Audierea la Comisia de specialitate a ministrului propus la Educație, Valentin Popa, devenit cunoscut pentru greșelile sale gramaticale, a fost transformată de opoziție într-un show-atac.
Trei parlamentari PNL au venit la ședință cu o panglică tricoloră, pe care au tăiat-o în fața ministrului propus. Totodată, senatorul USR Mihai Gotiu i-a oferit lui Valentin Popa un manual de gramatică.
Președintele de ședință a amenințat cu apelul la forțele de ordine. Rectorul candidat la funcția de ministru nu s-a lăsat impresionat şi a început să-şi prezinte programul. El a promis printre altele că vrea să acorde deduceri între 1600 şi 1800 de lei părinţilor care îşi duc pruncii la şcoală. După prezentare, Valentin Popa a fost interpelat de Robert Turcescu. Acesta l-a întrebat, cum va reuşi să acorde deducerile respective şi ce se întâmplă în cazul familiilor care au mai mulţi copii. Raluca Turcan a spus la rândul său că Valentin Popa nu este apt pentru funcţia propusă.
În cele din urmă, Valentin Popa a primit, luni, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 22 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.
Sursa Video: Facebook Iulia Roșca
https://www.facebook.com/iuliaroscahotnews/videos/984182575055770/
https://www.facebook.com/iuliaroscahotnews/videos/984183921722302/
Am inteles ca, cuvantul „pamlica” are diferite forme de pronuntare, dar nu inteleg faptul ca acest „rector” nu poate lega doua cuvinte in mod logic, adica nu stie ce vrea sa spuna. E un vai de mama lui si un extraordinar vai de mama noastra. Daca acest individ a invatat ceva de la scoala si de la viata inseamna ca, eu imi tai gatul si-l arunc la rate!