Zi de comemorare a tragediei aviatice din Munții Apuseni

Raportul final elaborat de către Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a arătat că determinantă în producerea accidentului a fost

De B C
Zi de comemorare a tragediei aviatice din Munții Apuseni

Raportul final elaborat de către Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a arătat că determinantă în producerea accidentului a fost

La 20 ianuarie 2014, un tragic accident aviatic s-a produs în Munţii Apuseni. Un avion uşor, de mici dimensiuni, care transporta o echipă medicală, s-a prăbuşit în zona vârfului Petreasa, la limita dintre judeţele Cluj şi Alba. Aeronava aparţinea Agenţiei Naţionale de Transplant şi se îndrepta către Oradea pentru o prelevare de organe.

Aparatul de zbor de tip Britten – Norman Islander (BN-2), care executa o cursă umanitară, a aterizat forţat într-o zonă împădurită la o altitudine de circa 1.600 metri. Avionul, pilotat de Adrian Iovan în calitate de comandant şi Răzvan Petrescu în calitate de copilot, transporta de la Bucureşti cinci cadre medicale. În accident au murit comandantul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul şi cei patru medici au fost răniţi.

Raportul final elaborat de către Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), făcut public la 19 octombrie 2015, a arătat că determinantă în producerea accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor. Cauzele favorizante au fost evaluarea eronată a factorilor de risc specifici desfăşurării acestui zbor, precum şi mai multe decizii eronate ale comandantului aeronavei.

Analiza activităţii de căutare şi salvare a victimelor accidentului, desfăşurată cu întârziere, a relevat o serie de deficienţe ale sistemului naţional responsabil de gestiunea unor situaţii de urgenţă, printre care reglementări specifice sau proceduri, precum şi comunicarea defectuoasă între instituţiile responsabile. Drept urmare, câteva dintre persoanele cu funcţii de conducere în structurile responsabile pentru căutarea şi salvarea victimelor şi-au dat demisia sau au fost eliberate din funcţie.

În urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au demisionat directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, directorul de operaţiuni al ROMATSA, Bogdan Donciu, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ion Burlui. Totodată, premierul Victor Ponta l-a demis pe secretarul de stat din Ministerul de Interne, Cătălin Chiper. La 23 ianuarie 2014, Radu Stroe a demisionat din postul de ministru al Internelor.

În 6 august 2018, procurorii militari au dispus clasarea dosarului accidentului aviatic din Apuseni sub aspectul infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă referitor la activitatea militarilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Cluj, Alba, Mureş şi Bihor, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi inspectoratelor de jandarmi ale judeţelor Cluj şi Alba, Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv a ministrului de resort, a lucrătorilor din inspectoratele de poliţie ale judeţelor Cluj şi Alba, respectiv a lucrătorilor din structura de conducere a Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv a ministrului de resort, precum şi a prefecţilor judeţelor Cluj şi Alba, respectiv a primarilor, viceprimarilor, consilierilor etc. din comunele judeţelor Cluj şi Alba, corespunzătoare zonei în care se presupunea că s-a produs accidentul aviatic. Potrivit procurorilor, acţiunile sau inacţiunile acestora nu au reprezentat o cauză care să ducă la accidentul aviatic, respectiv la moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion.

Pe de altă parte, procurorii au declinat către Parchetul General o altă parte a dosarului, în legătură cu acţiunile sau inacţiunile desfăşurate de cei doi piloţi ai avionului, medici, dar şi controlori şi lucrători de la ROMATSA.

La 15 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca ancheta în dosarul accidentului aviatic din Apuseni să nu fie redeschisă, fiind respinsă o plângere depusă de familia Aurei Ion, studenta care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. km de atunci a luat avant Arahat, traficul de organe cu smurd, la Fundeni(sotzu’ shefei e din 2019 la Sanador dupa ca a „adormit” vreo 3 la colentina pe bani grei lasand shefa pe alta lepra), Colentina.. Nu prelevau nimic, duceau o inima/fikt la Sluj.. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.