Mii de pasageri sunt blocaţi pe Aeroportul Heathrow din Londra, închis din cauza ninsorilor. Autorităţile britanice susţin că astăzi nu va ateriza niciun avion şi că vor putea decola doar foarte puţine curse. Printre călătorii afectaţi de anularea zborurilor sunt şi mulţi români, care urmau să vină în ţară cu o cursă TAROM.
Mii de pasageri printre care şi români sunt în continuare blocaţi pe aeroporturile din Regat. Niciun avion nu va ateriza la Londra mai devreme de ora 12.00, iar atunci e foarte probabil să fie anunţate noi anulări şi amânări.
Românii spun că aşteaptă de aproximativ 20 de ore în aeroportul Heathrow.
În mare parte din Regat sunt în vigoare coduri portocalii şi roşii de ninsori abundente şi ger puternic. Numeroase trenuri au fost anulate sau au întîrzieri majore, iar cîteva autostrăzi sunt impracticabile din cauza ninsorii. Ca dezastrul să fie total, gerul a dat peste cap şi numeroase sisteme de ghidaj ale metroului londonez. Toate acestea se întâmplă într-unul din cele mai aglomerate weekenduri ale anului, când milioane de britanici fie fac cumpărături de Crăciun, fie pleacă deja în vacanţă de sărbători.