Marcel Ciolacu a declarat luni că va avea o întâlnire cu preşedintele OMV, Alfred Stern, aflat la Bucureşti. Premierul a explicat că discuţiileau fost solicitate de conducerea companiei austriece. NU spune însă și când.
Eugen Tomac a atras atenția într-o intervenție la un post TV că întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului și conducerea OMV a fost pregătită și agreată din timp.
„Să nu credeți că cei de la OMV au aterizat la București fără a pregăti această vizită. Evident că acceptul de a avea o discuție sau o negociere, nu știm, pentru că chestiunile ce țin de interes public, din păcate, lispsesc aceste confirmări din partea Guvernului atunci când discutăm de interese vitale pentru societate și interes major pentru opinia publică. Evident că va avea o întâlnire și discuție care a fost agreată din timp”, a spus europarlamentarul.
Ce a declarat permierul Ciolacu
”Este o solicitare din partea OMV să se întâlnească şi cu mine şi cu preşedintele Senatul. Eu ştiu că există o Lege Offshore, asumată de către noi. Există nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă. Cred că va fi pe agenda de discutii. Eu cel putin voi aborda acest subiect”, a spus Ciolacu.
”Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment. Nu înţeleg de ce această presiune pe un subiect care nu există”, a mai spus premierul.
Lansat în 2008, alături de colosul american ExxonMobil, între timp retras, proiectul Neptun Deep va fi derulat în final de OMV Petrom, controlat în proporţie de 51% de statul austriac, şi Romgaz, deţinut de statul român.
sa fiti umili,asa cum v-a invatat Iohannis
sa il primesti neaparat cu caciula in mana, tradator de tara Ciolacu
PS neam de slugi am fost,neam de slugi am ramas
Litigii, ca au dat in judecata Romania? Daca au lege clara, facuta corect cu absolut ceea ce trebuie, nu exista amiabila! Un avocat sau grup de avocati pentru proces dar specializat si sa vorbeasca bine limba engleza dar in primul rand sa inteleaga toate nuantele, sa apere dreptul tarii! Pute a magarii crase, in favoarea omv si tepe pe banda rulanta tarii, adica, se accepta conditiile omv contra tepei shengen. Minciuni crase si tepe de om gospodar cu buna stiinta de ambele parti.
marea putere petroliera AUSTRIA…cu traditzie in rafinare de petrol…
TRADATORII ROMANIEI TREBUIE BELITZI…
si-au luat spaga si au vindut resursele…la marea putere economica si cu traditzie in domeniu …Austria…BARVO..CAPITALISM ce mai…
LA fel si cu Romtelecomul vindut marii puteri technologice GRECIA…spaga Tzaranistilor…
la furat din ROMANIA…concursul pe PArtide si sefi de servicii SIE, DIE, MUIe…si asa mai departe
culemea e ca tradatorii sint in viataza si inca bolborosesc la TV…tzara de slugi
”Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment. Nu înţeleg de ce această presiune pe un subiect care nu există”, a mai spus premierul.
Nu e clar, trebuie sa ne ghidam dupa betivul lui Bas ?