
Cu ocazia unei vizite oficiale la Bucureşti din anul 2008 a preşedintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, diplomații americani notau, cu surprindere, că Berdîmuhamedov a făcut o promisiune neașteptată: Turkmenistanul era gata să sisteze alimentarea cu gaze a Rusiei, ca să participe cu propriile rezerve la proiectul european Nabucco.
Totuşi, adăugau diplomații americani, iniţiativa lui Berdîmuhamedov era sub semnul îndoielii, câtă vreme reacţia Rusiei nu ar fi fost tocmai pozitivă.
Însăcinatul de afaceri al României în Turkmenistan, Traian Bordeianu, a spus după vizita lui Berdîmuhamedov că acesta a promis reducerea livrării de gaze către Rusia pentru a susţine conducta Nabucco, dacă acesta ar fi fost construită la graniţa cu Turkmenistanul. Oficialul român a mai spus şi că, potrivit calculelor preşedintelui şi ale premietului turkmen era mai profitabil să vândă gaze europenilor decât Rusiei. Turkmenii au spus însă că nu bani pentru a participa la construcţia conductei.
E de menționat, însă, că imaginea preşedintelui turkmen pentru americani nu era tocmai cea a unui tip care se ține de cuvînt, așa cum este acesta descris în alte telegrame WikiLeaks.
Telegrama americană arată că preşedintele turkmen a vizitat mai multe instalaţii petroliere din România şi a invitat companiile româneşti să lucreze în Turkkmenistan în domeniul petrochimiei şi echipamentelor energetice.
Bordeianu a spus că în România s-au discutat detaliile unui acord care să ofere 20 de burse de cinci ani pentru studenţii turkmeni.
Potrivit telegramei, Bordeianu a spus că, în urma unor discuţii, vicepremierul turkmen Rashit Meredov i-a dat impresia că Turkmenistanul nu ar avea nici o îngrijorare privind acordul de delimitare în Marea Caspică, daca ar fi iniţiată construcţia gazoductului. Meredov a spus însă că UE şi SUA pierd timp în ce priveşte crearea unui consorţiu pentru construcţia conductei. Cu cât Vestul va avea nevoie de mai mult timp pentru a avansa în acest proiect, cu atât mai mult timp va avea Rusia pentru a rezolva problema construcţiei unor conducte orientate către Moscova, mai spunea Meredov.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.