Norii mai sunt consistenţi doar prin vestul şi sud-vestul ţării, unde trecător va ploua slab. În primele ore ale zilei va persista ceaţa în zonele joase, în special în regiunile sudice şi estice. Vântul se intensifică treptat în Banat şi la munte, iar în celelalte regiuni nu trece de moderat. Temperaturile maxime cresc deocamdată doar în regiunile vestice şi se vor încadra între minus 1 şi 9 grade cu plus.
n Bucureşti, ziua începe cu ceaţă, soarele va fi scump la vedere, iar vântul suflă cel mult moderat. Maxima termică va fi în jur de 6 grade, valoare normală pentru această dată.
Munte
La munte urmează o zi frumoasă cu soare, câţiva nori şi vânt moderat, ceva mai insistent doar pe crestele mai înalte. Temperaturile maxime ajung la minus 4 grade la Vârful Ceahlău-Toaca, în jur de zero grade la Sinaia, Predeal şi Semenic, 3 grade la Păltiniş şi 5 la Stâna de Vale.
Stratul de zăpadă a crescut simţitor şi măsoară 105 cm la Sinaia, 75 cm la Predeal, 40 cm la Arieşeni, 75 la Straja, 40 la Poiana Braşov şi 65 cm la Păltiniş.
Regiuni
În regiunile intracarpatice, vremea se încălzeste simţitor, mai ales în Banat şi în Crişana, unde maximele cresc chiar şi cu 7..8 grade faţă de ieri. Norii acoperă din când în când cerul, dar ploi răzleţe apar doar prin Banat unde şi vântul va fi intens. Maximele ajung la minus 2 grade la Miercurea Ciuc, 1 grad cu plus la Cluj-Napoca, 3..4 grade la Braşov, Sibiu şi Bistriţa, 5..6 la Baia Mare şi Satu Mare şi în jur de 8 grade la Oradea, Arad şi Timişoara.
În sudul ţării, vreme mohorâtă, în special în prima parte a zilei când va fi multă ceaţă mai ales în Oltenia, dar din loc în loc şi în Muntenia. Peste zi, sunt şanse să răzbată şi soarele printre nori. Vântul se intensifică trecător prin vestul Olteniei, iar temperaturile ajung la amiază la 6..7 grade în toată regiunea, iar în Lunca Dunării se pot înregistra chiar 9 grade la Giurgiu şi la Călăraşi.
În Dobrogea, vreme plăcută cu cer variabil, iar vântul nu trece de moderat. Maximele ating valori de 7..8 grade la Constanţa şi la Tulcea.
În Moldova vorbim despre vreme frumoasă cu soare şi câţiva nori inofensivi. Vântul nu pune probleme, iar maximele termice sunt asemănătoare cu cele de ieri: zero grade la Suceava şi Piatra Neamţ, 2 grade la Botoşani şi Bacău, 4 la Iaşi şi Vaslui şi 6..7 la Focşani şi Galaţi.
Vremea pe 2 zile
Miercuri, încălzirea continuă, iar temperaturile mai câştigă în jur de 3..4 grade faţă de astăzi. Soarele nu se va arăta prea mult pe cer, norii se menţin destul de consisteni, dar va mai ploua doar prin sud-vestul ţării şi abia spre seară şi noaptea şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se situează de la 2 grade la Suceava până la 11 grade la Oradea şi la Timişoara.
În Capitală, mâine, norii acoperă cerul, dar ploaia ajunge abia spre seară. Vântul îşi face simţită prezenţa cât e ziua de lungă, iar maxima termică ajunge la 9 grade.
Joi nu sunt şanse să vedem soarele, precipitaţiile se extind în toată jumătatea sudică a ţării, dar din loc în loc şi în Transilvania şi Moldova. Maximele termice se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 10 grade în nord-vestul ţării, la Oradea.
În Bucureşti, joi, cer noros, din când în când ploaie, iar vântul va fi alert. La amiază, maxima ajunge la 7 grade.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.