Kievul se ocupă intens de crearea de noi unităţi militare în perspectiva lansării contraofensivei împotriva trupelor ruse care ocupă o parte din ţară, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său video de vineri seara, în cea de-a 422-a zi a războiului declanşat de Rusia împotriva ţării sale, potrivit DPA şi Uatv.ua.
„Pregătim în mod intens noi brigăzi şi unităţi care vor arăta pe front ceea ce au învăţat”, a afirmat preşedintele ucrainean, care şi-a înregistrat alocuţiunea zilnică la finalul reuniunii Comandamentului Suprem pe care îl convocase în cursul după-amiezii.
La această reuniune a Cartierului General al Înaltului Comandament Suprem au fost abordate aspecte legate de mobilizarea tuturor mijloacelor pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupaţia rusă, a spus Volodimir Zelenski, înainte de revenirea la Kiev a ministrului apărării Oleksii Reznik de la întâlnirea Grupului de contact pentru Ucraina de la Ramstein (Germania).
„Fiecare în Ucraina trebuie să înţeleagă că principala sarcină a statului este ‘deocuparea’ teritoriilor noastre, a pământurilor noastre şi readucerea oamenilor noştri din captivitatea rusă. Resursele statului vor fi cheltuite în primul rând pentru aceasta”, a afirmat preşedintele ucrainean. „‘Prima linie a frontului este prioritatea numărul unu’, a subliniat el.
În acelaşi timp, Zelenski a mulţumit partenerilor occidentali reuniţi vineri în Germania, care au ajutat şi ajută Ucraina să se apere.”Le mulţumesc acelor parteneri a căror determinare este în deplină concordanţă cu situaţia reală şi cu nevoile de pe câmpul de luptă”, a spus el.
Ucraina luptă împotriva atacurilor forţelor ruse, care au ocupat zone din ţară, de aproape 14 luni şi este în mare măsură dependentă de sprijinul occidental în ceea ce priveşte aprovizionarea cu muniţie şi echipamente militare. Aliaţii occidentali ai Kievului s-au reunit vineri la baza aeriană americană din Ramstein, vestul Germaniei, pentru a discuta despre continuarea acestui ajutor.
Separat, Ministerul rus al Apărării declarase vineri, la Moscova, că trupele de asalt ruseşti luptau în partea de vest a oraşului Bahmut, ultima zonă a oraşului ucrainean asediat care mai este deţinută de forţele Kievului, potrivit Reuters.
Kievul a declarat că forţele ruse au făcut într-adevăr progrese în luptele înverşunate de la Bahmut, dar că situaţia este sub control.
„Deciziile sunt luate în funcţie de oportunitatea militară”, a transmis printr-o postare pe Telegram ministrul adjunct al apărării ucrainean Hanna Maliar, referindu-se probabil la decizia unei retrageri.
Asaltul ruşilor asupra Bahmut se bazează în mare măsură pe armata privată a grupului Wagner, al cărei patron Evgheni Prigojin şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la un posibil contraatac ucrainean.
„Astăzi, noi îi ucidem pe cei care au fost antrenaţi în Ucraina, dar cei care vor veni din Germania vor fi instruiţi în tehnologie”, a spus el într-o înregistrare audio postată pe Telegram, într-o referire aparentă la ucrainenii care vor fi instruiţi în Germania în utilizarea tancurilor Abrams furnizate de SUA.
„Occidentul le-a transmis (ucrainenilor) 230 de tancuri şi 1.500 de alte vehicule blindate. Şi acestea sunt suficiente pentru o opoziţie serioasă”, a spus Prigojin, care a apreciat că Ucraina îşi va declanşa contraofensiva când solul se va usca după ploile de primăvară.
„Ucraina se concentrează pe recucerirea teritoriilor ocupate”!!?? Super.
Au alte variante?
esop spune:
23 APRILIE 2023 LA 10:29
Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.
China se afla intr-o situatie extrem de complicata . In Pacific ea este inconjurata de noile aliante in format NATO facute de catre SUA si aliatii ei .Acum si UE vrea sa trimita nave in zona Taiwanului care vor dubla fortele noului NATO din Pacific .China nu poate decit sa inceapa un razboi pe ape acolo unde SUA este stapina marilor impreuna cu Franta si Marea Britanie . Nu are nici o sansa . Terestru China nu poate decit sa trimita forte militare in Rusia spre a lupta in Ucraina decizie ce ar pozitiona-o ca agresor si ceea ce ar modifica instant deciziile tuturor natiunilor lumi ce inca privesc China ca pe un purtator de pace .Rusia a creat Chinei o problema mare cit roata carului atunci cind a invadat Ucraina .Daca contraofensiva ucrainienilor are succes atunci Rusia intra sub embargou total ba chiar si sub embargou nuclear iar natiunile ce pina mai ieri cumparau armament sovietic vor renunta in a face asta .Ceea ce vine peste rusi si chinezi este devastator militar si economic si ei au inteles cam tirziu asta .Declaratiile ambasadorului nu fac nici cit o ceapa degerata .e
Kuleba a zis azi ca ati ajutat dar insuficient, trebuie sa eliminati orice limite in privinta armamentului livrat SI, ATENTIE, sa alocati 1% din PIB-uri pentru armamentul Ucrainei… ati inteles? ce atatea gauri la buget? ce se plange ala de la ministerul muncii ca in conditiile PNRR nu o sa mai poata face nicio crestere de pensii si salarii pana in 2070… puneti mana si cotizati direct 1% din PIB la Ukroplandia. PS: azi ambasadorul Chinei la Paris l-a „scuipat in freza” pe un jurnalist francez care l-a intrebat cui apartine Crimea, dupa care, pentru ca mancatorul de melci a fost impertinent si-a dat drumu’ pe el si i-a spus ca nicio tara din fostul bloc sovietic nu are recunoasterea internationala legala
Nu vor sa mai lupte pentru evvreii americani. Asta e problema.
@Conu Leonida fata cu reactiunea: mascariciul vorbeste singur, si el, modelul, însa, fiindu-i STOLTENBERG, cu vizita pe care i-a facut-o acuma câteva zile. Stoltenberg, la Kiev, soptindu-i „lectia”. Flasneta stricata, flasneta stricata, însa cu „model”. Mai ales ca SUA au descoerit ca tipul le-a furat „ajutoarele” de sub nas, vârându-si-le-n buzunarul propriu.
E deja catarat pe zidurile de la Kremlin ! Si dupa cum pune @Alex aici, ceea ce am citit si eu, treaba merge unsa in Ucraina sau cum se va numi in viitor !
Are dreptate Zelinski, Ucraina zilnic se concentreaza, e tot mai concentrata in volum tot mai mic.
Pe mine ma amuza zicerile „patriotic umanitare” ale lui Zeli – „deocuparea teritoriilor noastre, a pământurilor noastre şi readucerea oamenilor noştri din captivitatea rusă”.Pai teritoriile alea au apartinut Rusiei, iar ele sunt locuite majoritar de rusi, de rusii aia pe care ii vanau lunetistii ukrani – barbati, femei si copii. Aia sunt acum in captivitate? De ce s-ar intoarce rusii din Dombas, Lugansk sau Crimeea la Ukraina, tara a carui slogan era si este – Ukraina ukrainienilor fara grupuri etnice”? Intoarcerea lor la Ukraina ar fi exterminare sigura. Zeli crede ca locuitorii acestor regiuni au uitat ce s-a intamplat acolo din 2014 pana a inceput razboiul? Trebuie totusi sa recunoasteti ca Zeli are tupeu cand pronunta cu nesimtire „readucerea oamenilor nostri aflati in captivitate rusa”. Poate incultii occidentali chiar lacrimeaza la asa un „patriotism” a lui Zeli, dar cei care stiu ce le-au facut si le fac ukranii minoritatilor le vine sa vomite la astfel de minciuni bombastice, la atata ipocrizie si fariseism!!!
„Occidentul le-a transmis (ucrainenilor) 230 de tancuri şi 1.500 de alte vehicule blindate. Şi acestea sunt suficiente pentru o opoziţie serioasă”, a spus Prigojin, care a apreciat că Ucraina îşi va declanşa contraofensiva când solul se va usca după ploile de primăvară.––Sa intelegem ca aceste tancuri de ultima generatie livrate de occident ,nu pot functiona daca solul este umed ?
Zau Zoicico, asa crezi tu? Pai daca mascariciul avea aceste arme, acum Ucraina era un imens desert radioactiv, nu uita ca Rusia are peste 6500 ogive nucleare, unul mai puternic exponential decit cele doua bombe aruncate de americani asupra Japoniei…si daca acest tembel nu se linisteste, va primi citeva …
E bagat la colt zele,tre sa dea rezultate,indiferent cati ucrainieni mor.Contraofensiva-Cronica unei morti anuntate.
Ileano, mascariciul asta nu ii sanatos la cap, cineva trebuie sa-i spuna ca recucerirea teritoriilor de care tot vorbeste va avea loc in prima zi de joi dupa Miercurea Ciuc ! O alta data posibila ar fi la Calendele Grecesti sau imediat dupa Pastele Cailor. Sa dea bunul Dumnezeu ca acest criminal nenorocit sa aiba soarta lui Benito Mussolini!
Con spune:
22 APRILIE 2023 LA 14:59
ZZelea are deja pregatit tiket de avion spre Patagonia, shi in mod artistic se va filma sinuciderea de onoare a la Hitlerica (gen serial RTV cu ciuruire impushcatului al lui Sergiu Nico.), ca viitori actori pregatitzi pentru Macelurile Pobeda de ucidere a goymiilor, sa fie educatzi sa nu se dea inapoi de la crime, asha cum shi rromul nostru tov.Ylici, shi pe masa, dar shi pe tacsu bolshevicul i-a abandonat, cu tot cu CFR-ishiti lui ilegalishti. Alta cale de salvare Slava Ukra, nu se prea vede la orizont. Desiguri shi altzi propagandishti precum ceilaltzi fratzi, adica tov. Putin, va reushi sa gaseasca dovada ca ZZelea a fost prins mort, cu resturi de dantura doveditoare de la arderea pe rug. Eliberatorii U.E. vor face shi procesul Nurenberg 2, ce va schimba paradigma de propaganda a khazarilor, mai ales ca eshecul de a face kkharetzul mare este previzibil, cu tot efortul Rabyiilor tzopaitor de a mai fi inca odata profitorii ca de… ei au deja numarul de Austerlitz, shi va creshte bursa lor de autovictime. Scenariile sunt clasice, adeverind ka Kamunishtii se omoara intre ei, ca sa se ascunda Adevarul, de care fug de 2000 de ani, ascuzind sub presh crimele lor. Ex. Stalin il omoara pe Kirov, ce avea credintza ca shi Ceashca ciuruit de nomenclaturishtii lui, ca se poate face prin kamunizm o societate Adevarata. Natziunile nu pot fi mintzite la nesfirshit, shi sigur popoarele din componentza Ukrainienilor se vor trezi din impostura khazarilor shi se vor elibera, la fel ca in imperiul Rusiei, cucerit de khazari. O zi buna. Con P.S. Singurii care cishtiga vor fi Bankerii, ca nu degeaba finantzeaza ei lupta…
????? – lăsa-ti omul în pace ! Trebuie să-l întelegem că e rămas fără marfă de calitate …
Slava Ucraina mica si pitica pana la disparitia de pe harta. Aliluia.
ZZelea are deja pregatit tiket de avion spre Patagonia, shi in mod artistic se va filma sinuciderea de onoare a la Hitlerica (gen serial RTV cu ciuruire impushcatului al lui Sergiu Nico.), ca viitori actori pregatitzi pentru Macelurile Pobeda de ucidere a goymiilor, sa fie educatzi sa nu se dea inapoi de la crime, asha cum shi rromul nostru tov.Ylici, shi pe masa, dar shi pe tacsu bolshevicul i-a abandonat, cu tot cu CFR-ishiti lui ilegalishti. Alta cale de salvare Slava Ukra, nu se prea vede la orizont. Desiguri shi altzi propagandishti precum ceilaltzi fratzi, adica tov. Putin, va reushi sa gaseasca dovada ca ZZelea a fost prins mort, cu resturi de dantura doveditoare de la arderea pe rug. Eliberatorii U.E. vor face shi procesul Nurenberg 2, ce va schimba paradigma de propaganda a khazarilor, mai ales ca eshecul de a face kkharetzul mare este previzibil, cu tot efortul Rabyiilor tzopaitor de a mai fi inca odata profitorii ca de… ei au deja numarul de Austerlitz, shi va creshte bursa lor de autovictime. Scenariile sunt clasice, adeverind ka Kamunishtii se omoara intre ei, ca sa se ascunda Adevarul, de care fug de 2000 de ani, ascuzind sub presh crimele lor. Ex. Stalin il omoara pe Kirov, ce avea credintza ca shi Ceashca ciuruit de nomenclaturishtii lui, ca se poate face prin kamunizm o societate Adevarata. Natziunile nu pot fi mintzite la nesfirshit, shi sigur popoarele din componentza Ukrainienilor se vor trezi din impostura khazarilor shi se vor elibera, la fel ca in imperiul Rusiei, cucerit de khazari.
O zi buna.
Con
P.S. Singurii care cishtiga vor fi Bankerii, ca nu degeaba finantzeaza ei lupta…
Nu-i bai daca nu recuperează teritoriile în totalitate.
Rămâne si Ucraina … tăiată împrejur.
@Dumitru
Zona teritoriala catolica va fi impartita intre Polonia, Ungaria si Lituania. Pentru restul vor decide rusii. Iar khazarii ca Zelenski vor fi deportai pe vreo insula pustie ca sa nu mai poata face rau omenirii.
@Zoia Kosmodemianskaia
Degeaba dau arme sofisticate unor trogloditi ucraineni care nu reusesc sa citeasca nici inscriptiile de pe ele. De rest nu are rost sa vorbim.
Teritoriile pe care le vizeaza jdanovul Zelenski sunt locuite de rusi si deci apartin de drept rusilor care au decis sa revina la Rusia, patria lor mama de care au fost desprinsi in perioada dictaturii comuniste. Aceste teritorii nu apartin nici ucrainenilor si nici khazarilr ca Zelenski sau americanilor de la mii de km departare, ci rusilor care locuiesc acolo. Nu exista nici un argument ca sa ocupe ucrainenii teritoriile rusesti pe care ucrainenii au dorit sa-i extermine, ceea ca a si dus la acest razboi. Rusia isi va apara teritoriile care le apartin istoric si de drept. Prin glasul populatiei exprimat prin referendum, populatia a dorit sa se uneasca cu Rusia in loc sa se lase exterminata de ucraineni prin genocid. A a vut de ales intre viata in Rusia, sau moarte sigura in Ucraina. Dv. ce alegere ati fi facut?
„Teritoriile ocupate” sunt rusesti de fapt,asa cum este toata „ukraina” !Rusia s-a nascut exact pe aceste teritorii,sunteti cu totii rusneci,ati supt de la acelasi tzar !!
,,Forțele Speciale ale Statelor Unite l-au arestat pe 16 aprilie pe șeful operațiunilor forțelor spațiale, Chance Saltzman, sub acuzația de trădare, după ce vice-amiralul Darse E. Crandall și generalul Eric M. Smith au semnat un mandat de arestare militar în care susținea că Saltzman a falimentat forțele spațiale, dând majoritatea din bugetul său anual de 27 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Comandamentul Cyber al Armatei SUA a interceptat un apel telefonic între el și coordonatorul Consiliului de Securitate Națională, John Kirby. Pe acesta, Kirby i-a cerut lui Saltzman să-i trimită un raport de progres cu privire la dezvoltarea unui „satelit de comunicații” programat să fie finalizat la începutul anului 2024. Saltzman a răspuns că proiectul a întârziat programul deoarece a „împrumutat” 19,7 miliarde de dolari guvernului Ucrainei, conform instrucțiunilor lui Lloyd Austin. Saltzman a spus: „Mi s-a spus că banii vor fi reîncărcați. Nu vreau să ajung pe partea greșită a unei anchete a Congresului”…„Mi s-a promis protecție.”
Conversația l-a determinat pe White Hats să investigheze mai ales că Deep Stateri precum Bridget Brink fuseseră deja arestați, judecați, condamnați și executați pentru aceeași crimă. Mai recent, White Hats a reținut-o pe directorul OMB, Shalanda Young pentru că a transferat ilicit miliarde de dolari americani către Ministerul Apărării ucrainean. Pe 10 aprilie, biroul generalului Smith a primit informații financiare care arătau că Saltzman a autorizat transferul a 19,7 miliarde de dolari către o legătură de contractori de apărare din SUA – în principal Raytheon și Lockheed Martin – cu prezență în Ucraina.
Regimul criminal Biden nu a făcut nicio mențiune publică despre forța spațială care a acordat 20 de miliarde de dolari Ucrainei…”
Zelenski: Ucraina se concentrează pe recucerirea teritoriilor ocupate…….Bă,mă lași ?
Daca Ucraina ar fi avut armamentul si munitia echivalenta cu cea de care dispun rusii, Zelenski ar fi sarbatorit Anul Nou la Vladivostok, cu Putin in cusca, precum a patit-o Baiazid Ylderim.
Solutia Occidentului de a-i da cu taraita si fara arme cu bataie lunga, nu este o solutie ptr alungarea rusilor si nici ptr incetarea razboiului. Ucrainenii sunt tinuti doar pe post de incasatori.
Adevaratul Zelenski: Ucraina se concentrează pe retrocedarea teritoriilor ocupate de Ucraina de la romani si polonezi.
Pierderi de 7 urcaci la 1 rus.
Conform documentelor Pentagonului.
Restul e abureala.
Hai cu MAXIMA OFENSIVĂ, sa ridicați ștacheta la 10 urcaci pentru 1 rus…?
Circarul tot bombaneste despre ofensiva, dar nu ne spune nimic despre cum ar putea trece Niprul cu toate blindatele alea. Chiar siblings pe malul vestic ar avea o mare problema, orice concentrare de trupe si blindate fiind exact ce-si doresc rusii! Mai e un pic si trece primavara, o sa treaca si vara. Cum vor mai justifica liderii occidentali banii aruncati in gaura neagra de la Kiev?
Zelenski, Ucraina are teritorii ?
Ucraina este o tara artificial infiintata cu teritorii luate de la polonezi, unguri, romani ,rusi.
Daca vreti sa ramaneti cu ceva teritorii ar trebui sa incheiat un acord de pace in conditiile rusilor.
O sa vina si vremea cand Ucraina va disparea deoarece teritoriile vor fi revendicate de cei care le-au avut.
Circul continuă,americanii nu au reușit să i învingă pe afgani și vor reuși să i învingă pe ruși,o utopie,au găsit un clovn ? și se folosesc de el.
Rusia nu mai are tancuri moderne nici pentru Parada. Praful se va alege de tancurile rusesti. Fier încins și carne arsa, totul din cauza ingamfarii lui Putin și a acoliților sai.
Realitatea istorica a Ucrainei si Rusiei este cu totul alta si asta o stiu foarte bine, atat SUA cat si statele UE. Un conflict strict regional a fost transformat, deloc dezinteresat, in razboi. Interesele sunt malefice, iar alde gura-casca sunt prezenti peste tot si inghit dezinformarile si intoxicarile precum pelicanii. Asa a fost si cu faimosul Covid. Fortarea aderarii accelerate a Ucrainei la NATO este iresponsabila si extrem de periculoasa.
Seful Wagner,Prigojin ii indeamna pe ucrainieni la Ofensiva. Cica cu 240 de tancuri NATO ofensiva va da rezultate. Acest Prigojin nu e de loc prost. Ofensiva ucraina este utila pentru rusi.
…poate ar tre sa se concenyreze si pe teritoriile pe care ar tre sa le restituie…
Daca te iei dupa ce sustine Bloomeberg, Ucraina scoate la vanzare imediata 3500 de companii, dintre care 1800 falimentare. Au nevoie de 4 sute de milioane de dolari. Se cauta investitori „curajosi” sa intre intr-o tara distrusa de razboi. Dupa autorul articolului, sunt vizate, distlerii, silozuri de cereale, multe capacitati dezafectate, care pot aduce profituri de 20 de ori suma investita. Sunt si cateca firme serioase, un producator evelectricitate, unul de insulina, unul de amoniac. Un producator de titan si unul de aluminiu, sunt si ele la vanzare, activele lor fiind confiscate de la investitiri rusi. Umerov, seful FPS-ului ucraian spera sa obtina 190 de milioane din liesingul terenurilor agricole. Seful SFP vrea vanzarea cat mai rapida, deoarece, activele au inca o valoare, daca trece timpul, vor ajunge ruine si valoarea lor va fi neglijabila, doar terenul va mai valora ceva. La noi nu a fost nevoie sa vina rusii, ne-au facut-o tradatorii de tara
Deja Radu Tudor juisează că Ucraina a primit 230 de tancuri. Fata cele 20.000 de tancuri ale Russiei, ce cuvinte să-ți mai spun!
Se „concentreaza” la singurul lucru ramas. Nu mai au economie, industrie nimic. E imposibil sa se „concentreze” pe orice altceva. Vad ca spera ca vor face cu 230 de tancuri ce nu au facut cu 2300. E probabil din cauza „concentrarii”.
Jale-nsky = vocea neo-con-ilor criminali de la Washington, care voiau Crimeea, teritoriu istoric rusesc, pe care sa reamenajeze o baza militara (la Sevastopol) în locul la fel de istoricei baze militare rusesti de-acolo. De-aia si distrugând o tara (timp de ani de zile, prin bombardamentele regimului arhi-corupt si criminal de la Kiev asupra rusofonilor din Donbas, Donetzk, Lugansk…) si obligând Rusia la un razboi de autoaparare (principiul R2P, Responsability To Protect, al ONU). Crimeea= rusa, printr-un referendum. La fel celor trei provincii foste ucrainene si-alta data, industrializate si prospere. Fostii plamîni ai unei foste tari. În care-ncercai sa construiesti bombe atomice cu care sa-i otravesti pe rusi, dar si pe vecini. Capitol închis. Pulcinella delireaza. Pâna una-alta, SUA însele dându-si seama de sumele colosale – miliarde de $ – pe care tu si complicii le-ati deturnat din „ajutoarele” (ilegale, si ele) americane. Sapa si lopata, Jale-nsky. Si-nca si din partea propriilor „colaboratori”. Fiind rezultatul unei rasturnari violente de regim tu însusi, e stupid sa-ti faci iluzii ca te-ar asteapta altceva. N-ai s-ajungi în Italia, la vastele tale proprietati imobiliare, baiete. Sapa si lopata, amice disperat. Nici pe Democratii arhi-corupti si fanatici din SUA ne-asteptându-i altceva, fiindca au distrus, si ei, o tara, fosta prima mare
putere a lumii, pe care-o asteapta – în absenta $-arma-politica-mondiala -, declasarea, saracirea. Tu si Democratii tai americani = si prosti, si criminali, si fara noroc.
daca nu mananci arafhat ca presa obedienta esti ‘extremist’,daca mananci grau cu pesticide din rusia via ukraina nu mai ești.
… sustinut de dreaku’ ar trebui sa danseze politicienii aia canadieni care s-au incaltat cu pantofi cu toc roz.Se duce in aia a masii lumea asta!!!
V-au pacalit americanii sa scoateti ursul din barlog si acum nu-l mai puteti baga inapoi cu tot sprijinul occidental.VOLODIMIRE,PURCEAUA E MOARTA IN COTET