„Lupte violente” după ce Israel a intrat terestru în Liban (update)

Aceeaşi reţetă ca în Gaza? Armata israeliană a anunţat în cursul nopţii de luni spre marţi că (…)

De (I.R.)
„Lupte violente” după ce Israel a intrat terestru în Liban (update)

Aceeaşi reţetă ca în Gaza? Armata israeliană a anunţat în cursul nopţii de luni spre marţi că (…)

UPDATE Armata israeliană a raportat marţi „lupte violente” în sudul Libanului după lansarea unei ofensive militare terestre împotriva grupării şiite Hezbollah, îndemnându-i totodată pe libanezi să nu se deplaseze în sudul ţării lor „la bordul maşinilor”, pentru „propria siguranţă”, relatează AFP şi EFE.

„Lupte violente au loc în sudul Libanului”, a anunţat Avichai Adraee, purtător de cuvânt al armatei israeliene, într-un mesaj publicat în limba arabă pe Telegram.

„Pentru siguranţa personală, vă cerem să nu vă deplasaţi cu vehicule din nord la sud de Litani”, a adăugat el, făcând referire la un râu libanez şi acuzând Hezbollah că se foloseşte de civili ca de „scuturi umane”.

Israelul a confirmat luni seara, după săptămâni de avertismente, că soldaţii săi se află pe teritoriul libanez în apropierea frontierei şi efectuează „raiduri limitate, localizate şi ţintite” împotriva infrastructurii grupării şiite pro-iraniene.

La rândul său, Hezbollah a revendicat marţi primele sale atacuri de când Israelul a anunţat începutul ofensivei terestre, la primele ore ale dimineţii, deşi ciocniri directe în interiorul teritoriului libanez nu au fost confirmate încă, notează EFE.

Hezbollah a indicat în declaraţii separate că a lansat un atac de artilerie şi un tir de rachete împotriva unor grupuri de soldaţi israelieni în oraşul Metula, în zona frontierei de nord a Israelului, declarată cu o zi înainte drept „zonă militară închisă” de către autorităţile israeliene.

Armata israeliană a confirmat marţi dimineaţă interceptarea a şapte din cele 15 proiectile lansate noaptea trecută, restul căzând pe teren viran, fără să provoace victime.

Ofensiva terestră vine după o săptămână de atacuri aeriene intense asupra sudului şi estului Libanului şi a suburbiilor sudice ale Beirutului, principalele bastioane ale Hezbollah în ţară.

În incursiunea forţelor de apărare israeliene (IDF) în sudul Libanului sunt implicaţi soldaţi din Divizia a 98-a de paraşutişti şi Brigada a 7-a blindate.

După luni de lupte în Fâşia Gaza, soldaţii „au fost transferaţi în nord şi operează în zonă, după ce au făcut ajustările necesare pentru a lupta în Liban”, se arată într-un comunicat al armatei.

Stirea iniţială

Armata israeliană a anunţat în cursul nopţii de luni spre marţi că a început „raiduri terestre localizate” în satele din sudul Libanului, afirmând că vizează mişcarea islamistă Hezbollah, relatează AFP.

„În conformitate cu decizia eşalonului politic, forţele de apărare civilă au început în urmă cu câteva ore raiduri terestre limitate, localizate şi ţintite, bazate pe informaţii precise, împotriva unor ţinte şi infrastructuri teroriste ale Hezbollah în sudul Libanului”, a transmis armata israeliană pe Telegram în jurul orelor 23.00 GMT (02.00, ora locală).

„Aceste ţinte sunt situate în sate din apropierea frontierei şi reprezintă o ameninţare imediată pentru comunităţile israeliene din nordul Israelului”, a precizat armata.

După lovitura devastatoare aplicată grupării armate şiite prin asasinarea liderului său Hassan Nasrallah vineri într-un atac israelian lângă Beirut, liderii israelieni au avertizat că războiul împotriva mişcării pro-iraniene, inamic al Israelului, nu s-a încheiat.

Armata israeliană efectuează bombardamente intense şi mortale asupra Libanului de mai multe zile.

Potrivit unui oficial de securitate libanez, care a vorbit sub condiţia anonimatului, Israelul a lansat cel puţin şase noi lovituri în sudul Beirutului în timpul nopţii, după ce armata israeliană le-a ordonat locuitorilor să evacueze zona.

Într-o declaraţie publicată pe reţeaua de socializare X, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a spus că este convins, ca şi Israelul, de „necesitatea de a destructura infrastructura de atac” a Hezbollah pentru a se asigura că „nu poate efectua atacuri de tipul celor din 7 octombrie împotriva comunităţilor din nordul Israelului”.

În urma atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie pe teritoriul israelian, care a declanşat războiul cu Israelul în Fâşia Gaza, Hezbollah a deschis un front împotriva Israelului în sprijinul aliatului său.

„Este necesară o rezoluţie diplomatică” pentru a garanta siguranţa civililor „de ambele părţi ale graniţei”, a mai reafirmat şeful Pentagonului.

Luni, preşedintele american Joe Biden a lăsat să se înţeleagă faptul că se opune operaţiunilor terestre israeliene, cerând o încetare a focului.

Forţele armate israeliene „operează conform unui plan metodic (…) pentru care soldaţii Apărării Civile s-au antrenat şi s-au pregătit în ultimele luni”, a declarat armata, adăugând că forţele aeriene şi artileria sprijină forţele terestre cu lovituri precise.

Un oficial dintr-o tabără palestiniană din Sidon, în sudul Libanului, a declarat pentru AFP că un atac israelian l-a vizat pe Mounir Maqdah, pe care Israelul îl acuza că dirija ramura libaneză a aripii armate a mişcării palestiniene Fatah.

„Raidul israelian a vizat casa fiului lui Mounir Maqdah” din tabăra Ain al-Helweh, a declarat oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului. Nu a fost imediat clar dacă Mounir Maqdah era în casă.

Armata israeliană, în comunicatul său de anunţare a operaţiunilor terestre, a subliniat că face „tot ce este necesar” pentru a „aduce cetăţenii din nordul Israelului înapoi la casele lor”.

Site-ul american Axios a relatat că, potrivit unor oficiali israelieni care au vorbit sub condiţia anonimatului, operaţiunea „nu a avut ca scop ocuparea sudului Libanului”.

Luptătorii Hezbollah sunt „pregătiţi dacă Israelul decide să intre pe cale terestră”, a declarat luni liderul adjunct al grupării, Naim Qassem, în primul său discurs televizat de la moartea lui Hassan Nasrallah.

„Israelul nu a reuşit să submineze capacităţile noastre militare”, a spus el.

Într-o declaraţie emisă în cursul nopţii, Hezbollah a precizat că a „vizat” trupele israeliene care „se deplasau” în livezile din apropierea graniţei, o sursă apropiată grupării spunând că soldaţii erau „chiar la graniţă”.

Hezbollah nu a făcut niciun comentariu imediat după ce armata israeliană a anunţat raidurile terestre, dar televiziunea al-Manar a relatat despre declaraţia israeliană pe canalul său de Telegram.

Armata libaneză, copleşită de puterea militară a Hezbollah, îşi „repoziţionează” trupele mai departe de graniţă, a declarat un oficial militar pentru AFP.

Conform presei de stat siriene, atacurile israeliene au vizat şi regiunea Damasc peste noapte.

Agenţia oficială de ştiri siriană SANA a raportat că trei civili au fost ucişi şi alţi nouă răniţi în raiduri. Conform televiziunii de stat siriene, o jurnalistă, Safaa Ahmad, s-a numărat printre morţi.

Liderii mondiali au cerut luni o detensionare în faţa riscului unui „război total” în regiune.

Şeful ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat opoziţia faţă de orice „invazie terestră” israeliană în Liban, în timp ce şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, aflat într-o vizită la Beirut, a cerut Israelului să „se abţină de la orice incursiune terestră” şi a făcut apel la o încetare a focului.

Mai multe ţări, inclusiv Canada şi Marea Britanie, au anunţat că au închiriat zboruri pentru a-şi evacua cetăţenii din Liban. Franţa a desfăşurat o navă militară ca „măsură de precauţie”, în cazul în care este nevoie să-şi evacueze cetăţenii.

Numărul morţilor în urma loviturilor israeliene de luni din Liban este de 95, conform Ministerului Sănătăţii.

Moartea lui Hassan Nasrallah, care era considerat cel mai puternic om din Liban, este o victorie majoră pentru Israel împotriva Iranului, inamicul Israelului, şi a aliaţilor săi, inclusiv Hamas.

Israelul a promis că va lupta împotriva „duşmanilor” săi şi îi va „elimina” oriunde s-ar afla. „Nu există niciun loc în Orientul Mijlociu în care Israelul să nu poată ajunge”, a avertizat premierul Benjamin Netanyahu.

Iranul a declarat că „nu va desfăşura” luptători în Liban şi Gaza pentru a înfrunta Israelul, considerând că „guvernele Libanului şi Palestinei au capacitatea şi puterea de a face faţă agresiunii regimului sionist”.

Şeful Pentagonului a avertizat din nou Teheranul în cursul nopţii împotriva unui posibil „atac militar direct asupra Israelului”, subliniind „consecinţele grave” pe care acest lucru le-ar implica pentru Iran.

 

 

Distribuie articolul pe:

58 comentarii

  1. Pana acum Hezbollahul a trimis la Moiese 51 de soldati cu cipilica. Si maine e o zi si se va intampla la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate