Incidentul recent din Marea Baltică care a implicat un distrugător american și aviația rusă a provocat discuții aprinse la Washington.
Două avioane rusești au trecut periculos de aproape și la o altitudine de 10 metri de distrugătorul USS Donald Cook, aflat în patrulare în apele internaționale într-o misiune comună cu armata poloneză (video). Incidentul a amintit de acțiunile din 1988 din Marea Neagră, când o navă militară americană a fost atacata cu pintenul etravei de două nave militare ruse (video).
Membrii comisiei de Apărare din Senatul SUA au folosit acest incident pentru a-l lua în colimator pe comandantul desemnat al forțelor americane din Europa, generalul Curtis Scaparrotti, căruia îi cer să propună un răspuns adecvat pentru Moscova.
Rusia trebuie să primească un răspuns ”puternic, clar și consistent” în ce privește consecințele unor asemenea acțiuni, a spus generalul, subliniind că liderii militari trebuie ”să aibă toate opțiunile la îndemână”, inclusiv un răspuns militar. Generalul a avertizat însă că ”odată ce facem cunoscut lucrul acesta, trebuie să-l și punem în practică”. În viziunea lui Scaparrotti, aceste șicane din Marea Baltica, provocările Rusiei în țările baltice și sprijinirea separatiștilor din Ucraina arată că președintele Vladimir Putin ”caută în mod deliberat să dezbine NATO”.