Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, 28 WTA, s-a calificat în turul 3 al turneului de la Wimbledon după ce a învins-o pe britanica Katie Swan, 204 WTA, cu scorul de 6-0, 6-3.
În turul 3, sportiva româncă va evolua împotriva Karolinei Pliskova, 8 WTA.
Mihaela Buzărnescu și-a asigurat un cec în valoare de 163.000 de lire și 240 puncte WTA.
În schimb, Sorana Cîrstea a pierdut în turul secund al turneului de la Wimbledon în fața rusoaicei Evgenyia Rodina, scor 6-1, 3-6, 3-6.
Cîrstea, locul 51 WTA, nu și-a păstrat statutul de favorită și a pierdut în fața Rodinei, locul 120 WTA într-o partidă care a durat o oră și 41 de minute.
În primul tur, Cîrstea trecuse, 7-5, 6-3, de Magdalena Rybarikova, 19 WTA.
De asemenea, Alexandra Dulgheru, locul 141 WTA, venită din calificări, a fost învinsă, miercuri, de americanca Venus Williams, locul 9 WTA, în turul doi la turneul de la Wimbledon.
Alexandra a condus tot timpul în primul set, reuşind un break pe care nu l-a mai cedat şi a reuşind să se impună după 43 de minute.
Însă, setul doi l-a cedat la 0-6, iar în al treilea americanca s-a impus, scor 6-1.