(VIDEO)Vestea cea Bună. Am primit Mântuitor!

Iubirea Maicii Domnului este desăvârșită,

De L.V.
(VIDEO)Vestea cea Bună. Am primit Mântuitor!

Iubirea Maicii Domnului este desăvârșită,

Vestea cea Bună: am primit Mântuitor! Dar lucrarea de mântuire a lumii nu era cu putință fără încuviințarea Sa.

Potrivit învățăturii Sfinților Părinți, Sfânta Fecioară era un vas desăvârșit, care cuprindea toate harurile duhovnicești și virtuțile dumnezeiești. ”… Un astfel de om nu s-a putut afla, pentru că „toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut: nu este cel ce face bine, nu este până la unul” (Psalmul 13, 352, 4).

Dar „când a venit plinirea vremii” (Galateni 4, 4; cf. Efeseni 1, 10), o astfel de persoană s-a găsit pe pământ.

„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău”. (Luca 1, 38),

”Iubirea Maicii Domnului este desăvârșită”

Dar „așa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată și neînțeleasă, așa și întristarea ei e nemăsurată și neînțeleasă pentru noi”, spune Sfântul Cuvios Siluan Athonitul.

Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul și Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire și norodul. Și ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult și a căror mântuire o dorea până la capăt au răstignit pe Fiul ei Preaiubit?

”(…)Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu și de oameni e puțină„.

”(…)iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul și chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din Rai”.

 

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.