Președintele Klaus Iohannis şi liderii PSD se duelează în declaraţii despre neinvitarea premierului Viorica Dăncilă la Summitu-ul de la Sibiu. Klaus Iohannis spune că Viorica Dăncilă nu poate fi invitată deoarece reprezentantul României în Consiliul European este președintele țării, iar la Summit nu vor fi „evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”.
„Fiecare stat are un singur reprezentant, iar arhitectura constituțională a României este de așa natură că reprezentantul României în Consiliul European este președintele țării, în cazul acesta eu. La Sibiu vor fi întâlniri numai în format de Consiliul European, nu este prevăzută nicio manifestare în alt format. Noi facem invitații pentru Consiliul European doar președintelui Parlamentului European, care vine în deschiderea Consiliului European și face o prezentare, atât. Este cutuma la Consiliul European. Aceste invitații le face președintele Consiliului European, care este domnul Tusc, în consecință toată discuția este una puțin artificială și izvorâtă din faptul că nu se cunoaște prea bine arhitectura constituțională a României. Nu este nicio rea-voință, nicio rea-credință, pur și simplu aici este locul președintelui în Consiliul European și noi ne întâlnim aici ca să lucrăm și să lucrăm la un lucru foarte important: la agenda strategică pentru următorul mandat al instituțiilor europene”, a răspuns Iohannis.
Totodată, președintele a adăugat că „nu sunt prevăzute evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”.
”Noi avem foarte multe lucruri de discutat, în Consiliul European niciodată nu ne ajunge timpul și atunci când ne adunăm discutăm la concret lucrurile care sunt pe agendă”, a afirmat președintele.
De cealaltă parte, Liviu Dragnea spune că neinvitarea premierul Viorica Dăncilă la Summitul de la Sibiu din 9 mai, că este o dovadă de „lipsă de bună-creștere” și o „expresie a lăcomiei de imagine politică” pe care o are șeful statului.
„Este lipsă de bună-creștere, în primul rând. În al doilea rând, este lipsă de patriotism. În al treilea, rând este încă o expresie a lăcomiei de imagine politică pe care o are Iohannis. Nu cred că s-ar fi putut întâmpla oriunde în altă țară, în spațiul UE, ca cel care s-a autoirijat în organizatorul acestui eveniment. Președinția nu avea nici instrumente, nici alte pârghii să organizeze, ci autoritățile executive l-au organizat, ca să facă orice să nu fie invitat șeful Guvernului. Dar asta este”, a afirmat Liviu Dragnea, marți, la Parlament.
Întrebat dacă s-ar fi așteptat să fie invitat la Summitul de la Sibiu, având în vedere că este președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a răspuns: „Eu nu mor după astfel de invitații. Prim-ministrul al Guvernului României deține Președinția Consiliului UE și eu am vorbit cu mai mulți colegi din diverse țări care erau șocați că persoana care deține Președinția Consiliului UE nu participă la acest eveniment. Dar asta e campania electorală”.
Premierul Viorica Dăncilă declara vineri că este nemulțumită de atitudinea Președinției, care nu a lansat o invitație către premier pentru participarea la Summit-ul de la Sibiu din data de 9 mai, afirmând că acesta este de fapt mesajul transmis liderilor europeni.
La o zi distanță, șeful Executivului a spus că nu se roagă de nimeni să fie invitată la Summitul de la Sibiu și a văzut opiniile potrivit cărora nu pot participa și premierul și președintele, însă a dat exemplul altor evenimente unde alte state UE au avut mai mulți reprezentanți.
Exita o vorba „H pe h cunoste”, deci la tine te referi cand comentezi in felul acesta despre o doamna. Spre parerea ta de rau doamna PM s-a nascut in Ploiesti un oras mare din primee zece din Romania, centru Universitar si locul unde s-au realizat cereceterile, proiectarile si s-au produs cele mai performante utilaje petroliere, din lume inainte de ’89, cand Romania era pe un loc fruntas in domeniul utilajului petrolier. Nu compara un inginer cu un profesor cu institut sau cel mult patru ani, inginerul poate fi si profesor, invers nu.
@lili mahala. Ghiolbanul este bagat in seama pe post de sluga.
Diferenta de nivel intelectual dintre prim-ministru si Presedinte e de la cer la pamant! Tzatzica poate ca ar reusi sa conduca cercul de recalificare al micilor mulgatoarele la fosta CAP-Videle, intr-o limba care deseori s-ar indeparta de cea materna, pe cand profesorul poate prezenta descoperirile lui Einstein in cel putin trei limbi perfect vorbite, in mijlocul unor universitari din Londra sau Berlin. Chiar nu v-a ajuns cat ne-a facut de kakao tuta tutelor, de n-o invita nimeni nicaieri, daca nu da buzna-n viata si-n buzunarul altora, cum ne-a facut-o 9 ani la Bruxelles?
Un bolovan!
Nu ma intereseaza balacareala dimboviteana. Dar, din ce spune Iohannis, eu inteleg ca probleme strategice in care se angajeaza Romania la nivelul UE sint decise si prezentate numai de el, pe baza unor idei furnizate de consilierii proprii, o mina de oameni pe care nu-i cunoaste nimeni, plus, foarte probabil, niste baieti de baieti din serviciul extern care, in mod normal, intr-o tara normala, nu ar avea nici o atributie in formularea de politici, externe ori ba. Toata liota diplomatica din MAE (ma rog, subunitate a susnumitei insitutii) pare ca sta degeaba ca parte componenta a executivului, sub conducerea unui ministru neimplicat (nici bun, nici rau, doar fumator de trabuc) si a unui premier castrat la atributiile de politica externa. Pai aiasta nu se prea poate, herr maiestate! Nu sintem republica prezidentiala, oricit ai coti-o cu protocolul si cutumele si legumele si ce mai krenwurst mit sauerkraut vrei mata… tot schweinshaxe cu fasole iese, bre. Plus efectul final, sonor si puturos.
@ha, ha: Pana una-alta pe Johannis il baga in seama Liderii din UE, in schimb pe analfabeta Veorica desi Romania asigura Presedintia Consiliului UE de 5 Luni aproape, NICI un lider occidental NU a vrut sa o primeasca cu toate eforturile lui Melescanu, care a trimis-o in UAE, in Dubai, in Turcia, in tot felul de destinatii ciudate, in loc sa mearga la Berlin, la Paris, la Amsterdam si sa negocieze Aderarea la Schengen, de exemplu!
Aderarea la Schengen NU figureaza printre prioritatile Romaniei la Presedintia Consiliului UE, de 5 Luni Dragnea, Taricenau si Veorica NU spun un cuvintel pe subiect fix din acest motiv: nici un lider UE nu vrea sa discute cu analfabeta, absolut necunoscuta in Capitalele UE!
Sa-i auzi insa atacand iar UE pe subiectul Schengen, DUPA cele 6 Luni!
Rusine!
„Noi avem foarte multe lucruri de discutat”, adica prostalaul se crede persoana importanta. Ma indoiesc ca va participa la discutii, el fiind un bun ascultator, adica nu prea intelege ce i se spune, si oricum, va procesa informatiile pe la vara.
Iohannis o ironizează pe Dăncilă, pe tema summit-ului UE: Cine doreşte să participe la partea de distracţie este invitat la concert în Piaţa Mare, la liber!
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marți, că cei care critică faptul că premierul Viorica Dăncilă nu a fost invitată la summitul UE de la Sibiu nu cunosc arhitectura constituțională a statului, comentând ironic că cine dorește poate să participe la concertul din Piața Mare, fiindcă acccesul e ”la liber„.
Iohannis a explicat, potrivit News.ro, că la summit, fiecare stat UE are un singur reprezentant, astfel că România va fi reprezentată de şeful statului.
”Toată discuţia este una puţin artificială şi izvorâtă din faptul că nu se cunoaşte prea bine arhitectura constituţională a Românei. Nu este nici o rea-voinţă, nici o rea-credinţă, pur şi simplu aici este locul preşedintelui, în Consiliul European, şi noi ne întâlnim aici ca să lucrăm (…) Nu sunt prevăzute evenimente strict protocolare, la care lumea ar sta şi ar pierde vremea”, spune Iohannis.
Bravo, Johannis, Veorico mergi in parc la concert, e liber!!!
Excelent, tare a-propos-ul Prsedintelui:
„Totodată, președintele a adăugat că „nu sunt prevăzute evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”.!!
Bravo, dle Presedinte Johannis!
Veorica s-a umilit, cersind sa fie si ea primita la Sibiu, ei oricum ii place sa fie umilita, de peste 1 An de cand e Premier umilintele la adresa ei in spatiul public sunt cum nu au fost niciodata la adresa unui Premier!
Veorico, ce sa cauti tu acolo, esti Premierul Traii care asigura Presedintia Consiliului UE si totusi NU te-a primit nici o cancelarie Occidentala, cu toate eforturile disperate ale lui Melescanu!
Te-a plimbat Melescanu prin Emirate, Dubai si altele asemenea, la Ordinul lui Dragnea, sa nu zica lumea ca NU te baga nimeni in seama!
Veorico, locul tau e la Videle, la Liceul unde ai predat Lucru manual, inainte sa te lipesti de infractorul Dragnea de la PSD!!!!!!!!!
Bravo, dle Presedinte Johannis!
Dragnea zice ca a vorbit cu „mai multi colegi”(stitii cum ii spun lui unul si altul!!), cu cine ai vorbit ca nici pe tine NU te baga nimeni in seama, PSD e izolat in PES, care a rupt orice legatura cu infractorii lui Dragnea!
NU te baga nimeni in seama, infractorule, locul tau e la Jilava, acolo o sa fii iar sef!!
De celula!!
imi place remarca unui navetist/turist, macar de ar citi in timpul navetei, ar recupera din cei 7 ani de acasa, s-ar lumina, s-ar diminua mima de om care de mic doar a privit ce mananca/au altii, in popor se spune a jindui si pare ca are aceeasi radacina cu jintita de la stana, e o zona de oieri, oricat si-ar ridica nasul, acea frustrare nu va dispare. sa fie de la Cain pentru Abel? sa fie specifica triburilor germanice nevoite sa ucida sute si sute de ani ca sa poata aduna putere si bogatie? este o pierdere de vreme sa ne gandim la o adunare in Siubiu, daca ar tuna am ajungem la o vorba din popor „a tunat si i-a adunat/cine se aseamana de aduna”, onorabilii negustori de sclavi, dau lectii de integritate morala printre aburi si altele care incetoseaza realitatea
Doamna Viorica Vasilica trebuia invitata la tribuna oficiala in randul unu!Este o figura simbol al luptei pentru neatarnarea Romaniei,pentru trecutul antiotoman,o femeie care alaturi de un barbat puternic ,domnul Dragnea,au schimbat fata Romaniei asa cum o cunosteam noi si, in plus, ce raporteaza ea la Ierusalim daca nu e de fata,nu isi pun intrebarea oamenii de pe strada?
Cotroceniul a ajuns madanul ghetourilor cu vocabular infect si nedemn pentru cotrocenist!
Stau si ma intreb , Romania a avut un presedinte normal, in isoria sa ? Poate Constantinescu ?
Johannis da dovada de prostie crasa. Un ghiolban (al catelea ?) care ne-a oferit doar deceptii.
adica iohannis recunoaste ca pierde vremea. asta a facut in aproape 5 ani de mandat. scarba iohannis
… „nu sunt prevăzute evenimente strict protocolare la care lumea ar sta și ar pierde vremea”.Da Liviule, trebuie sa te obisnuiesti ca nu esti tu tatucul nostru, al tuturor romanilor, iar atunci cand vorbesti de „lipsă de bună-creștere” priveste-te in oglinda sau priveste-ti asternuturile din dormitor, clar?
Era de asteptat altceva de la acest sas care uraste Romania si romanii? Pe biroul primaresei Fodor de la Sibiu tot sasoaica, lipseste drapelul Romaniei. Pe un stativ sunt drapelele UE in fata, drapelul Sibiului in dreapta si un fanion de pe vremea capitalei culturale in sanga. Vazut de mine azi dimineata intr-un un reportaj al TVR-1.
prin orice se poate distinge herr iohaniss dar nu prin diplomatie.isi bate singur cuiele si nu are nevoie de ajutoare.
N-are treaba psdragnea cu respectarea regulilor. Dna dancila si-a plantat copilașul loja la întrunirea dela ateneu, dragnea si-a afisat iubitica in primul rand la congresul psd.