Vopsirea clasei politice

Mare ţeapă a luat electoratul român când şi-a imaginat că preconizata restructurare a clasei politice se poate produce sub protecţia unor Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Theodor Stolojan. Ideea hoţească a fost sădită în capul nostru ca o cărăruie spre o societate onorabilă condusă de alt soi de oameni. Nu nehaliţi şi burtoşi, nu agramaţi şi mârlani, nu priponiţi de reflexe comuniste cretine. Am clătinat din cap, zicând, poate că viitorul nostru trece şi printr-o asemenea schimbare. Trece pe naiba! Au plecat belferii îndoctrinaţi şi mâncăi şi-au venit poamele slabe, la fel de nehalite, incapabile să trăiască un sentiment de penibil. Un soi de locomotive ale tupeului, intrând cu toată viteza în părerile celorlalţi şi întorcându-le pe dos sau pulverizându-le în cele mai senine clipe de exprimare a evidenţei. Ce a câştigat România? Nişte inculţi într-ale democraţiei ceva mai tineri, nişte practicanţi sofisticaţi ai rapacităţii şi nişte campioni europeni ai tupeului. Reforma clasei politice româneşti se numeşte G. Vişan şi Alin Popov, Berca şi Olguţa Vasilescu, Cristian Boureanu şi Monica Ridzi, Roberta Anastase (mai nou, la microfon, ca o cucoană ieşită cu mătura la portiţă!), Victor Ponta şi Radu Moldovan, huruitorul Hoară, Videanu şi Udrea, Cristian Rizea şi Elena Băsescu. Aceştia întrupează proiectul politic al modernizării şi restructurării clasei politice româneşti. Ce avem în faţă? Un eşec? O farsă? Un program de decerebrare a elitei politice? Un plan de beţiv de a reduce România la cei dispuşi să-i slujească doar pe el şi grupul său?

Responsabilitatea politică şi etică a preşedintelui este enormă. România nu mai are cu cine construi un plan de relansare. N-are decât vedete pe măsura tipului uman Băsescu, Berceanu, Videanu, Udrea, un soi de incompetent cu maxilare ascuţite, amoral şi înfometat de putere. Pentru asta îndură orice umilinţă şi distruge orice tradiţie. Reformarea clasei politice nu este şi nu a fost un proiect de progres, ci unul de decapitare a României.