Presa engleză anunţă că goalkeeper-ul Stelei ar putea ajunge pe „Fratton Park”, în prima fază doar sub formă de împrumut, din cauza interdicţiei clubului englez de a efectua transferuri.După Goian şi Rada, Steaua ar mai putea pierde o piesă importantă a apărării, chiar pe goalkeeper-ul columbian Robinson Zapata. Ediţia on-line a cotidianului englez "The Independent" îl nominalizează pe Zapata printre posibilele transferuri ale celor de la Portsmouth, din această perioadă. Marţi, clubul englez a câştigat o victorie, parţială, în războiul cu Liga engleză, care-i impusese o interdicţie la transferuri din cauza problemelor financiare. Deocamdată, Portsmouth va putea lua jucători decât sub formă de împrumut, sau fotbalişti liberi de contract, cum a fost Cociş, care a semnat deja cu gruparea de pe ultimul loc în din Premier League.
Printre posibilele ţinte ale englezilor se află şi Zapata. Veteranul David James are probleme din cauza accidentărilor şi e dorit de Stoke, astfel că Portsmout se interesează de un portar. Cei de la "The Independent" susţin că prima opţiune a lui Avraam Grant este goalkeeper-ul Dane, de la Burnley, cotat la aproximativ 3 milioane de lire. În cazul în care mutarea nu s-ar finaliza, "Pompey" s-ar îndrepta spre columbianul Zapata, estimat de englezi la o sumă mult mai rezonabilă, 500.000 de lire (aproximativ 571.000 de euro). Sursa: Realitatea.NET
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.