Președintele chinez, Xi Jinping, își dorea ca vizita sa oficială în Statele Unite să fie calificată drept vizită de stat, cel mai înalt nivel al protocolului diplomatic, cu tot fastul pe care îl presupune: „gardă de onoare, o salvă de 21 de lovituri de tun, primire cu mare pompă la Casa Albă”. Și a obținut acest lucru, subliniază The Wall Street Journal.
Xi primește fastul pe care și l-a dorit
The Washington Post scria că Donald Trump îl va întâmpina personal pe liderul chinez, miercuri, 23 septembrie, pe pista bazei militare Andrews, din Maryland. Trump nu a mai făcut un asemenea gest până acum. Războiul din Iran și perspectivele sumbre pentru tabăra republicană la alegerile de la jumătatea mandatului fac ca vizita de stat de trei zile a lui Xi să fie un spectacol diplomatic menit să păstreze un ”armistițiu fragil între cele două superputeri”, mai scrie The Washington Post.
Un nou armistițiu în războiul comercial
Acesta a fost și rolul vizitei lui Donald Trump în China, în luna mai. Nu a adus o revoluție în relația biletarală, ci un armistițiu într-un război comercial și o reconfirmare a ambiguității americane în ce privește Taiwanul și poziția Chinei în Marea Chinei de Sud. Ca și atunci, SUA au decis, cu câteva zile înaintea sosirii lui Xi, să prelungească armistițiul comercial. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat că tarifele suplimentare pentru importurile din China, care fuseseră suspendate până în luna noiembrie, vor mai primi o pauza de două luni. Asta ”ne va da mai mult timp pentru a vedea ce putem face pe frontul economic”, a spus Bessent, la Fox News.
Xi știe unde îl doare pe Trump
Xi Jinping cunoaște situația omologului american. Trump se confruntă cu presiuni înaintea alegerilor pentru Congres. Sondajele indică opoziție față de tarifele sale și războiul din Iran. În acest context, un nou conflict comercial ar putea avea efecte politice nedorite. Xi mai stie cum China poate face presiunilor americane. Trump a fost nevoit să reducă tarifele împotriva Chinei, după ce Beijingul a limitat exporturile de pământuri rare și magneți esențiali pentru industrie. În schimb, Trump și-a îndreptat armele comerciale spre aliați și alte regiuni, ceea ce, în viziunea Beijingului, avantajează China.
„Stabilitatea strategică”, noul limbaj al relației
vadă că SUA caută prelungirea actualei situații în relația cu China, nicidecum o escaladare, este faptul că Trump nu a dat atenție informațiilor că Beijingul a oferit date satelitare Iranului, pentru a lovi țintele americane din Orientul Mijlociu. ”Știți, când se spune că China ne spionează, eu spun: aveți dreptate, iar noi îi spionăm și pe ei”, le-a declarat Trump jurnaliștilor aflați la bordul Air Force One, în timp ce se întorcea din vizita în Irlanda, la jumătatea acestei luni.
China vrea timp, America vrea o pauză
Trump este dispus să facă concesii. La ultima întâlnire cu Xi, în mai, la Beijing, a acceptat interpretarea chineză a relațiilor bilaterale drept „o relație constructivă de stabilitate strategică”. Xi vine la Washington pentru a menține această „stabilitate”, evitând un conflict militar sau un război rece. Profesorul Da Wei, de la Universitatea Tsinghia din Beijing, scrie pentru Foreign Affairs: „Doar competitorii sau chiar adversarii au nevoie de asta”. Astfel este dat tonul relației.
China vrea prelungirea cât mai mult posibil a armistițiului convenit la întâlnirea din Coreea de Sud, în urmă cu un an, privind controalele reciproce la export, în timp ce SUA preferă aproximativ șase luni, invocând nerespectarea unor acorduri de către Beijing. Acest „armistitiu” a fost prelungit în luna mai, la vizita lui Trump în China. Acum, SUA au anunțat încă două luni de ”pace”. China consideră că timpul este în avantajul ei. În timp ce SUA se confruntă cu dispute comerciale și războiul din Iran, presiunea asupra Beijingului scade, permițând Chinei să-și consolideze industria și controlul asupra lanțurilor globale de aprovizionare. În plus, se adaugă momentul critic al alegerilor din Statele Unite.
Și Xi are propriile presiuni
Însă Xi Jinpimng nu este lipsit de presiuni care se acumulează. Legitimitatea Partidului Comunist se bazează pe o permanentă creștere economica. Aceasta este de nu mai puțin de 8% pe an la momentul venirii lui Xi la putere, in 2012. De atunci, economia chineză și-a redus ritmul de creștere la aproape jumătate. Ritmul rămâne impresionant raportat la statele dezvoltate, însă Xi a renunțat la toate tabuurile Republicii Populare și a rămas la putere pentru al treilea mandat, iar în 2027 va dori un al patrulea mandat. Pentru aceasta este nevoie să recurgă la noi epurări în partid și să obțină rezultate economice.
Taiwanul poate schimba totul, iar Japonia poate pune umărul pentru asta
Trump poate reveni la confruntare. Taiwanul ilustrează diferențele de percepție. Trump s-a îndepărtat parțial de „ambiguitatea strategică”, afirmând că insula este mică și îndepărtată și că a discutat cu Xi despre un nou transport de arme. Beijingul consideră aceasta o victorie, în timp ce Trump susține că reținerea pachetului de arme de 14 miliarde de dolari pentru Taiwan este o modalitate de a exercita presiuni asupra Chinei.
Apoi, cu o zi înainte de a-l primi pe Xi, Trump s-a întâlnit cu premierul Japoniei, Sanae Takaichi. Este cel mai conservator premier de la Tokyo în ultimele decenii, un politician sub care Japonia a ajuns să exporte arme letale, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial. Beijingul s-a folosit de o declarație a lui Takaichi pentru a escalada situația, după ce aceasta a reafirmat în noiembrie 2025, în parlamentul de la Tokyo, vechea poziție a Japoniei potrivit căreia o blocadă sau o invazie a Taiwanului ar constitui o „situație disperată” pentru Japonia și ar putea justifica mobilizarea forțelor armate. Trump a adoptat o atitudine rezervată.
Două mari puteri într-o lume care se schimbă
„Vom vorbi despre aproape orice”, a declarat Trump cu câteva zile înainte de întâlnire. Xi, a adăugat Trump, este un „gentleman”, cu care se înțelege excepțional de bine, relateaza Associated Press. Potrivit Reuters, discuțiile dintre Trump și Xi de joi vor aborda subiecte precum comerțul, tehnologia, Taiwanul și Iranul. Competiția și rivalitatea sunt ascunse de baletul diplomatic și declarațiile bombastice ale lui Donald Trump.
Un articol de opinie publicat de Financial Times deplânge faptul că SUA și China au lideri care se disting prin „narcisism, naționalism și îngustimea spiritului”, de la care nu se poate aștepta o viziune precum cea a lui Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, care au pus capăt înarmării nucleare și războiului rece. Însă Trump si Xi nu mai sunt liderii unui moment bipolar SUA-URSS. Sub Donald Trump, SUA și aliații se obișnuiesc dureros cu încheierea unipolarității americane. Sub Xi Jinping, China trebuie să descopere si responsabilitățile unei mari puteri, dincolo de beneficiile unei expansiuni economice continue. Iar lumea va fi multipolară. Dacă armonia mimată se va menține, Trump este pregătit să-l invite pe liderul chinez la Miami, unde în decembrie va avea loc summitul G20. Kremlinul a salutat invitația trimisă de Trump lui Vladimir Putin pentru acest G20.