Vladimir Kliciko: Rusiei trebuie să îi „stea în gât” războiul

El şi-a exprimat îngrijorarea că germanii şi alte popoare ar putea să se sature de război, căci „preţurile au (..)

De (I.R.)
Vladimir Kliciko: Rusiei trebuie să îi „stea în gât” războiul

El şi-a exprimat îngrijorarea că germanii şi alte popoare ar putea să se sature de război, căci „preţurile au (..)

Fostul campion mondial de box Vladimir Kliciko, fratele primarului Kievului, Vitali Kliciko (de asemenea fost boxer şi campion mondial), a declarat marţi că nu există nicio şansă de negociere a păcii cu Rusia, transmite miercuri dpa.

„Negocieri cu cine, cu Rusia, cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, cu (ministrul rus de externe Serghei) Lavrov, cu cine?”, a răspuns el unei întrebări în cadrul programului de televiziune Markus Lanz din Germania.

Ruşii „sunt mincinoşi, au minţit lumea zeci de ani cu propaganda lor”, a mai spus fostul pugilist.

El a continuat întrebându-se retoric ce să se negocieze cu „mincinoşii” şi a răspuns: „să muşamalizăm, să uităm violurile, omorurile, torturile, vieţile distruse”.

Kliciko a apreciat că nu se poate negocia de pe poziţii slabe.

El şi-a exprimat îngrijorarea că germanii şi alte popoare ar putea să se sature de război, căci „preţurile au crescut, viaţa s-a scumpit, viaţa în Europa s-a schimbat”, însă adăugat că majoritatea oamenilor încă îi înţeleg şi îi susţin pe ucraineni. „În sport, ca şi la război, perseverenţa e mai importantă ca orice” şi merită să lupţi chiar dacă totul evoluează foarte încet şi greu.

După părerea lui, Rusiei conduse de Putin trebuie să îi „stea în gât” războiul, ceea ce ar aduce pacea şi ar garanta că istoria nu se va repeta. „Răul nu încetează decât dacă îi punem capăt”.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Haholul ăsta născut din mamă khazară, ori e beat când vorbește, ori deja suferă de demența pugiistică, o boală profesională a tuturor boxerilor de performanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.