UPDATE Președintele american Donald Trump și-a exprimat speranţa, în cursul întâlnirii în Helsinki cu omologul rus Vladimir Putin, că va avea o „relaţie extraordinară” cu acesta.
„Cred că avem oportunităţi extraordinare între ţările noastre, deşi, sincer, în ultimii ani nu ne-am înţeles foarte bine. Eu nu sunt în funcţie de prea mult timp, dar mă apropii de doi ani, şi cred că vom ajunge să avem o relaţie extraordinară. Eu am mai spus-o de-a lungul anilor, sunt sigur că aţi auzit, că o relaţie apropiată cu Rusia este un lucru bun, nu un lucru rău. Cred că toată lumea vrea ca noi să ne înţelegem. Suntem principalele puteri nucleare”, a afirmat Donald Trump la începutul întrevederii cu Vladimir Putin.
La rândul său, Vladimir Putin a evocat relaţiile cu omologul său american, Donald Trump, subliniind că vrea să discute cu acesta despre relaţiile bilaterale şi despre situaţia internaţională.
„Distins domn preşedinte al SUA, este o plăcere să vă întâlnesc în acest loc ospitalier finlandez. Continuăm să avem contacte cu regularitate, am discutat telefonic şi ne-am întâlnit de câteva ori la diverse evenimente internaţionale. Dar sigur că acum a venit vremea să discutăm detaliat despre relaţiile bilaterale şi despre problemele din lume. Sunt multe”, a afirmat Vladimir Putin.
https://www.facebook.com/euronews/videos/10156110727933110/
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns luni la Helsinki pentru summitul cu liderul american Donald Trump, cu circa o jumătate de oră o întârziere față de programul stabilit, transmite Reuters.
Tema stabilităţii strategice, inclusiv în contextul desfăşurării de către SUA a sistemului de apărare antirachetă în România, ar urma să se afle pe agenda întâlnirii de luni de la Helsinki dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit lui Iuri Uşakov, consilier al liderului de la Kremlin.
Iuri Uşakov a făcut această declaraţie vineri, când a vorbit cu jurnaliştii ruşi despre agenda de discuţii dintre Trump şi Putin, care ar urma să fie dominată de situaţia din Siria, de cooperarea economică, de stabilitatea strategică şi de presupusul amestec al Rusiei în alegerile din SUA, potrivit agenţiei de presă TASS.
„Stabilitatea strategică ar putea fi un subiect central” al întâlnirii, a spus Uşakov.
„De ani de zile, Rusia sugerează iniţierea unui dialog asupra chestiunilor legate de retragerea SUA din Tratatul Rachetelor Antibalistice (ABM). Măsurile noastre de întărire a potenţialului de apărare naţională sunt o reacţie la sistemul global de apărare antirachetă al SUA care urmăreşte să devalorizeze forţele nucleare ale Rusiei. Partea rusă şi-a reiterat în mod repetat angajamentul faţă de Tratatul privind reducerea armamentului strategic şi şi-a implementat pe deplin obligaţiile asumate prin acesta”, a spus el.
Uşakov a mai declarat că cei doi lideri ar putea ridica de asemenea subiectul Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune, „inclusiv în contextul desfăşurării de către SUA în România a unor platforme capabile să lanseze nu doar interceptoare, dar şi rachete Tomahawk inteligente”.
https://www.facebook.com/euronews/videos/10156110632173110/