Un poliţist a fost ucis miercuri seară în Ungaria şi alţi câţiva răniţi de un nebun care a aruncat în aer o butelie de gaz înainte de a muri, a informat presa, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Poliţia şi pompierii nu au confirmat imediat împrejurările acestei tragedii petrecute în oraşul Esztergom, la aproximativ 40 de kilometri nord de Budapesta, la frontiera cu Slovacia.
Potrivit site-ului de ştiri Index, ofiţeri din brigada antiteroristă au fost trimişi la domiciliul bărbatului care ameninţa că va detona o bombă.
Potrivit primelor elemente, acesta a dat apoi foc casei sale şi a explodat o butelie de gaz. Se pare că corpul lui a fost găsit sub dărâmături. Nu s-au oferit detalii despre identitatea lui.
Premierul Viktor Orban şi preşedinta Katalin Novak au transmis, într-un mesaj postat pe Facebook, condoleanţe familiei agentului decedat.
Printre ceilalţi poliţişti prezenţi, cel puţin şase au fost răniţi, dintre care trei grav, potrivit presei ungare, mai scrie AFP.
…nu vreau sa critic dar cacofoniile pot fi evitate, cu exceptia celor recunoscute-biserica catolica, luca caragiale, tactica cavaleriei etc…se pare ca corpul; ca trupul neinsufletit…dupa unele surse, corpul…corpul acestuia ar fi fost gasit…samd…nu din alt motiv, sunt suficiente greselile din multe comentarii…
Sper sa NU se gaseasca „patrioti” AntiUNGURI AIUREA, care sa dezvolte Pareri despre Rata de Sinucidere in Randul Maghiarilor.
NU in aesta Rata sta Problema Maghiarimii cu Romanii !
Ci, in EDUCATIA Rasista, Sovina si ca un COROLAR Implicit Iredentismul, adica NEGAREA Raalitatii Istorice REALE, cu Inventarea unor Istorii FALSE, curios, DUPa Rascola alui Horea … 🙂
TOTI Maghiarii sunt CRESCUTI in Ura si DISPRET fata de Romani.
CAND se vorbeste de Romani, in Familiile Maghiare … SE SCUIPA !
Ritual pe FONDul Mentalitatii TURCICE-Bashkireze,
ASIATIC-MONGOLOIDe, Mentalitate AGRESIV-SALBATICA la EXTREM care a permis Triburilor Originare de la HUNII lui Attila si pana la Cafteala FINALA Trasa lor la Lechfeld, sa UCIDA si sa DEVASTEZE in MASA Europeni si Europa.
(Devenit „APOSTOLIC” din Zmeckerie Politica, la Fel ca si „REGATUL” lui Bella KUN, devenit Bolsevic din Interes MAGHIAR Dominator ABSURD,
Minoritate PESTE Alte Cateva Popoare, pe Baza unui STRANIU si AROGANT MAGHIARISM autoDEFINIT ca SUPERIOR …
Ca o IRONIE a Soartei si a ISTORIEI,
Lovitura DEVASTATOARE care a STOPAT Definitiv Expansiunea Regatului Maghiar, i-a RUPT Coloana Vertebrala a PUTEII Crescande pe BAZA de Salbaticie STATALA in contra Popoarelor SUBJugate,
le-a venit de la … RUDELEOR Lor, Mongolii lui Batu Han, Ogodai si Restul de HANs. la 1241.
De Atunci, NU s-a mai ridicat NICIODATA la Puterea Salbatic exersata de pana la 1241.
CONTINUARE
LOVITURA Finala le-a dat-o Soliman Kanuna, la Mohaci, la 1526.
Pe UNDEVA ar trebui sa ii inaltm lui Batu Han Statui si sa ii cinstim MEMORIA.
Ne-a scapat de Maghiarizare.
OARECUM, ca SI Turcii cu Rusii, ca ACUM vorbeam Ruseste, daca NU erau SI Rurcii peste NOI, Romanii.
In Final, trebuie sa spun ca mereu m-a intrigat CUM Maghiarii ACTUALI, amestecati cu MULTE Natii din Zona, conform Indicatiilor RRETIOASE ale lui VAIK (VOICU) semiRoman (dupa Mama, mai cunoastem Unuu’, Ardelean dupa Mama)
Stefan Cel SFANT
(EI au dreptul sa il sfinteasca pe AI LOR, NOI NU cu Stefan cel Mare sau Brancoveanu)
relativ la AMESTEC Genetic.)
Crescatorii de CAI Bashkirezi STIU GENETICA Instinctiv …
DECI, CUM dupa atatea MIXARI dupa care NU mai vezi URMA de Trasaturi HUNICE, TURCICE, BASHKIREZE pe Fetele LOR, se comporta SALBATIC, ca in Transilvania, fat de Romani, de cate Ori Istoria le da OCAZIA ?
Simplu !
TRADITIA Uciderilor se pastreaza prin Legatura dintre Genertiile Succesive.
Sa fii CIVILIZAT cu Ai TAI si SALBATIC cu Ceilalti.
ASA ziceai si Mongolii Salbatici care UCIDEAU in Masa, sa se comporte INTRE EI si CONTRA Altora.
FASCISM, NAZISM in NUCE.
@ CONTESTATARUL: Tati, fuguta la nenea doctor sa-ti schimbe tratamentul. Asta s-a cam dus naibilui. Iata !
Sunt atâția experți istorici și profesori de etică pe aici că n-are rost nici un comentariu. O mică observație, totuși, dacă-mi e permis, dilăi sunt peste tot, inclusiv în neamul românesc. Concentrația diferă, dar nu cu mult.
ERATA Necesara … 🙂
NU „BUTPNASHE HRROOOZ” …
CI, BUTONASHE HRROOOZ …
CE sunt Alea ?
Pai CUM sa scriu IO CORECT, DECENT ?
Niste Cestii, miiici, dragute, pe care nu vreau sa vi LE INDICE Nimeni, ca Farmecuul LOR MuliSenzorial … 🙂 este sa LE Descoperiti ORGANO-Leptic DIRECT si NEMEDIAT de Prostii Scrise …
SI GuduRAII sunt destul de Foarte MUlti si se dau INTELEPTI, Ponderati …
NU cunosc NIMIC din Istoria TERIBILA a Romanilor SUB Unguri, TIMP de 1000 de Ani, PLUS Masacrele Salbatice
cu Torturi, Violuri, Femei Spintecate cu Baioneta si scosi Fetii si arati Mamelor, etc. din 1920 si 1940 …
NU stiu, da’ se reped sa Scuipe MIZERII cu Ventilatorul PROSTIEI Agresive.
si scriu TEMBEL Mode.
In loc sa APERE Romania, Unii Alti NAROZI Tradatori si Criminali prin NEIMPLICARE, trimit GuduRAI sa faca URAAAT, peForum.
Iar Prostia cu PROPORTIILE de … 🙂 GuduRAI bate direct in NAROZIE …
TOT ASA au facut si ALTI GuduRAI Politici intre 1920 si 1940, care luau in Rasete Isterice de Nebuni Patentati pe cei care AVERTIZAU de Pericoluil UNguresc, cu Asociatiile cu Indemnuri SALBATICE la Adresa Romanilor .
EI, NIMIC !
NU au inarmat Armata, da’ AU FURAT Banii, inCap cu Regele GOLAN si Camarila, Agenti NKVD.
Rusine, BA GuduRATULE …
1. CONTESTATARUL spune:
21 SEPT. 2023 LA 14:16
Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.
ERATA Necesara … 🙂
NU „BUTPNASHE HRROOOZ” …
CI, BUTONASHE HRROOOZ …
CE sunt Alea ?
Pai CUM sa scriu IO CORECT, DECENT ?
Niste Cestii, miiici, dragute, pe care nu vreau sa vi LE INDICE Nimeni, ca Farmecuul LOR MuliSenzorial … 🙂 este sa LE Descoperiti ORGANO-Leptic DIRECT si NEMEDIAT de Prostii Scrise …