Zarafii constituie o breaslă ale cărei origini se pierd în negura timpurilor, chezaș fiind chiar evanghelistul Matei, autorul consemnării revoltei lui Isus care, intrând în Templu, “a răsturnat mesele schimbătorilor de bani” ce în opinia sa schimbaseră „casa de rugăciune” intr-o „peșteră de tâlhari”! Când au apărut primii zarafi la noi nu știm, dar putem afirma că activitatea de schimbare a banilor a căpătat amploare deosebită în vremea dominației otomane, când nomenclatorului profesiilor i s-a adăugat termenul respectiv, derivat din turcescul sarraf.
Astăzi, arhaicul termen zaraf este uitat, dar nu și activitatea de schimbare a banilor care, rebotezată schimb valutar este practicată, în condițiile coexistenței monedelor naționale, pe o scară mai largă ca niciodată, atât de largă încât a devenit o piață, piața valutară. Direct sau indirect, toți cetățenii, entitățile economice și instituțiile statului sunt părți implicate în tranzacțiile specifice prin dependența de numitorul comun al vieții și tranzacțiilor de zi cu zi, moneda națională. Din acest motiv, reglementarea funcționării pieței valutare s-a impus ca necesitate obiectiv necesară. În ciuda reglementării, funcționarea pieței valutare este doar acceptabilă, nu și perfectă, permițând exploatarea interesat nocivă a „portițelor” ignorate cu o detașare amintind de amuzantul “secret al lui Polichinelle”!
Imperfecțiunile funcționării pieței valutare și consecințele acesteia, vizibile chiar și pentru nespecialiști, nu constituie cauza și nu oferă explicația deprecierii monedei noastre naționale, a cărui glorie trecută mai persistă, distonant, doar în nume. Vlăguiala monedei naționale este doar semnul, nu motivul, slăbiciunii economiei românești și, nu în ultimul rând, al națiunii române.
Raportul cerere – ofertă explică în bună măsură evoluția monedei naționale: în ultima lună a anului trecut, vânzările zilnice de valută către clienți – 1.38 miliarde de euro – au excedat cu circa 40% cumpărările aceleiași valute. Nu este de mirare ca în 2020 leul s-a depreciat cu 1.88% în raport cu moneda euro, după ce în 2019 se depreciase față de aceeași monedă cu 2.5%. Astăzi, pragul celor cinci lei nu este depășit din punct de vedere oficial (cursul de schimb RON/EUR publicat de BNR) dar în practică băncile l-au trecut deja: Banca Transilvania – 5,00 lei/eur, Banca Românească – 5,0205, BCR – 5,0190, BRD – 5,0260, Credit Europe – 5,0, First Bank – 5,0, ș.a.m.d.
Dinamica superioară a cererii de valută comparativ cu vânzarea acesteia este consecința logică a capacității mult prea limitate a economiei românești de satisfacere a cererii interne, a volumului și structurii nesatisfăcătoare a exportului.
Există însă și aspecte care constituie o presiune suplimentară în sensul deprecierii leului, stimulând artificial cererea de euro, fără justificare economică, activând într-un neverosimil no man’s land juridic: denominarea prețurilor interne în euro! În timp ce consolidarea prețurilor în contracte comerciale prin raportare la o terță monedă este o practică curentă și internațională, în cazul comerțului de tip retail, în raport cu parteneri cu statut necomercial, respectiv cetățenii, este o practică abuzivă!
Exemplele abundă, sugerând, asemenea puzderiei de farmacii, boutique-uri de ochelari sau cabinetelor dentare, o profitabilitate operațională ieșită din comun.
Transformarea prețurilor din euro în lei nu se face niciodată nici la cursul oficial publicat de BNR, nici la un curs inferior acestuia, ci întotdeauna în defavoarea clientului, majorându-se cu procente între 0.4% și 1,5%. Astfel, un autoturism care are prețul afișat de 48 000 eur se vinde în realitate cu 48 192 sau 48 720 de euro sau… mai mult!
Dincolo de aparențe, în realitate, firmele respective, nefăcând obiectul supravegherii Bancii Naționale a României, practică o activitate pentru care ar trebui autorizați, conform Ordinului nr. 664 /14.05.2012 emis de viceprim-ministru, ministrul finanțelor privind autorizarea entităților care desfașoară activități de schimb valutar.
Concret, un cetățean obișnuit dorește să achite o taxa de parcare (1.13 eur/oră), să plătească factura la Orange sau Vodafone, sau să achiziționeze un autoturism. Toate facturile sunt emise fie în baza unor contracte care au stipulate prețurile în euro (comunicații) fie prețuri afișate în euro (autoturisme, apartamente, etc.). Teoretic, plata ar putea fi efectuată în două moduri: direct în euro sau în echivalentul la cursul oficial publicat de BNR. Prima soluție nu este aplicabilă deoarece “Pe teritoriul României, încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi alte tranzacţii financiare şi de capitaluri între persoanele juridice rezidente şi între acestea şi persoane fizice rezidente se realizează numai în moneda naţională (leu).” (Regulament BNR privind efectuarea operațiunilor valutare nr.7/18.08.1994). Deoarece, suplimentar, debitorii ar putea invoca, pe bună dreptate, nedeținerea monedei europene, a fost “elaborate” și pusă în practică o a treia soluție: comerciantul care nu poate încasa în mod direct euro dar nici nu vrea să renunțe se face că vinde cumpărătorului moneda europeană pe care acesta din urmă nu o deține, la un curs arbitrar stabilit – întotdeauna superior cursului oficial! Clientul acceptă schimbul cumpărând euro imaginari și achitând lei reali în cadrul unei tranzacții a cărei consemnare documentată este evitată cu mare grijă! De ce? Simplu: firmele respective efectuează în mod real operațiuni de schimb valutar, eludând și sfidând cadrul legal ce impune o autorizare specială în acest sens.
Tendința de acumulare a capitalului poate justifica teoretic, nu și moral, motivația vînzării în lei la prețuri exprimate in valută la cursuri arbitrar stabilite. Este de neînțeles acceptarea de catre Guvern a încălcării propriului ordin (664 /14.05.2012) și a creșterii artificiale a cererii de valută contribuind substanțial, prin volum, la devalorizarea monedei naționale, defavorizând pe cetățeni atât in ansamblu cât și individual.
Dintr-un alt punct de vedere, practica ar putea constitui obiectul unei analize juridice vizând aplicabilitatea Art.1345 Cod Civil (îmbogățirea fără justă cauză): “Mărirea unui patrimoniu (vânzătorul, furnizorul, etc.) diminuarea altuia (clientul debitor sau cumpărător)” în condițiile unei evidente “legături de cauzalitate” între acestea!
Cât despre practicarea operațiunilor de schimb valutar fără autorizație, ORDINUL nr. 664 din 14 mai 2012 privind autorizarea și/sau înregistrarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României, emis de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu prevede… sancțiuni, consacrând parcă un nou TEMPLU, mult mai democratic comparativ cu cel biblic!!!
O observație: contrar ironiei din articol, leul e cât se poate de glorios. Din 2004 până azi euro n-a crescut decât cu vreo 20% ! În 17 ani.
Comparativ cu alte monede est-europene leul a fost remarcabil de solid, mai ales dacă ne gândim că în același interval rezerva valutară a BNR a progresat considerabil prin achiziție masivă de euro.
Să nu ne văicărim degeaba și să sperăm că în anii următori evoluția va fi la fel de lentă, în ciuda datoriei externe uriașe și a balanței comerciale dezastruoase.