UPDATE Deputații au votat, miercuri, proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție cu 171 de voturi „pentru” și 136 „contra”.
Proiectul de lege privind desființarea SIIJ merge la Senat, care este camera decizională.
Mai mulți deputați PNL au fost sunați înaintea votului la legea de desființare SIIJ și li s-a spus, în mod fals, că sunt convocați la DNA Brașov, spune Ludovic Orban.
„S-a petrecut un lucru absolut incredibil. Mai mulți colegi liberali înaintea exercitării vorului pe SIIJ au fost sunați și convocați la DNA Brașov. Au fost sunați de pe un număr de telefon, probabil număr de cartelă. Evident că era un apel fals. Cineva a premeditat ca deputații să fie chemați în mod fals”, spune Ludovic Orban.
El a precizat că au fost peste 10 deputați în această situație.
„Înainte de vot cineva, pur și simplu, a încercat să-i determine să plece din sală. Le-am spus să facă sesizare la Poliție, să fie identificat cel sau cei care au putut să gândească așa ceva”, adaugă liderul PNL.
El spune că deputații liberali au fost sunați de pe cel puțin două numere de telefon.
PSD sesizează Curtea Constituțională a României, după votul pentru desființarea Secției Speciale.
Maya Teodoriu, deputat PSD, a spus că PSD va sesiza CCR în cazul desființării SIIJ.
„Faptul că ieri peste 1.000 de magistrați din toată țara, judecători și procurori, au adresat Camerei Deputaților un memoriu intitulat „Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate”, cerând membrilor Camerei Deputaților să nu voteze proiectul în forma sa actuală, cu amendamentul propus și votat de parlamentarii PNL și USR în Comisia Juridică, magistrații cer președintelui Camerei Deputaților, domnului Orban, dacă este în sală, să sesizeze Comisia de la Veneția și GRECO cu privire la acest text de lege. Două organisme prestigioase invocate în discursurile dvs., domnule Orban. De ce nu o faceți acum, când magistrații cer acest lucru? (…) Poate pentru că în mod constant Comisia de la Veneția s-a pronunțat pentru o imunitate funcțională și limitată a magistraților? În loc să sesizați Comisia de la Veneția și GRECO, cum cer magistrații, ați votat acest proiect. Iată unul dintre motivele esențiale pentru care PSD nu a votat proiectul în această formă și va sesiza CCR”, anunță deputatul PSD.
La rândul său, Tudor Băcanu, de la PNL, îi acuză pe social-democrați că au înființat SIIJ pentru a-și apăra „baronii”.
„Nu e o surpriză pentru mine să văd că pesediștii nu au votat desființarea SIIJ. (…) PSD e din punctul meu de vedere o boală care nu se vindecă ușor și care poate să recidiveze dacă nu suntem atenți, atunci când ne așteptpm cel mai puțin. Ați înființat această secție ca să îi satisfaceți dorința fierbinde a domnului Dragnea, de a acapara Puterea și de a ataca statul de drept și astăzi acționați în acest fel pentru a vă proteja baronii, pentru a o proteja pe doamna Gabriela Firea, pentru a proteja oameni precum Paul Stănescu sau Ionel Arsene, asta faceți, domnilor pesediști. Înființarea SIIJ nu a fost cerută nici de magistrați, nici de către cetățeni”, spune deputatul PNL.
Vicepremierul Dan Barna a spus că justiția a fost „siluită” timp de 5 – 10 ani, iar acum se face un prim pas pentru normalizarea sistemului judiciar.
„După 5-10 ani de justiție care a fost siluită în toate felurile, după ce a trebuit să îi vedem pe Iordache sau pe Nicolicea explicându-ne cât de necesară este această SIIJ, astăzi facem un prim pas spre normalizarea sistemului juridic românesc. Coaliția USR – PNL – UDMR desființează SIIJ, o rușine pentru sistemul nostru și un pas important în ceea ce înseamnă ridicarea MCV și transformarea României într-o țară euopeană ș o țară în care justiția funcționează. Da, un cost poltic este plătit în acest moment pentru că desființarea SIIJ este un obiectiv pe care Coaliția și l-a asumat și mergem mai departe”, a afirmat Barna.
Parlamentarii UDMR și USR s-au acuzat reciproc de minciună.
Csoma Botond, deputat UDMR, a spus că Uniunea a avut o altă propunere, aceea ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General, iar amendamentul de miercuri, din Cameră, nu este propus de UDMR.
„Noi am agreat în decembrie și noi am spus că suntem de acord cu desființarea SIIJ. A venit un proiect de lege de la Guvern și au fost diferite discuții în Parlament. Nu este adevărat – acest amendament nu a fost propus de UDMR, ci chiar de către ministrul Justiției, Stelian Ion. Noi am avut o altă propunere – ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General. Noi am acceptat acest amendament depus de USR cu inimă grea”, a spus deputatul Csoma Botond, care admite că pot exista elemente de neconstituționalitate în proiect.
La rândul său, Laura Vicol, de profesie avocat, deputat PSD, a declarat că PNL și USR vor să ducă la capăt acest „plan, cu orice costuri”, în vreme ce independența magistraților „nu se dă și se ia de către politic”.
„Suntem aici pentru că useriștii și peneliștii vor să își ducă acest plan la capăt cu orice costuri. Desființarea SIIJ este ceea ce visează noaptea, mănâncă dimineața, la prânz și seara. Dar nu despre desființarea SIIJ este vorba aici, ci despre independența magistraților. Useriștii și peneliștii cred că independența magistraților să dă și se ia de către politic”, spune Laura Vicol.
Ministrul Justiției Stelian Ion a spus că SIIJ s-a născut cu o foarte multă emoție și la fel se va și desființa, pentru că este „un episod rușinos al justiției”.
„S-a demonstrat că secția a fost un instrument și a fost și ineficientă. Ideea că această garanție propusă ar fi venit de la noi este una falsă. Eu am înlăturat acele garanții solicitate de CSM. Nu aș vrea să lăsați impresia că suferiți foarte mult față de această situație, pentru că am avut de ales între mai multe rele. Ideea că și-ar fi dorit cineva din USR o asemenea garanție o resping. Haideți să ne asumăm împreună o soluție. (…) Din urmă vine un pachet legislativ foarte bine alcătuit care vizează toate aspectele și toate garanțiile pentru independența magistraților și pentru posibilitatea ca cei care săvârșesc fapte de corupție să răspundă. Justiția nu începe și nici nu se termină cu SIIJ, care este un episod rușinos al Justiției românești”, a spus ministrul Ion.
Guvernul a aprobat în şedinţa din 18 martie proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus că se va prezenta la şedinţele Comisiilor juridice ale Parlamentului şi va aduce argumente, astfel încât legea să fie adoptată. Proiectul trebuie votat în Parlament, unde coaliţia de guvernare deţine majoritatea parlamentară. CSM nu a fost de acord cu propunerea Guvernului de desfiinţare a Secţiei. Conform unui comunicat al CSM, proiectul ar duce la modificarea de competenţe în efectuarea urmării penale în cazul magistraţilor, iar soluţia normativă propusă nu este însoţită de instituirea unor garanţii pentru păstrarea independenţei justiţiei.
Păi dacă așa a dat ordin licuriciul! Se execută, nu se discută. Doamne-ferește să fie tras la răspundere vreun judecător care acoperă jaful coloniștilor!
Netrebnicii astia de penelisti impreuna cu securistii si pui lor, alta grija nu au decat desfintarea SIIJ pentru ca prea se apropie de dosarele lor penale! Nu-i intereseaza de buna-starea romanului, nu-i intereseaza ca ard oameni prin spitale! Cine s-a gasit sa vorbeasca, un Barna, un Stelian Ion sau cel de la Cotroceni care tot timpul spunea, chiar si cand romanul sufera si el se distra la schi ca e multumit de ticalosii astia? UDMR si-a aratat adevarata fata stiuta, adica totdeauna de partea celor de la putere! Au desfintat singura institutie independenta de politic pe motiv ca a fost infintata de Dragnia(Ha,ha) si vor trecerea din nou sub comanda politica gen infectei de Kovesi! Cred ca degeaba spunem: JOS LABELE DE PE SIIJ ca netrebnicii astia fac ce vor ei, nu tin cont de popor! Numai poporul mai poate scapa SIIJ-ul din ghearele banditilor astia penali care au sabotat de la inceput sectia!
Prea-adâncitule, ia oleacă de pauză, pune punct și virgulă, inspiră o gură de văzduh ș-apoi mai vezi ce scrii mai departe!
E prea diluvială hipergrafia ta ca să se mai înțeleagă ceva din ea.
Ticalosii astia de asazis liberali,useristi si udemeristi,cu Tartorul lor in frunte,toti niste infractori bolsevici,prin desfiintarea SIIJ-ului si astfel incalcarea independentei justitiei,duc Romania in fundul Africii,la maimutze intre Congo si Uganda si asta contrar deciziei CSM-ului care este aparatorul independentei justitiei,asa cum este scris in Constitutie,si care pentru aceasta a cerut infiintarea SIIJ-ului si nu cum minte escrocul ala userist de asazis ministru de justitie care trebuie dus la Rahova la reeducare,ca l-a facut Dragnia pentru baronii lor,cand baroni in justitie care se tem de SIIJ au ei iohanistii care vor sa o salveze de dosarul penal aflat la SIIJ si pe baroana lor tortionara infractoare Kiovesi.
ar fi cazul ca poporul sa apere SIIJ-ul de banditii astia penali!
Netrebnicilor, penalilor, jos labele de pe SIIJ!
@Neos
Io* nu îmblu cu fake-uri printate.
Ale mele sunt genuine, de la mamica lor de acasă, cu antet, ștampuță și semnătură.
Oare peste ceva decenii o s scot pe ele ceva parale la licitație? Că sunt…. rarități ale unor structuri judiciare defuncte și bizare.
Io* zic să le scot la vânzare pe eBay, că firoscoșii ăia din țările cu îndelungată tradiție democratică nici nu pot concepe ce gogomănii judiciare se pot scorni în Kolonia Penitenciară și Experimentală Rröemenika și or să arunce cu mormane de parale ca să cumpere asemenea năzbâtii.
@Edelweiss-Ivory Tower Herald
Ordonanta de clasare ati primito prin posta sau in format electronic?
Doar la plangerile trimise prin intermediul Postei SIIJ trimite ordonantele sale in acelasi mod?
Noi suntem impotriva oricaror forme de totalitarism- se jura un alogen din fruntea statului zilele trecute-infierand comunismul si fascismul. In timp ce sub nasul nostru coprifeii democratiei ,globalistii, din care facea parte si el dadea unda verde infiintarii politiei militare ( mai pe scurtatura …contra poporului) si acestei nenorocite de SIIJ neafiliate securitatii. Harasho anti totalitarism!
Fiecare sa-si faca singur dreptate !
S-a admis.
R.I.P. SIIJ!
––
post-scriptum: Io* am în colecție 2 analize de liberare condiționată care au în ele mențiuni despre fostul „recurs compensator” (L.169/2017, acum defunctă)
Mai am o ordonanță de clasare a unui dosar chiar provenită de la SIIJ! (acum defunctă).
Oare dacă le păstrez bine, peste vreo 30-40 de ani n-o să fie valoroase?
Că doar de pe acum asemenea înscrisuri judiciare încep să fie rarități.
Este jale cu neomarxistii usr-isti, o grupare formată din neosecuriști, personaje lipsite de credință, patriotism și iubire de glie!
Fără supărare dar votanții unor astfel de specimene, probabil au lipsă din educație, cultura politică!!!
Daca un asa zis partid cu un numar limitat de votanti, este factor decident mai ales pe justitie, atunci ne-am dat naibii, urmând dezastrul, deja început de gruparea cîtu/werner…
Ce pretentie poti avea de la unul ca Stelica ce s-a autodeclarat handicapat!? :))
Gloaba securista neomarxista ce traieste prin tomberoane si viseaza sa-i scape de raspundere penala pe judecatorii si procurorii paraditori.
Isi aserveste justitia sperand ca el, intaiul escroc al tarii precum si celelalte gloabe progresiste sa scape de raspunderea penala.
Impostura marxista!
Este si normal ca atunci cand ajungi la putere si realizezi ca esti un impostor, ca locul tau nu este acolo, ca esti prost de bubuie, sa-ti doresti indepartarea oricaror posibile pericole din calea ta, care ar putea pe viitor sa-ti deranjeze Zen-ul. SIIJ era unul dintre pericole. Ura ! S-a rezolvat. Traiasca prostia, mediocritatea si ipocrizia. Vai de tzara asta !