Voiculescu, la un pas de libertate

Dan Voiculescu a fost eliberat în primă instanţă, cererea de eliberare fiind admisă de Judecătoria Sectorului 6.

„În temeiul articolului 587 Cod procedură penală, cu aplicarea articolului 5 Cod penal cu ref. la articolul 59 și articolul 60 alineatul 2 din vechiul Cod penal, admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat Voiculescu Dan. Dispune liberarea condiționată a petentului de sub puterea mandatului de executare nr.1171/2014 emis de Tribunalul București Secția I penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenția petentului asupra cazurilor de revocare a beneficiului liberării. (…) Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta deciziei.

Procurorii au anunţat că vor ataca însă decizia.

Aceştia susţin că Voiculescu nu poate fi eliberat pentu că nu a returnat prejudiciul de 60 de milioane de euro şi că nici nu există certitudinea că cele zece lucrări au fost scrise în penitenciar.

„Solicităm respingerea cererii de eliberare. Dacă nu s-ar pune cele 11 lucrări științifice, Dan Voiculescu nu ar fi îndeplinit fracția de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat condiționat în acest moment. Doar 57 de zile au fost câștigate prin muncă, restul prin lucrări științifice. Un număr de peste 300 de zile au fost câștigate prin scrierea de lucrări științifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscrisele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carențelor legislative. Activitatea științifică nu poate fi demonstrată. Este o modalitate vicleană de a ieși din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat”, a afirmat procurorul DNA.

Dan Voiculescu se află în penitenciar din august 2014 după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA.

Cererea trebuia să se judece pe 22 iunie, însă termenul a fost schimbat pentru 8 iunie.

Dosarul privind cererea de liberare condiţionată a lui Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat Dan Voiculescu. Potrivit unor surse judiciare, în 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind că „scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins”, astfel că se impune amânarea liberării condiţionate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.