita fondul problemei care ramane PROCESUL COMUNISMULUI si a fost invocata cu marsavie,
    asemanatoare diversiunii „Balconul Universitatii” unde s-a strigat…”Moarte comunistilor”, lozinca ce a mobilizat pe toti
    comunistii, atat nostalgicii, cat si masa tacuta sa-l prefere pe ASASINUL Ceausestilor si a 60.000 de romani la intamplare
    pe strazile oraselor Romaniei!!! Procesul Comunismului condamna ideologia GENOCIDARA si abia apoi pe TORTZIONARII PCR si ai Securitatii, gradual, cei care au ordonat si comis GENOCIDUL si asasinatele individuale si apoi cei care au cautzionat
    regimul criminal din care au facut parte…

  2. Centrul acesta de reabilitare Bălan din județul Harghita este cel care livrează de ani buni pieile pentru căciulile de urs ale Gărzii Palatului Buckingham?

  3. se pregateste un nou Arthur pentru vreo beizadea von und zu austria,deutschland?
    dus la balan/harghita va fi inscris in udmr si va invata ungureste la sepsi?

  4. E bine ca-i dau lapte de mic, sa devina mare si frumos, taman bun de „Trofeul calitatii” ! …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.