(VIDEO) Întâlnire surpriză – Kissinger și președintele Chinei

Fostul secretar american de stat Henry Kissinger, în vârstă de 100 de ani, aflat la Beijing a fost primit de preşedintele Xi Jinping.

Liderul chinez l-a descris pe Henry Kissinger ca pe un „vechi prieten”.

Xi Jinping l-a primit pe Kissinger la Casa pentru oaspeţi de stat Diaoyutai, un complex diplomatic din vestul Beijingului, unde Kissinger a fost primit şi în timpul primei sale vizite în China, în 1971. De atunci, Kissinger a vizitat China de peste 100 de ori, a menționat Xi în cadrul întâlnirii cu fostul diplomat de top al Americii.

În urmă cu mai bine de jumătate de secol, în iulie 1971, Kissinger era primul oficial american de rang înalt care vizita China comunistă. Întâlnirile sale secrete cu liderii chinezi au deschis atunci calea pentru călătoria de „spargere a gheţii” pe care preşedintele american de atunci, Richard Nixon, a făcut-o la Beijing în anul următor. În deceniile care au urmat, legăturile dintre SUA şi China au înflorit odată cu interdependenţa lor economică. Însă, în ultimii ani, relaţia dintre cele mai mari două economii ale lumii s-a deteriorat semnificativ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

45 de Comentarii

  1. Pe asta va bazati, asta aveti. Continuati, pentru ca meritati. Adevarul este cea mai buna minciuna, NIMINEA il crede !

  2. China i – a spus lui Kissinger ca NU admite sa fie limitata nici incercuita…Scurt si cuprinzator..

  3. Mos Biden, care pe langa Kissinger se considera „o trufanda”, l-a trims pe „al batran” sa-i ia pe chinezi la sentiment.
    Ceea ce nu inteleg camatarii planetari, este ca vremea lor a trecut , cu toata dominarea nemiloasa si absurda, pe care au impus-o in treimea de glob ce le-a mai ramas, singura pozitie pe care pot sa o mai prinda pe langa chinezi , fiind la departamentul „valet parking”.

  4. Un neamt si un chinez, doua ruginituri mai ales neamtul mentinut pe linie de plutire cu doftorii la cur(vitamine, schimb de sange practicat inainte de 1989, haleala si alcool calitative, munca si raspundere ioc dar bani, lux si nesimtire, fara limite. Relicva e plimbata ca expozitie de prostie, in loc de vitalitatea omului in putere fizic, moral si mental. Poate ca nemtii il vor impaia ca sa se inchine ca la icoana, apoi merkel impaiata si perechea care a destabilizat natiunile si tarile va fi eterna ca exemplu demn se urmat pentru nedemnii din politica, apoi putin si biden impaitati pentru eternitate si inchinari ca la icoane. Ma tem ca din 100 ani, au uitat sa scada 21 dar ii adauga peste suta. Apropo, de ce nu se agata de acest pensionar de lux permanent si calca in picioare pensionarii care au muncit si contribuit o viata?

  5. Americanii incearca tot felul de metode .Daca au ajuns sa il trimita pe Kissinger in speranta ca mai pot drege borsul,atunci este clar ca au ajuns sa isi dea seama amerlocii ca sint dejea pe faras.Sper ca nu crede nimeni faptul ca batrinul Kissinger, a avut personal dorinta sa ia legatura acum in situatia actuala cu presedintele Chinei.

  6. Un gigant a vizitat alt gigant. Nouă, pigmeilor români conduși de toate loazele, nu ne mai rămâne să ne zgâim la marea politică mondială din care n-am făcut și nu vom face parte, cu excepția probabil a momentului revoltei lui Ceaușescu împotriva URSS, după invazia din Cehoslovacia.

  7. Bosho nu intelege ce cauta el in viata lui, e plin de furtune si de pungi colectoare sau rezervoare. E cea mai digitalizata fiinta de pe Pamant. Asta a ajuns speranta americanilor ?! Avem noi unul pe Lithiu, ca bateriile si pe palinka de Ojdula !

  8. Mostră de comentariu al unei nulități anonime despre o personalitate de talie mondială !

  9. Cam mare naveta SUA-China în ultimul timp. Ceva nu e în regulă, și să trimiți și matusalemi din ăștia chiar e „complicat”

  10. Kissinger a-ncercat sa separe Rusia de China, pentru ca SUA sa n-aiba rivali mondiali. Si n-a reusit. E-un învins. Lui i se datoreaza, însa, Axa Washington-Pekin, greu de clintit (SUA sunt dependente în mod superlativ de economia Chinei si de yuan. China, pe de alta parte, vânzându-si datoriile SUA pe care le detine.Obligatiile Trezoreriei SUA nu mai au trecere. Si Kissinger stie asta). Pe de alta parte, indiferent de acrobatiile stupide ale adminitratiei Robinette de-a separa Rusia de UE si, initial, de-a o elimina pe prima de pe scena mondiala, tentativa soldata cu efectul invers, adica eliminarea UE dintre marile puteri, americanii vor trebui sa se multumeasca sa traiasca-n triunghi, Rusia-China-SUA, pâna la disparitia Uniunii – fragile si etnico-politic intern, de altfel-, dintre marile puteri (din cauza $, subminat chiar de Casa Alba, cu loviturile de stat si razboaiele tarii peste tot prin lume). @Paulian Ionescu: Kissinger (articolul spune bine) a fost primit de Pekin (una din cele mai vechi civilizatii si culturi ale lumii), si de data, asta, cu deferenta, fiindca-i un personaj istoric. „Discutii prietenesti”, asadar: tipul nu mai e persoana oficiala. Om cu greutate, desigur, si tocmai din cauza asta, nu vor fi asperitati. Si iluzii, nu cred sa-si faca nici el.

  11. ILEGALUL BOLSEVIC/COMINTERNIST KiSS Ingerul MORTII a SUTE DE MILIOANE DE CETATENI PLANETARI cat timp a fost LEGENDAT CACONSILIER si dirijor al diploma tiei americane e ARTIZANUL monstruosului act final de la Helsinki din 1975 prin care GRANITELE SAMAVOLNICE PE CARE LE TRASASE Stalin, MUTAND/TRANSLATAND STATE si POPOARE, AU FOST RATIFICATE/RECUNOSCUTE in avantajul STAPANULUI sau URSS, a ajuns la senectutea TIPICA BOLSEVICILOR, peste 90 si peste 100 de ani, SA-SI RENEGE MARSAVIA, dar TOT IN INTERESUL STAPANULUI sau,
    URSS-ul REBOTEZAT Rusia!!! In toata cariera acest MONSTRU BOLSEVIC a servit IDEOLOGIA GENOCIDULUI, in cazul Chinei MAOISTE sub „pretextul spargerii unitatii de monolit” cu URSS i-a creat ILEGALULUI BOLSEVIC Nixon, prietenul lu Pacepa si Ceausescu prilejul si „legitimarea” POMPARII A MII DE MILIARDE necesare lui Mao ca sa-si desavarseasca „revolutia culturala” de ASASINARE a MILIOANE de chinezi si SA NU DEA FALIMENT!!!

  12. CITITI FOARTE ATENT….”Volodymyr Zelensky NU este capanil sa guverneze Ucraina intr-o stare de conflict militar,iar ucrainenii ar trebui sa pledeze pentru PRIVAREA de puterile sale”…a declarat Generalul-maior al Fortelor Armate Ucrainene Serhiy Krivnos (youtube NEWSROOM).19.07.2023
    INCEPUTUL SFARSITULUI pentru Zelensky !!.
    O astfel de STIRE este trecuta sub tacere de R.C !?.

  13. @@parere…: mare personalitate??! Eu vad un bosorog despre care m-am informat in timpul vietii! Poate ca dumitale il vezi ca mare personalitate, dar nu toti il vedem cu aceiasi ochi! Inca ne mai documentam din cel putin 3 surse pentru concluzii si NU inducere confuzii in mentalul cetatenilor. Si Iliescu, Putin, Petre Roman, Basescu, Plavanul mincinos, Gafafi, Husein, presedintele siriei sunt mari personalitati dar nu sunt inclusi in catalogul meritoriu personal.

  14. @ Charlie…Cu o internare la Obregia ai incercat? E vina lui madam Firea ca nu s – a ocupat personal.

  15. Marea greseala (sau oare marea tradare ? …) a chinezilor in conflictul din Ucraina a fost faptul ca, la primul glonte sau pusca trimise de catre alianta NATO Ucrainei, ar fi trebuit sa ameninte (atentie, doar sa ameninte !) : „Daca voi dati arme Ucrainei, acelasi lucru il vom face si noi cu Rusia !” Sint tare curios daca s-ar fi ajuns la situatia de acum sau daca am fi vorbit de razboi la timpul trecut …

  16. Bine, am priceput, toata populatia Planetei e alcatuita din „bolsevici”, mai putin matale ! Da’ atunci ce te lauzi ca esti, mensevic ?

  17. @ Charlie (17.06)…Mosule la cei 81 de ani ai tai de azi,poti sune ca ai trait degeaba,tot prost (ca sa nu spun IDIOT) ai raman in comentariile tale de adevarat BOLSEVUC-COMUNIST-IUDEU!. Bbaaa mosule…Lasa bautura la cei 81 de ani!.

  18. @Charlie draga, Stalin n-a „trasat” nici o „granita”. A fost un razboi mondial, si te rog sa nu uiti asta, urmat un Tratat de Pace, semnat si ratificat de toti participantii. Stalin, dimpotriva, a insistat ca Transilvania sa fie româneasca. Fara el, nici Transilvania românesca. Si România si-a recunoscut granitele actuale. Daca a avut pierderi teritoriale (fiind în situatia Ucrainei de-acuma), ele sunt din cauza lui Antonescu „Ordon, treceti Prutul!”, si celor 3 ani de alianta România-Germania hitlerista-n WW2. „Revolutia culturala” din China: tu esti sigur sa fi avut loc si sa nu fi fost numai rodul propagandei SUA (care admirasera propaganda lui Hitler si, dupa WW2, si-au si-nsusit-o)? MAO: du-te-n China (1 miliard 300 de milioane de locuitori), ca sa vezi cultul de care se bucura Mao. Tipii-l adora. La fel cum rusii-l adora pe Stalin. Primul i-a scapat pe chinezi de jugul si genocidele japoneze (Nankin, între ele, unde-a fost nevoie de saptamâni în sir ca sa fie omorâti toti chinezii), si-al doilea a salvat URSS de nazism, a câstigat WW2. Nu chinezii si-au omorât compatriotii, ci JAPONEZII i-au omorât pe chinezi. La fel cum nu Stalin e vinovat de orori despre care nu se stie daca nu-s decât rodul propagandei vestice (Holomodorul, în privinta caruia dubiile actuale sunt extrem de serioase). Despre epurari, fiind deja studii bine documentate, în sensul în care tipul s-a separat de factiunea social-democrata a partidului. Si daca nu stii ce-i „social-democrat”, uita-te-n jur, sa vezi, fiindca toate monstruozitatile-ntâmplate-n România dupa 1990 sunt ale social-democratilor. Comisia europeana e social-democrata, si ea (repere: „privatizarile”, „casatoriile gay”, Europa fara frontiere, Marea Mediterana devenita cimitir din cauza naufragiilor imigrantilor, rusofobia …).

  19. Zgubiliticule !
    Elucubrațiile tale sunt pentru lecturi de specialitate la … Obregia / Bălăceanca, nu postări la Cotidianul !
    – Toți semnatarii Actului final de la Helsinki au fost ilegali bolșevici-cominternisti ? Ai SUA, Canadei, țărilor vest-europeane ? Stalin a trasat singur acele frontiere ?! Ești diliu, nu ai proprietatea cuvintelor și ideilor debitate ?
    – Ce unitate de monolit exista la acea vreme între China maoistă și URSS, pe care a vrut să o spargă „monstrul bolșevic” Kissinger ? Erau în pragul războiului !
    Bă, trezește-te ! Bați câmpii !
    Delirezi, la fel, despre revoluția KGB-GRU-Comintern și „realitățile” acesteia din …2023.
    Ți-ai liniști mințile dacă ai fi capabil să răspunzi la argumente și întrebări.
    Biden / Iohannis / Ciucă / Ciolacu sunt agenți KGB-GRU-Comintern ?

  20. Succesul supraputerii chineze se datoreaza a doi oameni :un chinez, Deng Xiaoping si un american,Henry Kissinger
    In urmatorii 50 de ani,Asia va fi chineza, din Arctica pana in Himalaia ,cum e si firesc

  21. Kissinger cred ca l-a confundat pe chinez cu Mao si i-a cerut sa-i dea un autograf pe o „Cartulie Rosie” ! Bine, asta nu e asa de grav, Biden l-ar fi salutat cu „Buna ziua, domnule Confucius !”

  22. Securistoidul ceausist resovietizat Je NE suis pas Charlie/tomlin e bota in plan ling/limbistic, clar nu in toate „limbisticile”… Corect se scrie: ” Nimeni NU-l crede”!!! A ramas cu obsesia marxista a NEGARII NEGATIEI preluata de de la predecesori… Ca e Tica-los nu mai e nevoie sa demonstrez… Totusi trebuie gratulat ca a renuntat la pseudonimul de front compromis, tomlin si urmeaza sa renunte si la varianta marius, maxtor si Tica-losul…Celelalte variante sunt EXPRESII…

  23. china minte cum respira. intre timp se pregateste de razbel. se pregatesc „fronturi” noi. la toate capetele tovarashi. satanele au nevoie de distrugere planetara pentru a implementa distopia satanica. intre timp noi ne tinem de circ fara paine. iar legile de restrangere a LIBERTATILOR CASTIGATE DE ROMANII UCISI IN 1989 SUNT PROMULGATE PE BANDA RULANTA DE TRADATORII SI CRIMINALII CARE NE CAPUSHEAZA! CEVA DESPRE „LEGILE” NECONSTITUTIONALE? VA VOR AFECTA SI PE VOI MAH! AU AJUNS PENALII SA DEA LEGI IN ROMANIA? CIUCA? BODE? NISTE ANALFABETI FUNCTIONALI CARE RESTRANG PRIN ABUZ LA LEGE DREPTURILE NOASTRE FUNDAMENTALE? UNDE ERATI BHAI IN 1989? J E GU RI TRADATOARE CE SUNTETI!

  24. Mai nou Rollasonata se prezinta in HAITA specializata in RASTALMACIREA istoriei marxismului/bolsevismului… Lacune uriase sau un tupeu ordinar de a NEGA evenimente si fapte istorice? Inscenarea conflictului URSS-China maoista din a doua jumatate a anilor ’60 cand au avut loc ciocniri ale unor unitati de tancuri in plina iarna siberiana, a fost UMFLATA PROPAGANDISTIC de Brejnev si Mao pentru „oficializarea unei false erezii ideologice, conditie a ABURIRII Occidentului, precum in 1968 FARSA „defectiunii” lui Ceausescu in acelasi scop, al OBTINERII DE TEHNOLOGII si IMPRUMUTURI pt evitarea COLAPSULUI ECONOMIC!!! Mao fiind ABSOLVENTUL Universitatii Leninist-Cominterniste sectia Orient avandu-l Decan pe COMINTERNISTUL TROTZKYST Karl Radek, la fel ca viitorul lui
    „inamic” Cian Kai shi!!! Acesta e un ADEVAR ISTORIC, lepada tura de la 18:02, la fel cum un ADEVAR ISTORIC este RAZBOIUL BOLSEVIC civil pornit din anii 1920 pana-n 1948 cand pe MORMANUL DE UN MILIARD DE CADAVRE Mao a instituit cu ajutor sovetic „republica BOLSEVICA”, numita tot „populara” ca in Romania exact in acelasi an, o performanta a lui Stalin!!! MONDIALUL BOLSEVIC a fost organizat de Stalin cu ILEGALUL Hitler, iar ILEGALII Roosevelt si Churchill i-au executat ordinele TRASARII SAMAVOLNICE a unor GRANITE NEFIRESTI, exact cum am spus, prin TRANSLATIA UNOR STATE SI POPOARE!!! Numai un fanatic bolsevic poate NEGA „revolutia culturala”, TITULATURA MONSTRUOASA data de Mao…Sunteti cu totii, cei doi-trei ROBOTI DEFECTI si armatele voastre de CLONE niste dez axon nati, clonati din praful stelar al Tica-losului tomlin doru popescu hemo roidu-l, evadati din Balamucul astral…

  25. Cred ca ceva important in ordinea lumii este pe cale sa se intample. La portile Beijing-ului au batut sa fie primiti , pe rand, intr-un interval scurt de timp, 4 cunoscuti americani: Blinken, Yellen, Kerry si acum Kissinger. Henry Kissinger este acela care i-a curtat pe chinezi atunci cand SUA cauta o „iesire onorabila” in razboiul din Vietnam. Tot el este acela care a formulat ideea de a sustine alternativ cand URSS cand China pentru a le antagoniza in vremea cand, ca si acum, Rusia si China jucau in aceeasi liga. Atunci s-a nascut miracolul chinez. Chinezii rabdatori nu s-au lasat amagiti de jocul grosolan al morcovului si batei iar rezultatele se vad astazi. Sunt curtati si in acelasi timp pusi la zid de toti vesticii dar dupa mai mult de 50 de ani Rusia si China sunt tot impreuna spre disperarea unora. Cu tot respectul pentru frumoasa varsta a domnului Kissinger dar politicile itroduse de domnia sa sunt un total esec. Dar poate ca nu a fost esecul domniei sale ci a epigonilor sai. Cine stie?

  26. Preşedintele Xi l-a primit „dăcît” DIN CURTOAZIE, pentru trecutul lui în relația cu China!
    Nu mai exagerați evenimente ce țin de imaginea internațională și de diplomație, da’ nu duc la nimic! China se concentrează acum pe cucerirea Taiwanului, cînd amerlocii se ocupă cu înarmarea și asmuțirea clicii pro-amerloce (ca și javrele de la Kiev) de la conducerea Taiwanului! Urmează o înfrîngere DEFINITIVĂ a amerlocilor în Marea Chinei de Sud……[RumBurak Rishi]

  27. @Charlie : nu rescrie istoria, ca nici macar tie nu-ti ajuta.

  28. Clacsoane, tot din Zalau esti? Mai nou toti de-acolo sunteti savanti precum dr.Bode si alti nepoti salajeni ca el. Problema nr.1 a Chinei este recuperarea Taivanului care este pamant chinezesc. Despre ce incercuire vorbesti: a prietenilor mari ca India, Rusia,Kazastan, Mongolia si restul de tarisoare care depind toate economic de ea? In rest mai este ceva apa de mare.Pune mana pe care si invata daca te duce cu adevarat capul.

  29. Așa-i, măi părere, trebuie să ne obișnuim cu puțoii ca tine, că de, și voi aveți „opinii”! Nu contează că opiniile tale put a prostie și incultură, internetul îți permite să le difuzezi instantaneu și în masă! Pe vremuri, fără internet, erai, cel mult, prostul satului…

  30. „MONDIALUL BOLSEVIC a fost organizat de Stalin cu ILEGALUL Hitler, iar ILEGALII Roosevelt si Churchill i-au executat ordinele TRASARII SAMAVOLNICE a unor GRANITE NEFIRESTI, exact cum am spus…”

    Șarlă, răspunde la întrebarea asta :
    – De cine este organizat MONDIALUL BOLSEVIC ACTUAL (din…vedeniile tale) și cu conlucrarea căror ILEGALI ?
    Biden + filiale KGB-GRU-Comintern de la CIA-FBI-Pentagon ?
    Regele Charles și Sunak + filiale KGB-GRU-Comintern de la MI5-MI6-British Army ?
    Iohannis, Ciucă și Ciolacu + filiale KGB-GRU-Comintern de la SRI-SIE-Armata română ?

    Sunt f. curios până unde ajunge … delirul tău !
    Nu sunt psihiatru, dar am o bănuială mai îngrijorătoare.

  31. Drumul Washingtonului spre Peking (azi, Beijing) a trecut prin București: a) vizita oficiala in RS Romania a lui R. M. Nixon, 2-3 august 1969; b) vizita secretă a lui H. Kissinger la Peking, iulie 1971; c) vizita oficiala a aceluiași Nixon, însoțit de H. K., in RP Chineză, februarie 1972. Punctele b & c s-au materializat – in raporturile SUA-RPC – și prin contribuția majoră a lui N. Ceaușescu și a diplomației de calitate (in acea vreme) românești.

  32. Istoria trebuie rescrisa pentru a REOGLINDII REALITATEA FALSIFICATA de istoricii bolsevici din URSS si istoricii bolsevici sefi de catedre din Occident…Nu numai istoria ultimilor doua secole e FALSIFICATA, o dovada pt uzul prost-tracilor Secu-Comintern fiind ELUCUBRATIILE „stiintifice” ale ANTISEMITULUI doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE/ALOGEN UCRAINEAN bolsevizat din scutece…MONDIALUL BOLSEVIC actual aflat din septembrie 2019 in plina desfasurare a fost declansat de Directoratele Comintern
    Moscova si Pekin prin EXPORTUL la nivel planetar al VIRUSULUI BOLSEVIC chinez, a doua etapa fiind ATACAREA MISELEASCA de catre URSS-Rasputin a STATULUI SUVERAN Ucraina unde de aproape doi ani are loc un GENOCID cu implicatii mondiale!!! In cei unsprezece
    ani de cand comentez aici am oferit toate detaliile privind penetrarea CANCERULUI MARXIST/BOLSEVIC in FIBRA SOCIETATILOR UMANE!
    Tica-losia ceausistului Anonim e incomensurabila si faptul ca nu merge pe mana camarazilor sai din HAITELE Secu in chestiunea AGRESIUNII SOVIETICE asupra STATULUI SUVERAN Ucraina nu trebuie sa deruteze…

  33. Cunosc un idiot care va posta, în scurt timp, inepțiile sale potrivit cărora implicarea lui Ceaușescu în normalizarea relațiilor americano-chineze este tot o … „farsă”, precum în 1968 !

  34. Internationala Comunista = Comintern este de la consfintirea oficiala din 1919, anterior operand in ilegalitate, o STRUCTURA MONDIALA de PARTIDE COMUNISTE, SOCIALISTE, SOCIAL-DEMOCRATE, ANARHISTE si de SINDICATE cu aceleasi „orientari” ca partidele, de fapt fiind O SINGURA ORIENTARE coordonata de la Moscova!!! Nu intamplator rollasonatii au sarit disperati cu ani in urma
    cand am ACTUALIZAT prima oara Cominternul, sustinand acesti stalinisti/ceausisti de joasa spetza moral-caracteriala ca, vezi
    Doamne, DIVERSIUNEA lui Stalin din 1943 de „declarare oficiala” a desfiintarii Comintern ar corespunde realitatii!? Planeta se
    afla in plin MACEL BOLSEVIC MONDIAL si ASTFEL ERA IMPOSIBILA DESFASURAREA ACTIVITATILOR CURENTE, SEDINTE si CONGRESE la Moscova,
    ILEGALII si AGENTII cu functii in EKKI/PCUS fiind angrenati in tarile beligerante unde erau LEGENDATI!!! Am spus ca ARHIVELE si PERSONALUL AUXILIAR, plus statiile radio si editurile au fost transferate in fundul Asiei sovietice sub denumirea de INSTITUTE cu numerotari codificate, de unde au actionat in continuare, dupa un an revenind la Moscova…

  35. O noua CLONA-meteorit fara demnitatea de a se semna cu pseudonimul de front curent, preferand varianta LIPITOARE @Vlaicu sufera de premonitzii intrand in dialog cu acest Vlaicu care e tot un ceausist de-al lui, daca nu e chiar el insusi, ca prea au aparut la pachet!!! DIVERSIUNEA cominternist-ceausista in CASCADA – Ceausescu 1968 – prelucrarea lui Nixon de echipa KiSS Inger-ul MORTII a sute de milioane de cetateni planetari si Pacepa/KGB concretizata cu vizita lu Nixon la Bucuresti a condus la apropierea dintre SUA si China lui Mao, ASASINUL a UN MILIARD de chinezi!!! Die-istul Vlaicu ridica in slavi „diplomatia comunista”, cand de fapt a fost o DIVERSIUNE aranjata de Brejnev, Mao si ILEGALUL Nixon prin UNELTELE Pacepa KGB/Comintern si omologul KiSS Inger-ul MORTII!!! FOSTUL evreu „americanizat” a conlucrat cu FOSTUL evreu „romanizat” Pacepa si VIITOR „americanizat”!!!

  36. Crety,
    Până mai ieri trăncăneai despre „filiale KGB-GRU-Comintern” la…Casa Albă, CIA, „colhozul” european…
    Nu ai curaj să repeți aberațiile ?
    In România, cunoști bolșevici activi în conducerea statului ?
    Ia, spune-ne, tembe !
    Acum, „Mondialul bolșevic” e doar la Moscova/Beijing și la nivel de … șefi de catedre din Occident ?

    Calmează-te și scrie corect în limba română.
    – „pentru a REOGLIND..II REALITATEA”
    – „istoria ultimi..lor două secole”

  37. IN AFARA DE TINE, PE ACEST PĂMÂNT, MAI EXISTA VREUN INDIVID CARE A SCRIS AȘA CEVA ?

    – „Am spus ca ARHIVELE si PERSONALUL AUXILIAR, plus statiile radio si editurile au fost transferate in fundul Asiei sovietice sub denumirea de INSTITUTE cu numerotari codificate, de unde au actionat in continuare, dupa un an revenind la Moscova…”
    Azi, unde sunt ? Ai adrese, poze ?
    – „DIVERSIUNEA cominternist-ceausista in CASCADA – Ceausescu 1968 – prelucrarea lui Nixon de echipa KiSS Inger-ul MORTII a sute de milioane de cetateni planetari si Pacepa/KGB concretizata cu vizita lu Nixon la Bucuresti a condus la apropierea dintre SUA si China lui Mao”

    RASPUNDE CLAR LA ÎNTREBĂRILE DE MAI SUS, NU IN DODII !
    Nume-prenume, publicație, data etc

  38. Pelerinaj jidovesc la poarta lui Xi: intai Blinken, apoi Yellen, iar acum rabinul Kissinger, dispus sa-l ” kiss ” in tuhas pe chinez. degeaba, nu tine!

  39. Te’O Referitor la antagonizarea celor doua mari puteri comuniste tu ai dreptate . Asta au sperat americanii sub coordonarea lui Kisinger si Brzeziński , doi evrei ( cu cum spune charlye – Kisinger , neamt ) . Atunci a fost un poker in doi ( Kisinger si Deng Siaoping ) ambii jucind la calcealma , avind ginduri ascunse .Bine inteles , miile de ani de istorie si scrierile lui Sun Tu si-au spus cuvintul iar in finalul de azi il vedem toti .Atunci , aroganta yanchee si biblia capitalismului si-a spus din nou cuvintul pe moment . La fel ca si cu `galbejitii` de japonezi .Cunoscind divergentele doctrinare intr-e chinezi si rusi , au vrut sa largeasca bresa si sa exploateze munca miliardului de furnici chineze . Deng , a marsat la `cacealmaua americana si pe moment a satisfacut deplin orgoliul bancherilor alogeni , americani . Asta a fost prostia de geniu a americii asumata de 2 evrei americani , si cei 5 500 de ani de istorie chineza . Acelas rateu l-au dat cu Japonia . La sfirsitul anilo`60 america a vindut 25 000 de brevete si inventii Japoniei pe uriasa suma de 50 milioane de $ , valoarea din acei ani . Sti ce reprezenta aceasta suma : excedentul comercial al Japoniei pe 6 LUNI , sperind ca `galbejitii` ( iaras aroganta si-a spus cuvintul pentru ca `Dumnezeu binecuvinteaza America `lozinca placuta lor , de la vladica pina la opinca americana . Si-au vindut viitorul pentru prezent , la fel si cu , CHINA care deja nu mai era Japonia . In `Sfidarea mondiala ` se regaseste remasterea Japoniei din cenusa nucleara .Deja in `89 , China isi arata coltii de dragon , Iar in timpul evenimentelor din piata Tien Anmen , Deng Siaoping a dovedit-o prin raspunsul dat cabotinului care credea ca guverneaza lumea : Implementarea democratiei ?! La istoria noastra de 5 500 de ani , o ateptare de 50 – 100 de ani pentru implementare nu inseamna nimic . Si asa a ramas pina azi .

  40. Vlaicu Au fost mai multe drumuri trecute prin Bucuresti si rezolvate de Ceausescu : Eliminarea animozitatilor Ruso- Chineze la inceputul anilor `70 , reducerea tensiunilor arabo-israeliene , inceperea discutiilor americano-vietnameze pentru incheierea razboiului , numai cauze grele de politica mondiala . Numai conflictul cu tradatorul gorbaciov n-a putut sa-l rezolve Ceausescu .

  41. Vlaicu Au fost mai multe drumuri trecute prin Bucuresti si rezolvate de Ceausescu : Eliminarea animozitatilor Ruso- Chineze la inceputul anilor `70 , reducerea tensiunilor arabo-israeliene , inceperea discutiilor americano-vietnameze pentru incheierea razboiului , numai cauze grele de politica mondiala . Numai conflictul cu tradatorul gorbaciov n-a putut sa-l rezolve Ceausescu . PS . Chiar si reluarea discutiilor americano-chineze .

  42. SUA, la indemnul Komisarului politic khazar, tov.Kiss Hingheru (fratele lui Brukan), s-a rugat prin Nixon sa deschida portitza colaborararii cu China, la tov.nostru Ceashka, ce era in cartzi cu toata lumea atunci. Scopul ascuns a fost cel reluat de pe vremea lui Hitler de catre anglo-saxoni: adica (atunci Europa) kinezii pe 2 centizi vor produce marfuri, iar ei vor vande in toata lumea ca sa faca balshoy ghisheft. Dar, atentzie, asta in detrimentul poporului American care le-a oferit totul, ca asha-s goymii peste tot, crezand ca sunt de ai lor ( a se revizui aici shi atitudinea noastra fatza de rromica halo!geniu Ylici Y.), economia lor fiind in suferintza ca shi toata luumea shi acum, pierzand suprematziunea mondiala din cauza acestei jagardale khazare. Desfiitzand kamunizmul in toata lumea in 1989, khazarii s-au lovit de marele zid chinezesc, de unde marele declin de dat cu stangul in dreptul.Acum, precum Yletzin ce a dat economia Rusiei la kahzari gratis, cerand iertare prin Putin la TV, doar ca sa scape familia lui, acest khazar dupa ce a tzinut parte ba Rusiei, ba Ukrainei, acum chipurile ca mare mason tzine parte Chinei, doar, doar, mai face shi el un gologan la 100 de ani ca sa treaca dincole… Fake news ca este neamtz, shi ca el o sa mai avem ca urmare a razboiului khazar al tov.Zelea leul Legionarul Verde vs. tov.Putin Legionarul roshu Galbezitul=mare blat=ghisheft, care se vrea sange de goymii, nu poate fi stopat, de aceshti neandertalieni planetari. Cand te gandeshti ca acum se aplica politica kkahzara la cotele cele mai inalte, dovada ca se vrea asimilarea tuturor natzionalitazilor din fosta URSS.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Nu shtiu de ce in America nu s-a desfintzat pedeapsa cu Moartea, ca la noi…colonie kahazara

  43. Con spune:
    21 IULIE 2023 LA 13:36
    SUA, la indemnul Komisarului politic khazar, tov.Kiss Hingheru (fratele lui Brukan), s-a rugat prin Nixon sa deschida portitza colaborararii cu China, la tov.nostru Ceashka, ce era in cartzi cu toata lumea atunci. Scopul ascuns a fost cel reluat de pe vremea lui Hitler de catre anglo-saxoni: adica (atunci Europa) kinezii pe 2 centizi vor produce marfuri, iar ei vor vande in toata lumea ca sa faca balshoy ghisheft. Dar, atentzie, asta in detrimentul poporului American care le-a oferit totul, ca asha-s goymii peste tot, crezand ca sunt de ai lor ( a se revizui aici shi atitudinea noastra fatza de rromica halo!geniu Ylici Y.), economia lor fiind in suferintza ca shi toata luumea shi acum, pierzand suprematziunea mondiala din cauza acestei jagardale khazare. Desfiitzand kamunizmul in toata lumea in 1989, khazarii s-au lovit de marele zid chinezesc, de unde marele declin de dat cu stangul in dreptul.Acum, precum Yletzin ce a dat economia Rusiei la kahzari gratis, cerand iertare prin Putin la TV, doar ca sa scape familia lui, acest khazar dupa ce a tzinut parte ba Rusiei, ba Ukrainei, acum chipurile ca mare mason tzine parte Chinei, doar, doar, mai face shi el un gologan la 100 de ani ca sa treaca dincole… Fake news ca este neamtz, shi ca el o sa mai avem ca urmare a razboiului khazar al tov.Zelea leul Legionarul Verde vs. tov.Putin Legionarul roshu Galbezitul=mare blat=ghisheft, care se vrea sange de goymii, nu poate fi stopat, de aceshti neandertalieni planetari. Cand te gandeshti ca acum se aplica politica kkahzara la cotele cele mai inalte, dovada ca se vrea asimilarea tuturor natzionalitazilor din fosta URSS.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Nu shtiu de ce in America nu s-a desfintzat pedeapsa cu Moartea, ca la noi…Kolonie kahazara???

  44. Scuze: Pekin (fără „g”), pentru capitala numita, azi, Beijing. Contaminare involuntară!
    PS Comentatorului de la 10:06 – mulțumindu-i – îi dau deplină dreptate. Prin omisiune sau prin comisiune, unii (eu prefer sa le zic analfabeți in materie) vor continua să susțină, aici sau în alte părți, idioțenia respectivă. Ce vreți, doar știți vechea și înțeleapta vorbă românească: prostia din fire n-are lecuire…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.