Fostul preşedinte al televiziunii SOTI, Mircea Stoian, a murit la vârsta de 71 de ani, scrie paginademedia.ro.
Mircea Stoian a fost preşedinte SOTI pe toată perioada cât postul TV a emis, între 1991 şi 1994.
Mircea Stoian a lăsat un mesaj de adio apropiaţilor şi cunoscuţilor săi: „Dragi membri ai familiei, dragi prieteni, plec dintre voi pentru că aşa trebuie să se întâmple. Vreau să-mi iau rămas bun de la voi aşa cum se cuvine şi doresc să vă mulţumesc pentru că mi-aţi fost alături şi pentru toată afecţiunea pe care mi-aţi dăruit-o. Rămâneţi cu bine, Dumnezeu să vă ocrotească”.
Trupul neînsufleţit al lui Mircea Stoian a fost depus la capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea va avea loc joi, 14 martie, la ora 11.00.