Voiculescu, criticat de specialiștii din sistem

Voiculescu, criticat de specialiștii din sistem. Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED atrage atenția cu privire la riscurile pe care le implică înlocuirea criteriului „celui mai apropiat laborator” pentru repartizarea probelor pentru depistarea infecției cu virusul SARS CoV-2 cu un alt criteriu, cel privind tipul de laborator primitor: public sau privat. Într-un comunicat remi pe adresa redacției, se arată că măsura a fost adoptată prin Ordinul nr. 366/2021 privind modificarea Ordinului nr. 807/2020 pentru stabilirea atribuțiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecției cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unor unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

„Prin articolul unic al Ordinului 366/2021 se modifică alineatul (5) al articolului 4 din Ordinul 807/2020, în sensul introducerii de drept a unui mecanism suplimentar de selecție a furnizorilor de servicii medicale – laboratoare de analize medicale care efectuează testarea pentru COVID-19 și cărora li se repartizează prin direcțiile județene de sănătate publică, respectiv a Municipiului București, probe în vederea prelucrării. Până la apariția modificării amintite, primul criteriu de repartizare a fost cel al „celui mai apropiat laborator”. De la intrarea în vigoare a Ordinului 366/2021, „direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București se vor adresa prioritar celui mai apropiat laborator din rețeaua publică, pe care îl vor contacta în vederea trimiterii probelor. În situația în care cel mai apropiat laborator din rețeaua publică are capacitatea de testare depășită, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București se vor adresa celui mai apropiat laborator privat”.

Suntem surprinși de modificarea adusă prin Ordinul 366/2021. De mai bine de un an, suntem cu toții sub presiunea realității pe care o trăim și pe care o gestionăm împreună. În condițiile în care datele statistice arată o creștere a ratei de infectare în rândul populației, nu înțelegem raționamentul și motivele de oportunitate pentru adoptarea acestei măsuri. Suntem de părere că în acest fel, criteriul primordial de celeritate în primirea, procesarea probelor și emiterea rezultatelor analizei a fost înlocuit cu unul artificial, acela al formei de deținere a laboratorului primitor”, consideră Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED amintește faptul că măsurile adoptate trebuie să păstreze un caracter obiectiv cert, să răspundă rapid la necesitățile prezente și viitoare, să eficientizeze procesele și procedurile aplicabile, și nu să le complice în mod artificial. În sprijinul celor exprimate mai sus, PALMED adresează Ministerului Sănătății rugămintea de a analiza datele statistice existente de la instituirea stării de urgență, în data de 15.03.2020, când la nivel național au fost procesate 276 de teste pentru depistarea infecției cu virusul SARS CoV-2. De atunci, capacitatea de testare a crescut semnificativ, în mare parte prin implicarea directă și decisivă a laboratoarelor private de analize medicale.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED dorește să asigure autoritățile de disponibilitatea la dialog pe temele de interes pentru sistemul de sănătate, cu speranța că prezentul mesaj, transmis oficial și către Ministerul Sănătății, este de natură să clarifice caracterul profund arbitrar și inoportun al măsurii adoptate prin Ordinul 366/2021.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Patronatul furnizorilor de servicii medicale critica pe ministru Voiculescu ,specialistii spagii, da sunt suparati pe ministrul transparenta, si normal!

  2. Specialiștii din sistemul privat. Așa era corect titlul. Avem și o explicație pentru măsura luată de voiculescu. Privații respectivi nu cumpără de unde trebuie.

  3. bataie pe comisioanele bigpharma si impartirea surselor plan-demiei. minciuna trebuie sa continue pana la exterminarea pensionarilor si a cat mai multor romani bolnavi cronic – exceptati de la masurile genocidului sunt pensionatii „speciali” si securicii care invartesc afaceri oculte in Romania de 30 de ani. hai siktir criminalilor! apreciez articolul in consideratia Jurnalistului care aduce informatia. Multumesc.

  4. Mai bun ar fi ungur eanu că el tot a trecut printrun spital..știe unde este oficiul si vesiarul..nu de pe Fb.Pardon, e la Comisia…numai academicieni de alte specialități decât medicina.. la ce bun medicul??Virusul trece dacă e vorbit la tv., ziare, comisii, etc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.