(Video)MApN, în cazul dronelor ruseşti care ”au căzut” pe teritoriul României

În ceea ce priveşte securitatea navigatorilor români care transportă cereale

(Video)MApN, în cazul dronelor ruseşti care ”au căzut” pe teritoriul României

În ceea ce priveşte securitatea navigatorilor români care transportă cereale

Ministerul Apărării Naţionale intervine în chestiunea dronelor ruseşti  care ar fi căzut pe teritoriul României. Ministrul de externe ucrainean spunea că ţara sa deţine probe în acest sens. Angel Tîlvăr  a negat ”în cunoştinţă” informația, potrivit unui  interviu acordat Agerpres.

„Ministerul Apărării a negat faptul că drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional şi a făcut-o în cunoştinţă de cauză pentru că (…) suntem prezenţi prin tot ce înseamnă capabilităţi menite să avertizeze şi să monitorizeze situaţia din zonă, motiv pentru care informaţiile pe care noi le dăm sunt sub semnul acurateţei şi al corectitudinii din toate punctele de vedere”, a spus ministrul Apărării.

În ceea ce priveşte securitatea navigatorilor români care transportă cereale din porturile ucrainene, Angel Tîlvăr a precizat: „În arhitectura de siguranţă a României avem şi Gardă de Coastă, avem şi Poliţie de Frontieră, deci nu s-a pus problema ca Ministerul Apărării Naţionale să aibă extrateritorial atribuţii în acest sens”.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, citat de Reuters, a spus luni că ţara sa deţine probe fotografice care arată că drone ruseşti au lovit teritoriul României în timpul unui atac asupra infrastructurii dintr-un port ucrainean de la Dunăre.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, care a efectuat luni o vizită oficială la Berlin, a declarat, la rândul său, referitor la atacurile din cursul nopţii de 3 spre 4 septembrie, că mijloacele utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau a apelor teritoriale ale României.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Si daca vor cadea drone pe teritoriile lui Angel, el va nega, el trebuie sa faca repede bani, n-are timp de razboi cu rusii, nu vrea sa devina urmatoarea ruina, ca RUIkraiNA.

  2. …dap, si avionul, elicopterul au cazut din cauza vremii!…as zice ceva si de nato, si de scutul de la deveselu dar ma tem ca voi fi cenzurat…cum sa recunosti faptul ca oricand esti vulnerabil din moment ce te lauzi cu art.5, cu dotarile platite dar care nu vor fi palpabile niciodata?!?!…norocul nostru, imensitatea stufarisului si densitatea apropiata de zero…

  3. În cazul unui atac serios cu drone și invazie rusească masivă ,nu va avea cine să lupte !Niciun roman nu va fi motivat sa lupte sau să-si lase copiii și nepoții să moară…pentru ce?!

  4. Sunt filmări / poze cu drona căzută, la fel au făcut securiștii mafiei psdnl și cu adâncirea canalului bastroie

  5. Este bine ca Romania nu raspunde provocarilor. Nici Polonia nu a raspuns atunci cand vecinul i-a aruncat doua rachete peste gard.

  6. U-cranienii au dreptate, dronele au cazut pe teritoriul romanesc. Bugeacul, Bucovina, Herta sint TERITORII ROMANESTI !

  7. Cine este mai TARE in „propaganda si dezinformare”,in privinta razboiului dintre Rusia si SUA: CIA sau Mossad !?.

  8. Dictatorul neo-nazist evreu Zelensky vrea sa atraga Romania in razboiul cu Rusia si inventeaz „DRONE!?” cazute pe teritoriul Romaniei. NENOROCITUL de Zelensky dupa ce a distrus toata Ucraina si a demis pe Ministrul Apararii,acum cauta sa atraga si NATO in razboi. Omul asta este un BOLNAV MINTAL periculos !.

  9. Vai au probe. Asa si ce ati vrea voi urcacilor sa varati si pe altii in ciorba voastra? Cat tupeu nesimtit sa ai sa insisti cu atragerea altora in razboi? Si asa ati pus pe butuci economia mondiala. Astia au doar interes la cersit de bani, armament si sa-si exporte granele. Conducatorii tradatori ai nostri, de pun botul la alde jelinsky sa mearga ei pe front. Ar face un mare bine tarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.