Un val de proteste și violențe afectează mai multe țări europene, pe fondul nemulțumirilor legate de scumpiri, locuințe, educație și corupție. În Franța, peste 1.200 de persoane au fost reținute sâmbătă, iar la Milano numărul reținerilor a depășit 200 în două zile. Incidente au avut loc și în Belgia și Albania. Între timp, în Portugalia și Grecia, manifestanții cer măsuri împotriva creșterii costului vieții.
Franța, zguduită de incendii și jafuri. Milano, cuprins de arestări
Franța a traversat un nou weekend de violențe. după ce protestele pornite din nemulțumirile legate de sistemul de educație s-au transformat într-o mișcare națională împotriva inegalităților sociale și a scăderii nivelului de trai. Sămbătă, peste 1.200 de persoane au fost arestate în timpul confruntărilor dintre manifestanți și forțele de ordine. Mai multe clădiri au fost incendiate, iar magazinele au fost vandalizate și jefuite.
Violențele au continuat duminică, în special în Paris. Prefectura Poliției a anunțat 108 rețineri. În urma incidentelor, premierul Sebastien Lecornu le-a cerut prefecților să introducă luni seară restricții de circulație. Măsurile vor fi aplicate doar în anumite zone, în special pentru protejarea magazinelor.
Președintele Emmanuel Macron, criticat pentru gestionarea tensiunilor sociale, și-a menținut vizita programată în țările din Golf. Deplasarea urmărește inclusiv asigurarea unor cantități de petrol și motorină pentru reducerea prețurilor la pompă
În Italia, proteste împotriva scumpirilor au degenerat în confruntări violente cu poliția. Cele mai grave incidente au avut loc la Milano, unde manifestanții au ocupat zona centrală din jurul catedralei, scrie The Guardian.
The ‘student protests’ have spread to Italy, where Muslim rioters are rampaging outside Milan Cathedral (the Duomo) and trying to set it on fire.
This is a religious war of conquest against Europe, Christianity, and Western civilization as a whole. https://t.co/qx1JLnQyqc
— Dr. Maalouf (@realMaalouf) October 17, 2026
Sâmbătă, 17 octombrie, un marș organizat împotriva costului ridicat al vieții, salariilor mici și taxelor mari a început pașnic. Ulterior, grupuri de tineri îmbrăcați în negru, cu fețele acoperite, au atacat forțele de ordine. Manifestanții au aruncat pietre, sticle, petarde și bucăți de pavaj. Au incendiat baricade improvizate din mese și scaune luate de la terase, iar polițiștii au intervenit cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene.
Potrivit serviciului regional de urgență AREU, 25 de persoane au fost transportate la spital sâmbătă, dintre care zece membri ai forțelor de ordine, scrie il Giornale. Aproximativ 50 de persoane au fost reținute în prima zi, multe dintre ele fiind minore.
Violențele au continuat duminică, pentru a doua zi consecutiv. Magazinele din centrul orașului au fost vandalizate, iar protestatarii au aruncat cu obiecte spre polițiști.
🔴ITALY 🇮🇹| #Italia_In_Piazza: Like France, Italy was shaken on Saturday, #October17, by demonstrations against the high cost of living—protests marked by clashes with the police and the destruction of public property. Violent confrontations took place in Milan, Turin, Bologna… https://t.co/tb0GKL6WeZ
— Nanana365 (@nanana365media) October 18, 2026
Peste 200 de persoane au fost arestate la Milano de la începutul incidentelor, sâmbătă.
Primarul orașului, Giuseppe Sala, a declarat că a văzut „vitrine sparte, magazine jefuite şi cetăţeni speriaţi”.
„Sunt foarte îngrijorat, deoarece este vorba de un fenomen nou, care îşi are originea şi într-un context internaţional şi, prin urmare, se autoalimentează”, a afirmat edilul.
Premierul Giorgia Meloni a condamnat violențele și i-a acuzat pe participanții la incidente că sunt „delincvenţi care exploatează manifestaţiile pentru a semăna haos, pentru a-i ataca pe cei care garantează securitatea şi pentru a lua ostatice oraşe întregi”.
„A manifesta este un drept. A devasta oraşele noastre nu este”, a transmis Meloni.
Vicepremierul Matteo Salvini a criticat, la rândul său, grupurile violente. Acesta a folosit inclusiv termenul „maranza”, o expresie din argoul italian asociată, adesea peiorativ, cu tineri care adoptă un stil vestimentar ostentativ și o atitudine provocatoare.
Incidente similare au fost raportate și la Torino, Bologna și Bergamo.
Violențele ajung în Belgia. În Albania, sute de răniți și proteste împotriva premierului
Belgia se confruntă și ea cu manifestații tensionate. Sămbătă, sute de persoane au ieșit în stradă la Bruxelles și Liege, iar unele proteste au fost marcate de incidente violente. Duminică seară, poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene. Unii manifestanți au aruncat cu obiecte spre forțele de ordine.
BREAKING:
JUST IN
🔴 🇫🇷🇧🇪Dozens arrested in Paris, France, and other major cities as the country braces for another wave of education protests.
Riots erupted in Brussels, Belgium, as police deployed water cannons.‼️ https://t.co/KrJlp6idkv
— Defensive Century (@Def_Century) October 17, 2026
Sediul din Bruxelles al Partidului Socialist (PS) a fost vandalizat. Liderul local al formațiunii, Ahmed Laaouej, a atribuit incidentele „unei minorităţi de descreieraţi” infiltrate printre protestatari.
🇧🇪 LE SIÈGE DU PS BRUXELLOIS VISÉ PAR DES CASSEURS, AHMED LAAOUEJ FURIEUX
En marge de la mobilisation du 17 octobre à Bruxelles, une dizaine d’individus se sont attaqués au siège de la fédération bruxelloise du Parti socialiste, situé boulevard de l’Empereur, en brisant plusieurs vitres. 🔥
Ahmed Laaouej, président du PS bruxellois, s’est rendu sur place pour participer au nettoyage et a adressé un message très ferme aux auteurs des dégradations : « Vous ne nous faites pas peur. » 🚧
Il dénonce « une minorité d’écervelés » qui se serait infiltrée parmi les jeunes manifestants, tout en refusant tout amalgame entre la jeunesse mobilisée et les casseurs. 🇧🇪
Le dirigeant socialiste rappelle que le bâtiment incarne l’héritage du Parti ouvrier belge et des conquêtes sociales obtenues par des générations de militants. Aucun blessé n’a été signalé lors de l’attaque. 🇧🇪
Source : Le Soir / La Libre / Bruzz / RTL
#Bruxelles #PS #AhmedLaaouej #17Octobre #18Octobre #Violences #Émeutes #Actualité
— BREF_INFOS (@BREF_ACTUALITES) October 18, 2026
Ministrul belgian de Interne, Bernard Quintin, a condamnat ceea ce a numit „violenţa pură, organizată şi repetată pentru a destabiliza societatea”.
Europe is burning!
Demonstrations and violent clashes erupting in several cities across many European countries .
Footage from : France ,Belgium ,Italy ,Portugal,Spain.
Even in Albania: Student-led protests demanding the resignation of PM Edi Rama. https://t.co/bSIRJ5aJyA
— Saif Maher (@SaifMaher421388) October 18, 2026
În Albania, manifestațiile antiguvernamentale continuă de aproape o săptămână. Mii de persoane au protestat la Tirana, nemulțumiți de condițiile din universități, taxele mari de școlarizare și corupție. Protestatarii cer demisia premierului Edi Rama.
În Albania, manifestațiile antiguvernamentale continuă de aproape o săptămână. Mii de persoane au protestat la Tirana, nemulțumite de condițiile din universități, taxele mari de școlarizare și corupție.
Protestatarii cer demisia premierului Edi Rama.
Sâmbătă, confruntările au escaladat. Manifestanții au aruncat pietre, cocktailuri Molotov și obiecte metalice spre polițiști. Mai multe autoturisme și containere de gunoi au fost incendiate și folosite drept baricade. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și au folosit pentru prima dată gloanțe de cauciuc de la începutul protestelor.
Duminică, sute de protestatari s-au adunat din nou în fața Ministerului Educației din Tirana. Potrivit bilanțului comunicat de guvern, 272 de persoane au fost rănite de la începutul manifestațiilor, dintre care 169 de polițiști.
Ambasada SUA a făcut apel la calm și la reținere din partea ambelor tabere, cerând respectarea dreptului la protest pașnic.
Actualele manifestații vin după mai multe luni de nemulțumiri antiguvernamentale, alimentate inițial și de un proiect imobiliar controversat, asociat familiei președintelui american Donald Trump.
Criza locuințelor scoate oamenii în stradă în Portugalia, Spania și Grecia
În Portugalia, protestele au fost în mare parte pașnice. Sute de manifestanți au instalat corturi în Piața Rossio, pentru a atrage atenția asupra crizei locuințelor. Acțiunea a urmat unui marș la care au participat mii de persoane dn întreaga țară. Protestatarii cer chirii accesibile, salarii mai mari, pensii mai bune și investiții în serviciile publice.
Sâmbătă seară, sute de oameni au rămas în piață și au cântat în jurul statuii regelui Pedro al IV-lea. Mulți au anunțat că își vor petrece noaptea în corturi.
A Europa está em chamas: protestos contra a crise salarial e habitacional chegam a Portugal.
Milhares de manifestantes reuniram-se nas ruas de Lisboa, convocados pela Confederação dos Trabalhadores Portugueses (CGTP); também houve protestos em Coimbra e Porto.
#Portugual https://t.co/sIcQrELijo— Hugo Borges (@hbj_r77032) October 17, 2026
În Spania, protestele au început după evacuarea unei femei de 87 de ani, María del Carmen Abascal, care nu a putut suporta majorarea chiriei cu 230%, solicitată de firma de investiții care îi cumpărase apartamentul. Cazul a provocat indignare și a dus la manifestații de amploare în Madrid. În centrul capitalei a fost instalată o tabără de corturi, iar protestatarii au cerut măsuri pentru protejarea chiriașilor.
Guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a propus un pachet de măsuri de urgență pentru facilitarea accesului la locuințe. Propunerile au fost însă respinse în Parlament de partidele de dreapta și extremă dreapta. Ulterior, Sanchez a anunțat alegeri generale anticipate pentru sfârșitul lunii noiembrie.
Și în Grecia, studenții au ieșit în stradă. La Atena, manifestațiile din 13 octombrie au vizat chiriile mari, scumpirea alimentelor și costurile tot mai ridicate ale educației.