Viorica Dăncilă, despre Iohannis: Pune între paranteze munca unei generaţii

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, de Ziua Internațională a Profesorului, că interesele politice ale unui om venit din rândul cadrelor didactice, cu referire la Klaus Iohannis, pun între paranteze munca tinerilor care se pregătesc să ajungă medici.

„Guvernul și-a respectat promisiunile făcute până acum profesorilor și vom continua pe acest drum, pentru că ne dorim pentru România un sistem de educație performant, cu profesori motivați și investițiile necesare unei infrastructuri moderne în învățământ. Vă asigur că munca profesorilor se bucură de toată aprecierea mea și a guvernului. Firesc ar fi ca domeniul educației să se bucure de aceeași apreciere din partea tuturor. Este trist, însă, când vedem că interese politice sau electorale, culmea, ale unui om venit chiar din rândul profesorilor, pun între paranteze munca altor cadre didactice și a unei generații de tineri gata să pășească în cariera frumoasă de medic”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Premierul a adăugat că Guvernul va găsi soluțiile necesare pentru ca învățământul să rămână la standarde înalte în România.

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, îi sărbătorim pe cei care și-au asumat nobila misiune de a modela destine și de a fi promotori ai cunoașterii. Dezvoltarea unei țări se raportează și la nivelul de educație al populației, unde rolul profesorilor este esențial. (…) Vă mulțumesc, dragi profesori, pentru munca, profesionalismul și dăruirea de care dați dovadă formând generații după generații și pentru că dați valoare resursei umane a României! Guvernul este pregătit să găsească soluțiile necesare pentru ca învățământul românesc să rămână la standardele înalte care i-au adus recunoaștere și pe plan mondial. La mulți ani tuturor profesorilor, tuturor celor implicați în educarea generațiilor tinere! Vă urez succes și împliniri în plan profesional și personal!”, se mai arată în comunicatul de presă.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, din cauză că nu are cine semna cele șapte ordine de ministru necesare.

Sorina Pintea a declarat, vineri, că motivul amânării constă în faptul că nu are cine să semneze ordinul de examen, în condițiile în care nu există ministru la Educație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. Daca o arunca si pe aia cu ‘ne pleaca medicii datorita nepotismului si sistemului de pile din sanatate”,era foc de artificii,dar a evitat, ca s-ar autoincrimina,si a ramas doar cu petarda cu rezidentiatul..

  2. @Alina ai fost indulgenta.
    Daca ar avea creier cat brosa aia ar mai fi ceva.
    Asta e rama,rama, de unde creier.

  3. Premierul a adăugat că Guvernul va găsi soluțiile necesare pentru ca învățământul să rămână la standarde înalte în România.???
    Care „standarde inalte”, analfabeto?!
    Ia uite ce „standarde inalte”, spune CE ca are Romania PSDista a analfabetei Veorica:
    30.09.2019. „Avertisment al Comisiei Europene, cu privire la formarea profesorilor în România: “Foarte puțină pregătire practică, mai ales în tehnicile moderne de predare sau în pedagogia incluzivă”.
    “Formarea inițială a profesorilor oferă foarte puțină pregătire și training practic, mai ales în tehnicile moderne de predare sau în pedagogia incluzivă”, avertizează CE, într-un Raport în care CRITICA dur Politicile din Sistemul de învățământ din România.
    “Politicile care privesc cariera profesorilor se confruntă cu provocări semnificative”, continuă executivul european, în Monitorul educației și formării pe 2019 publicat cu 4 zile în urmă.
    Sub tirul experților europeni se află “modulele pegagogice” sau cunoscutele DPDD-uri – adică rutele falimentare prin care universitățile din România continuă să îi educe pe viitorii profesori, deși Legea educației prevede de 8 ani INLOCUIREA lor cu masteratele didactice, pe model finlandez.
    De ce continuă universitățile românești să pregătească profesori cu maximum 3 ore de practică înainte de a le da Certificat că pot intra în clase?
    “Cerințele SCAZUTE de intrare în Programele de formare a profesorilor și salariile prin tradiție mici” afectează atractivitatea profesiei de cadru didactic în România, spune CE în Monitorul educaţiei şi formării pe 2019 publicat pe 26 septembrie.
    https://www.edupedu.ro/avertisment-al-comisiei-europene-cu-privire-la-formarea-profesorilor-in-romania-foarte-putina-pregatire-practica-mai-ales-in-tehnicile-moderne-de-predare-sau-in-pedagogia-incluziva/

  4. @Alina: E de rasul curcilor sa dea mesaje despre IMPORTANTA Educatiei o analfabeta cocotata in fruntea unui Guvern care NU da 2 BANI pe Educatie:
    5 Octombrie 2019: „Eurostat: România are cea mai mică cheltuială guvernamentală pentru Educație din Uniunea Europeană.
    Cheltuiala guvernamentală pentru Educație în România e cea mai MICA din UE, iar procentul din 2017 cheltuit de Guvern pentru acest domeniu a fost cel mai mic din perioada 1995-2017, potrivit celor mai recente date Eurostat.
    În 2017, procentul din PIB cheltuit pentru Educație a fost de 2,8, cu 1,8 puncte mai puțin decât media UE.
    Educația a avut în 2018 fonduri de 29,3 miliarde lei, reprezentând 3,1%/PIB, iar în 2019, alocarea, după rectificarea bugetară a fost de 38,2 miliarde lei, adică 3,6%/PIB.

    Potrivit Legii Educației, adoptate în 2011, Guvernul avea OBLIGATIA să aloce anual minimum 6%/PIB pentru Educație.
    Articolul 8 al acestei Lege prevedea: „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă Anual din Bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale MINIM 6% din PIB al anului respectiv”.

    Doar că în anul aprobării Legii Educației, prin Legea de aprobare a OUG 80/2010, adica Legea 283/2011, acest Articol a fost PROROGAT. Au urmat o serie de alte OUG prin care acest articol a fost MEREU amânat.”
    Inclusiv de Guvernele Grindeanu, Tudose si DANCILA!
    https://www.edupedu.ro/eurostat-romania-are-cea-mai-mica-cheltuiala-guvernamentala-pentru-educatie-din-uniunea-europeana/

    Dar Comunicatele de la Guvern spun #NIMIC pe subiect!
    Rusine!

  5. Doamna Dancila daca ereati proiectantul sef al unei platforme marine de exploatare petroliera domeniu in care aveti studii la fara frecventa cum zic unii….va votam…Dar asa cum sa votez o persoana care nu a produs nimic util

  6. – cate generatii sunt in 21 de ani de guvernare criminala pro esedalde

  7. Facm pariu?

    Guvernul condus de catre Viorica Dancila i-a facut cadou firmei la care lucreaza sotul acesteia o piata de miliarde de metri cubi de gaze. Piata romaneasca de gaze. Fara nicio licitatie, fara nicio rusine. Cum se poate caracteriza o tara in care premierul face cadou o piata nationala firmei care ii plateste sotul cu multe mii de euro pe luna? Sa nu ne fie frica de raspuns: republica bananiera.

  8. Niciodata facultatile care scot ingineri nu au avut studii la fefe. Probabil o confunzi pe dancila cu sasul tau. Meseria de dascal se poate face la fara frecventa pentru ca nu necesita mult creier.

  9. Punerea intre paranteze = sport national.
    Aceasta nu-i nimic. Uitati-va ce punere intre paranteze se face cand ne referim la cei 42 de ani pana in 1989, realizarile a doua generatii: N-AU FACUT NIMIC!
    Hai sa facem un inventar al realizarilor de dinainmte de 1989 si al celor din acesti 30 de ani in care Romania a fost distrusa economic, financiar, moral, demografic, militar si suveran, ajungand paria Europei.
    O tzara care nu se poate lauda cu nicio realizare nationala notabila. Daca s-a mai facut cate ceva, aceea au facut-o strainii.

  10. Place sau nu, actualul premier al Romaniei nu se ridica la nivelul exigentelor necesare exercitarii functiei.
    Problema cea mai grava a partidelor politice romanesti este lagata de calitatea celor care aspira la cele mai inalte functii in stat.
    Adevarul se gaseste intotdeauna in fapte, iar faptele celor care au guvernat Romania in ultimii 30 de ani le simtim cu totii.
    Prezentul si viitorul Romaniei nu este cel pe care romanii il visau in yrma cu 30 de ani.
    Se spune, pe drept cuvant, pacat de sangele varsat!

  11. PETROM este o firma in care statul roman are 20%, alte procente s-ar putea sa se gaseasca in SIF-uri si in FP, in acelasi timp in Romania mai exista inca un furnizor Romgaz, iar ambele firme vand gazul extras catre cel putin doi distribuitori unul german E-ON si unul francez, asa ca ar fi bine sa nu inventati lucruri…este o perioada electorala si ati vrea ca simpatia sa castige, nu denigrati, dezinformati, dar in acelasi timp nu uitati ca daca se fac presiuni economice, ele vin din Germania care a imparti Europa in „mai multe viteze” o forma de rasism, pe care tarile de la Visegrad nu o accepta, dar la noi este un fel de „situatie onorabila” sa fii considerat mai putin om, oferindu-ti-se alimente inferioare pentru ca multi n-au demnitate si se inchina la straini uitand ca toti sunt muritori…

  12. – cate generatii sunt din 89 de la lovitura de stat, asasinarea presedintelui republicii si schimbarea ordinii constitutionale
    – tradatori si criminali

  13. veorica dancilă se face vinovată de înaltă tradare a poporului român prin eludarea legii electorale! Poporul român își da votul pentru anuimti candidați și partide și STS, în loc de AEP ,,gestionează** voturile.La ordin extern poate aduce în fruntea țării ANTIROMÂNI și partide antinaționale cu agenda de lucru a multinaționalelor ce ne vor sclavi! Asta datorită veorichii care prin OUG a dat STS numararea(falsificare0voturilor românilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.