Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Decalajele persistă

România se situează pe penultimul loc în UE în ceea ce privește numărul de femei din Parlamentul European, cu doar 15,2% din numărul total de europarlamentari. Media UE este de 38,6%

De Elena Crangasu - senior editor
Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Decalajele persistă

sursa foto: pexels

România se situează pe penultimul loc în UE în ceea ce privește numărul de femei din Parlamentul European, cu doar 15,2% din numărul total de europarlamentari. Media UE este de 38,6%

8 mai marchează, în România, Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. O zi despre eliminarea stereotipurilor prestabilite de societate cu privire la rolul femeii, și despre conștientizarea faptului că femeile pot și trebuie să ocupe funcții publice, iar angajatorii trebui să asigure șanse egale de promovare. România este departe de media europeană privind reprezentarea femeilor în politică, spre exemplu.

Începând din anul 2015, pe 8 mai, în România este marcată Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.

Proiectul pentru a institui o astfel de zi a fost inițiat în anul 2014 de senatoarea UDMR Rozalia Biro.

Inițiativa are ca scop promovarea egalităţii de şanse între sexe ca parte integrantă a politicii sociale. Cu această ocazie, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza manifestări şi acţiuni specifice, pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor.

Câteva exemple de reguli prin care discriminarea femeilor la locul de muncă este împiedicată prin legislație:

  • Interdicția testelor de sarcină: Conform Codului Muncii (Art. 27, alin. 4) și Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse, angajatorilor le este interzis să solicite testul de graviditate sau să condiționeze angajarea de a nu rămâne însărcinată.
  • Femeile și bărbații au dreptul la plată egală pentru muncă de valoare egală.
  • Angajatorii trebuie să asigure șanse egale la promovare, acces la cursuri de specializare și beneficii sociale.
  • Legea obligă instituțiile și companiile să implementeze măsuri de prevenire și sancționare a hărțuirii sexuale și a hărțuirii pe criterii de gen.

Decalaje economice

Lipsa egalității de șanse duce la absența oportunităților și dificultăți economice accentuate în cazul femeilor.

Conform datelor World Bank, decalajul de gen în ceea ce privește ratele de participare la forța de muncă din România este acum cel mai mare din UE și există diferențe semnificative în ceea ce privește antreprenoriatul.

Femeile de afaceri sunt subreprezentate în consiliile de administrație ale celor mai mari companii listate la bursă. Deși diferența de remunerare între sexe este mai mică decât media UE, femeile câștigă în continuare mai puțin decât bărbații.

În 2024, femeile câștigau, în medie, cu peste 20% mai puțin decât bărbații. S-au făcut progrese față de anii trecuți, însă diferențele salariale dintre femei și bărbați rămân semnificative, arată o analiză Gender Pay Gap.

Subreprezentarea femeilor în funcții

România se situează pe penultimul loc în UE în ceea ce privește numărul de femei din Parlamentul European, cu doar 15,2% din numărul total de europarlamentari. Media UE este de 38,6%. Sunt date oficiale din 2025 ale Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Sexe, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert.

În Legislativul național, România are un procent de 22% femei parlamentare din totalul membrilor ambelor camere, în timp ce media UE este de 33,6%.

În cadrul consiliilor locale, datele agregate EIGE pentru anul 2025 arată că România se clasează pe ultimul loc în comparație cu statele membre ale UE, doar 8,9% dintre consilierii locali fiind femei.n Și doar 6,5% dintre primarii din România sunt femei, la o distanță foarte mare de media Uniunii Europene, de 18,9%.

O lege care e blocată în Camera Deputaților

Parlamentul a organizat o dezbatere ieri, în cadrul căreia a fost abordată această problemă, proiectul privind reprezentarea femeilor în Legislativ, care este blocat de ani de zile la sertar.

„E o lege din 2015 (n.r – pentru reprezentarea femeilor în Parlament) care, la un moment dat, va trebui să se concretizeze și în adoptarea în Parlamentul României a legii privitoare la cotele de gen, care înseamnă un minim de 30 femei sau bărbați în Parlament pe locul eligibilă”, a spus deputata Alina Gorghiu.

ONG-urile, împreună cu reprezentanții ambasadelor și Comisia împotriva violenței domestice vor face un demers scris, o petiție către conducerea Camerei Deputaților pentru a debloca inițiativa.

„De trei ani de zile stă blocat în sertarele din Camera Deputaților și mi-aș dori tare mult, ca decidenții politici de astăzi, pe lângă frize politice, economice existente, să se gândească cât de importantă este tema egalității de șanse, cât de important este să avem un număr semnificativ de femei în Parlament, și nu vorbesc doar de număr, ci de relevanța pozițiilor pe care le ocupă, de puterea pe care le dai, pentru că decid politici publice pentru peste jumătate din populația Românei”, a mai spus Gorghiu.

Deputata a atras atenția și asupra faptului că din Guvernul au făcut parte cinci femei liberale, iar astăzi „e tristețe”, pentru că PNL-ul nu are nicio femeie în Guvernul României.

Gorghiu mai trage un semnal de alarmă că dacă legea nu va fi adoptată curând, există riscul de a ajunge iar în buza alegerilor parlamentare și o să fie invocat motivul că nu poate fi modificată legislația electorală. Proiectul nu este promovat fiindcă „nu există voință politică în Parlamentul României să avem un număr echilibrat de femei și de bărbați în Parlament, pentru că nu criteriul competenței contează, ci criteriul conexiunilor sau al prietenilor atunci când facem listele de Parlament”, a mai argumentat deputata PNL.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Ce Mare PĂCAT că mi-ați tăiat Postarea cu Poziția UNICĂ de EGALITATE care este „LaPerete”.

  2. Femeile in Romania inca isi educa copiii,nu umbla langa prin diverse centre si stabilimente de doi bani ,pe baza de cote ,anomalii impotriva familiei

  3. UE este condusa de Ursula, Mette, Kaya si Metsola. Ex Ceptional, o discriminare pana la cer si o palma mai sus, unde nu este limitarea de viteza la viteza luminii venita de la zeul Dumne !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.