Zelenski: în sfârșit primim o îmbrățișare și din Israel

Spre deosebire de fostul guvern de centru, cabinetul Netanyahu pare pregaăit să aleagă tabăra în războiul din Ucraina

Zelenski: în sfârșit primim o îmbrățișare și din Israel

Spre deosebire de fostul guvern de centru, cabinetul Netanyahu pare pregaăit să aleagă tabăra în războiul din Ucraina

”Oare nu este momentul ca statul vostru să aleagă cu cine este?”, a sunat intrebarea președintelui Ucrainei pentru guvernul israelian condus de Yair Lapid.  ”Statul vostru este de partea lumii democratice, care luptă împreună împotriva amenințării existențiale? Sau este cu cei care se fac că nu văd teroarea Rusiei, chiar și atunci când rezultatul acestei terori este distrugerea totală a securității globale?”, a spus Zelenski, la o conferință organizată de ziarul Haaretz, în octombrie 2022.

Likud și partidele religioase au câștigat alegerile din noiembrie anul trecut, iar Benjamin Netanyahu este din nou premier. Politica față de Ucraina pare și ea să se fi schimbat. Joi, 16 februarie, ministrul de Externe israelian Eli Cohen a efectuat o vizită oficială la Kiev, întâlnindu-se cu Președintele Volodimir Zelenski, în prima vizită oficială de la începutul invaziei ruse a unui ministru israelian.

Pe 21 februarie, presa israeliană relata că premierul Netanyahu urmează să decidă dacă va da sau nu curs invitației lui Volodimir Zelenski de a întreprinde o vizită la Kiev. O asemenea vizită ar pune Israelul într-o poziție dificilă, având în vedere climatul politic actual și sensibilitatea Israelului la îngrijorările Rusiei.

În timpul vizitei in Israel a secretarului de Stat al SUA, la finalul lunii ianuarie, premierul Netanyahu i-a promis lui Antony Blinken că va revizui poziția Israelului în privința înarmării Ucrainei cu sisteme antiaeriene israeliene, un lucru pe care fosta guvernare a refuzat să-l facă.

Imediat după vizita la Kiev a ministrului de Externe Cohen, în Ucraina au ajuns și doi deputați israelieni, pentru o întâlnire cu președintele Zelenski. ”Mă bucur că în sfârșit am primit o îmbrățișare și din Israel. Asta include și vizita premierului. Însă vreau să văd acțiune. Sper să văd o schimbare în politica Israelului, mai ales că Rusia și Iranul sunt tot mai apropriate. Israelul trebuie să ne ajute nu numai cu sistemele de alarmare, ci și cu sisteme de apărare împotriva dronelor”, a spus Zelenski, după întâlnirea cu cei doi deputați.

Unul dintre aceștia din urmă, Yuli Edelstein, din partea partidului Likud, al lui Netanyahu, a declarat: ”M-am întâlnit cu președintele Zelenski și am văzut cu ochii mei ce se întâmplă în regiune. Intervenția Iranului este evidentă. Tehnologia și armele iraniene sunt folosite de ruși și asta oferă Iranului experiența luptei. Israelul trebuie să fie de partea Ucrainei, împotriva combinației periculoase Rusia-Iran”.

Pe 19 februarie, ambasadorul SUA în Israel, Tom Nides, a transmis guvernului de la Tel Aviv că poate face ”tot ce este nevoie” împotriva Iranului, exprimând sprijinul american pentru acțiunile israeliene, chiar dacă SUA se află în negocieri cu Iranul în dosarul nuclear. Nides a spus că, atât timp cât Iranul oferă Rusiei drone pentru războiul din Ucraina, nu vor mai continua negocierile indirecte cu Teheranul în ce privește armele nucleare și rachetele balistice. Ambasadorul a subliniat că un ”Iran nuclear” este o amenințare nu numai pentru Israel, ci și pentru întreaga regiune și pentru Washington.

Până în prezent Netanyahu s-a abţinut să se poziţioneze în mod ferm de partea Ucrainei, preocupat să nu supere Rusia, care controlează spaţiul aerian al Siriei ce se învecinează cu Israelul şi care închide de obicei ochii la operaţiunile statului israelian împotriva Iranului.

Întrebat, la începutul lunii februarie, dacă Israelul intenţionează să ofere ajutor Ucrainei, cum ar fi sistemul său de apărare aeriană Domul de Fier, Netanyahu a spus: „Ei bine, sunt în mod cert pe cale să analizez problema”. „SUA tocmai au luat o enormă parte din muniţiile din Israel pentru a le transmite Ucrainei. Sincer, Israelul acţionează de asemenea, prin mijloace pe care nu le voi detalia aici, împotriva producţiei de arme în Iran care sunt utilizate împotriva Ucrainei”, a declarat prim-ministrul israelian.

Fostul premier  Naftali Bennett, a efectuat o vizită-surpriză la Moscova în martie anul trecut, pentru a se oferi drept mediator cu Vladimir Putin. El a transmis mesajele lui Putin preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar nu a reuşit să organizeze negocieri directe.

Într-un interviu recent, Bennett, care a renunțat la politică înainte de alegerile din noiembrie 2022, a spus că Vestul a ”blocat” eforturile sale de a media o înțelegere între Rusia și Ucraina, in primăvara anului trecut, imediat după izbucnirea războiului. Baennett a explicat că încercările de mediere a încetării focului între Rusia și Ucraina erau în interesul Israelului. Interesul Israelului era să nu aleagă o tabără în acel moment, pentru că aviația israeliană executa multe raiduri în Siria. Bennett a subliniat că Rusia a desfășurat în Siria sistemele S-300 și, dacă rușii ar fi apăsat pe buton, piloții israelieni ar fi fost doborâți.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Israelul nu va trimite arme în Uraina pentru că deabia îi ajung lui să bombardeze când Iranul, când Siria, dar mai ales Palestina !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.