Fondatorul Partidului Conservator Dan Voiculescu vorbeşte, într-un interviu acordat revistei Q Magazine, despre sărăcia apăsătoare prin care a trecut în copilărie.
„Banii erau puţini. Perioada era foarte grea pentru toată ţara, iar Bariera Vergului (n.r. – cartierul în care a crescut) din Bucureşti nu făcea excepţie. Din contră, marea provocare pentru toţi părinţii era să asigure mâncarea copiilor. Iar copiii işi doresc întotdeauna mai mult decât primesc. Este în firea lucrurilor, este secretul evoluţiei. La un moment dat, copilul Dan îşi dorea un pian. Era o extravaganţă uriaşă pentru Bariera Vergului. Evident, a fost o dorinţă care nu s-a împlinit. Însă lipsa banilor nu trebuia explicată. Chiar şi copiii înţeleg evidenţa”, îşi aminteşte Dan Voiculescu.
Acesta spune că de Crăciun sau de ziua lui primea de obicei o jucărie, o haină. „Uneori mai mult, uneori mai puţin. Am mai evocat şi Crăciunul în care un măr a fost singurul cadou. Atât se putea. Pentru copilul de atunci a fost cam puţin, pentru maturul de astăzi a fost cel mai frumos cadou”, a mai spus liderul conservator.