Zi de foc pe munte

Peste 30 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, zece dintre ele ajungând la spital, anunţă duminică dimineaţa Salvamont.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Cele mai multe au fost pentru Salvamont Mureş, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Gorj.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 31 de persoane. Dintre acestea, 6 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, iar 4 au fost duse la spital cu elicopterul SMURD.

S-au primit şi 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Ridic si eu 2 degete,daca se poate.Ma scuzati,dar o lege contra iresponsabililor,pe cand ? Cum ? Nu acum ? Saptamana viitoare ? Cum ? Nici atunci ? OK.Deci,mai astept si ma pregatesc sa numar inecatii pe steag rosu si oasele rupte ale celor in slapi,la peste 2000 m.

  2. Au văzut că e vremea frumoasă, au ieşit la munte fătălăii care până şi țigările şi le comandă prin Glovo fiindcă obosesc rău dacă ies să-şi cumpere, iar când au transpirat un pic au sunat la 112 să vină Salvamontul să-i ducă acăsică la mămica.
    Mai bine stați în pat cu telefonul în brațe, că doar de asta sunteți în stare!

  3. Poza-i de la ceva demonstrație a salvamontiștilor pt adunatul de bani și mircea, fă-te că lucrezi. Dacă cineva umblă pe unde nu trebuie, treaba lui, e dreptul lui. Dacă altcineva vrea să-l ajute, să-l scape, iar e treaba lui. A fi salvamontist e precum a fi călugăr, pustnic, nu ar trebui să fie o meserie organizată. Sînt organizați de Consiliile Județene deși m-aș fi așteptat să fie la MAI. Nici o organizație nu e de capul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.