Anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, promovarea României în lume, concedierea a 500 000 de bugetari și reconversia lor. Sunt doar câteva dintre măsurile pe care și-a propus să ia Viorel Cataramă dacă va fi ales președinte al României. Invitat la emisiunea „Tu ce zici?“ de la Radio Gold FM și cotidianul.ro, Viorel Cataramă a precizat că e convins că măsurile sale nu vor fi apreciate de toată lumea. Cu toate acestea, Cataramă dă exemplul Americii. „Nici în SUA, toate măsurile luate de Trump nu sunt agreate de toată lumea“.
Întrebat cum și dacă ar reuși să pună în aplicare toate măsurile propuse, în condițiile în care are un partid mic, Viorel Cataramă spune că ar merge, în caz de nevoie, și pe mâna Parlamentului. „Dacă nu merge așa, mergem și la CSAT, facem referendum. Sunt soluții. Chiar și de urgență.“, a mai spus omul politic.
Cunoscut om de afaceri în domeniul mobilei, Viorel Cataramă a pregătit pentru contracandidații săi și câte un obiect de mobilier.
Klaus Iohannis – saltea
Viorica Dancilă – scaun
Mircea Diaconu – taburet (poate lua forma oricărui tur, care poate fi fotoliu prezidential)
Alexandru Paleologu – un divan (cu mesajul „Când ești mai important decât ești)
Alexandru Cumpănașu -0 noptieră din patru scânduri
Florentin Pandele – o masă
Dan Barna – pătuț de copil
Kelemen Hunor- în faza de proiect
Ramona Ioana Bruynseels – încă nu s-a gândit
Proaspăt candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, Cataramă a ținut să arunce și câteva săgeți către BEC despre care spune că se transformă într-un agent electoral. Asta după ce Biroul Electoral Central a decis respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral ale lui Viorel Cataramă la alegerile prezidențiale. Instituția precizează că peste 94.000 de semnături depuse au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente. Lucrurile s-au lămurit la CCR.
Lui Borno i-a oferit cea mai potrivita mobila: un patut de copil. Este cu adevarat intarziat.
@@Gollum @Sorin :emigreaza,da-te dreaqu de trantor,a ta e lumea!Daca nu ai habar de nimic, te-ai bagat bugetar…
Da. Seamana cu Trump la…catarama.
As vrea sa va vad la somaj si, ca urmare a acestor masuri marca „Catarama”, „de bun simt” si destinate „pomanagiilor” si „betivilor”, cum vi se fac doua oferte de munca (voi avind fiecare un bac+5 sau bac+6), una bucata oferta la 1000 de lei pe luna, cealalta ceva mai buna, la 1200 dar la 100 de km de casa ! Si bineinteles, cum veti refuza aceste oferte „de bun simt” parca simtind ca e vorba de sclavagismul secolului 21, veti fi rasi de la somaj !
Cred ca vrei mai degraba sa ne spuna CE GRAD avea in decembrie ’89 … (desi, daca ma uit la el, am imaginea securistului prost, cel care n-a fost in stare sa avanseze peste cele doua table de pe umar si care prin anii ’80, sub indicativul „Rindunica”, isi anunta colegii de pe traseu : „Stejaru’, Stejaru’, tovarasu’ cu tovarasa au trecut de Arcul de Triumf. Terminat” …)
masuri de buni simtz, dar de la poporul asta de POMANAGII la ce sa te astepti…
Asteptam sa ne spuna acest individ ce functie avea la momentul 22.12.1989 si cum a construit „imperiul Elvila!”
Viorel Cataramă și asemănarea cu Donald Trump:))Totusi Donald sta mai bine la valvoi,dar tpropunerile cu reducerea bugetarilor si eliminarea ajutoarelor sociale pentru betivi sunt binevenite!
Tot asa,daca Mircea Diaconu isi lasa o mustata tip musca sub nas,seamana cu …..nu am voie sa scriu,la batranete!