Premierul ungar Viktor Orban a declarat că 50% din sistemul bancar al Ungariei ar trebui să se afle în mâini ungureşti, aceasta fiind una dintre caracteristicile modelului economic pe care doreşte să-l implementeze, scrie Budapest Business Journal.
Atingerea acestui scop ar fi un fapt singular in Europa Centrală, a spus Orban dupa ce a discutat cu liderii Camerei de Comerţ si Industrie a Ungariei. Premierul conservator a declarat că guvernul său clădeşte un nou sistem economic şi că actorii economici au început să simtă asta. Orban se vede ca un inovator şi a precizat că soarta acestor oameni este de a fi priviţi la început cu surprindere, apoi cu neînţelegere, iar abia apoi cu interes.