Vrei să mergi în Franța? De luni, e posibil!

Guvernul Franței ridică restricţiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de COVID-19 începând cu 15 iunie, au declarat ministrul de interne Christophe Castaner şi ministrul de externe, Jean-Yves Le Drian.

Astfel, începând cu 15 iunie, persoanele provenind din spaţiul european (statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Andorra, Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino şi Vatican) vor putea să intre pe teritoriul Franţei fără restricţii, cu excepţia cetățenilor Spaniei şi Regatului Unit.

Aceste două ţări aplicând restricţii, Franţa va continua să aplice reciprocitatea.

Spania a ales să menţină până la 21 iunie restricţiile de circulaţie, precum şi o carantină de 14 zile pentru pasagerii aerieni provenind din Europa, prin urmare pasagerii aerieni care vin din Spania vor fi la rândul lor invitaţi, până la 21 iunie, să intre în carantină 14 zile. Pasagerii provenind din Regatul Unit nu vor mai face obiectul unei restricţii de intrare în Franţa cu începere de la 15 iunie, dar, „până la noi ordine”, vor fi invitaţi să stea în carantină 14 zile.

Franţa plănuieşte redeschiderea treptată a frontierelor pentru toate ţările începând cu 1 iulie.

„Această deschidere va fi realizată în mod progresiv şi diferenţiat în funcţie de situaţia de sănătate a diferitelor ţări terţe şi în conformitate cu procedurile care vor fi adoptate la nivel european până atunci”, se arată în comunicat.

De asemenea, Franţa va acorda prioritate cererilor de viza şi permis de şedere pentru studenţii internaţionali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Articol tembel, începând cu titlul, complet inexact. Dacă vrei să mergi în Franța, nu ai probleme cu francezii ci cu loazele slabe de minte locale, Ciolannis, Mandolină, Arahat, Tătaru etc. La întoarcere ți se va impune să stai 14 zile în izolare la domiciliu. Te pot verifica milițienii locali, iar consecințele nesupunerii sunt nasoale: amendă grasă + carantină 14 zile, pușcărie cu toate cheltuielile plătite din buzunarul propriu. Criteriul de maxim 5 noi îmbolnăviri zilnice la un milion în țara unede ai fost, criteriu restrictiv scos din burta prezidențială, profund abuziv nu se mai întâlnește niciunde în lume. Plec în Franța, Portugalia, Olanda, Israel acolo nu stau în carantină la sosire, în schimb când revin în țară sunt consemnat la domiciliu. Mai mult dacă la plecare e OK, sunt mai puțin de 5 îmbolnăviri noi, situația în țara respectivă se poate schimba cât stau acolo. Numai niște cretini au putut stabili asta.

  2. E incredibil ce ineficienti scaunari crizati si mincinosi sunt in guvernul Romaniei! Bai nemernicilor, cum adica, nu se pleaca si nici aterizeaza din helvetica daca acum cateva zile ati dat liber la aeroport?! Bai, ce sa mai zic, pentru jicniri imi trebuie sa construiesc alt vocabular la adresa acestor impostori plantati in guvern cu ajutorul direct si complicitatea PSD-ALDE+! In concluzie: perindatii actuali/2020 in politica parlamentara si guvern, nu fac altceva decat sa umileasca cetateanul, sa il deposedeze de drepturile lui prin orice metoda, sa il omoare pur si simplu, deoarece, toti cei constienti de viata reformata in bataie de joc de guvern, nu e altceva decat lipsirea de drepturi si libertate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.