Vin scumpirile!

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu…

Vin scumpirile!

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu…

Pentru următoarele 3 luni sunt așteptate scumpiri în comerț și construcții, potrivit rezultatelor unei anchete publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Industrie prelucrătoare
În cadrul anchetei de conjunctură din luna aprilie 2021, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra creștere accentuată (sold conjunctural +40%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte se va înregistra scădere (sold conjunctural -17%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +13%).

Construcţii

Potrivit estimărilor din luna aprilie 2021, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +28%).
Managerii estimează creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +20%).

Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +16%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +12%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%).
Managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +29%).

Servicii
Conform estimărilor din luna aprilie 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural -6%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +3%).

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Estimări de creștere. Altfel spus, băeți noi vă pregatim o mică inflație. Jagardele dl Catzu s-a împrumutat enorm și singura soluție de a minimiza șocul este inflația. Asta e, plătiți mai mult sau cumpărați mai puțin. Proștii alegatori trag întotdeauna. Pe vremea PSD nu remarcam măriri de preț decât foarte rar, dar ieșea Isărescu să ne zică de ouă, de ulei și de asta va fi inflație, dar în realitate nu simțeam nimic. Acum zic că este foarte mai mică dar o simțim zilnic din ce in ce mai mult.

  2. Joooos psd.Joooos ciuma rosie.PeeSeeDee e de vina.Amu are nea Sparanghel-Voda ,,guernul mieu,,ca 66,6 de ,,tineri frumosi si liberi,,au vrut schimbarea.Ghinion.

  3. Vnimanie,vnimanie, vin scupirili,govorit Moskva,govorit Moskva!

  4. BNR, de ce nu crezi dobanzile la lei? Ce semnale mai astepti? Sa iesim in strada cu furci si topoare suparati ca ne furi economiile? Vom iesi BNR. Sa te temi, Isarescule.

  5. Nu este adevărat. Este invenția prostului de Ciolacu. Avem încredere în domnul Președinte Iohannis și în domnul Prim Ministru Florin Cîțu și în domnul VicePremier Dan Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.