(VIDEO) Dramatic: Turiști surprinși în iadul vulcanului

Cel puțin cinci persoane au murit după ce vulcanul de pe Insula Albă din Noua Zeelandă a erupt luni, au informat autoritățile.

Poliția din Noua Zeelandă a informat marți că opt persoane sunt în continuare declarate dispărute după ce vulcanul a erupt luni, relatează site-ul agenției Reuters.

„Sunt de părere că pe insulă nu mai este nimeni care a supraviețuit”, a declarat comisarul adjunct John Tims.

Autoritățile au informat de asemenea că vor demara o investigație în urma incidentului.

„Nivelul acestei tragedii este devastator”, a declarat premierul Jacinda Ardern.

Poliția a informat că 47 de persoane se aflau pe insulă în momentul în care vulcanul a erupt. 24 dintre aceștia din Australia, nouă din Statele Unite, cinci din Noua Zeelandă, patru din Germania, doi din China și Marea Britanie și unul din Malaysia.

Anterior premierul Jacinda Ardern a anunțat că aproximativ 100 de turişti se aflau luni ”pe sau în jurul” vulcanului în momentul erupţiei şi unii dintre aceştia sunt daţi dispăruţi.

”Credem că aproximativ 100 de persoane erau pe insulă sau în jurul ei, dintre care despre unele nu mai ştim nimic. Este o situaţie care evoluează şi, desigur, toate gândurile noastre sunt către persoanele în cauză”, a declarat premierul jurnaliştilor, la scurt timp după erupţie.

Agenţia Naţională de gestionare a situaţiilor de urgenţă a anunţat că erupţia vulcanică moderată este periculoasă pentru persoanele care se află în apropierea vulcanului.

O înregistrare de pe insulă arăta un grup de turiști aflați în interiorul craterului chiar înainte de erupție.

Vulcanul se află pe Insula Albă, sau Whakaari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Va dati seama ce hal fara hal de tara este Noua Zeelanda? A permis accesul turistilor stiind ca eruptia este iminenta ..
    Arafat,demisia!
    Pe Pico del Teide,cu ultima eruptie acum 110 ani,nu ai voie de la un anumit punct,accesul este ingradit,doar vulcanologii au liber,cu echipament adecvat…

  2. Cum? Nici chiar securisti analfabeti ca tine n au avut acces total pe teide? Jeguri de canarioti … sa nu uiti sa i reclami la codruta 🙂 … sau poate un colectiv?? …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.