Cel mai amplu atac rusesc asupra Kievului, din primăvară

UPDATE Doi paznici în vârstă de 26 şi 36 de ani care lucrau în tura de noapte pentru o companie din Kiev au murit miercuri dimineaţă în capitala Ucrainei, după ce au fost loviţi de fragmente de proiectile ruseşti doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, a informat Administraţia Militară a capitalei într-un comunicat, transmite EFE, care comentează că acesta este cel mai amplu atac rusesc asupra Kievului din primăvară.

Potrivit Reuters, care îl citează pe generalul Valeri Zalujnîi, comandantul forţelor armate ucrainene, apărarea antiaeriană a ţării sale a doborât toate cele 28 de rachete trase de Rusia şi 15 din cele 16 drone lansate în timpul nopţii.

În districtul Şevcenko, unde au murit cei doi paznici, şi în districtul Darniţkii, mai multe clădiri au fost avariate în urma căderii resturilor de obuze, care au provocat incendii în unele dintre locurile afectate.

Mai multe incendii au izbucnit, inclusiv la o clădire administrativă şi la o companie comercială, a declarat miercuri dimineaţă primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe contul său de Telegram.

Alte două persoane au fost rănite în capitală, şi cel puţin trei persoane au fost rănite în diferite zone ale regiunii Kiev ca urmare a căderii fragmentelor de drone care au provocat şi pagube materiale.

„Duşmanul a lansat un atac masiv combinat folosind drone şi rachete”, a explicat şeful Administraţiei Militare de la Kiev, Serghei Popko. În centrul capitalei ucrainene s-au auzit explozii multiple la câteva minute după ora locală 5 dimineaţa (2:00 GMT).

După cum a explicat Popko, forţele ruse au lansat atacul în două faze. Prima a constat într-un val de drone kamikaze Shahed proiectate de Iran, lansate din nord în mai multe grupuri din diferite direcţii.

La scurt timp după aceea, au fost lansate şi rachetele, de pe aeronavele strategice de luptă Tu-95, din direcţia Mării Caspice.

Potrivit dpa, au existat relatări cu privire la apropierea unor rachete de regiunea Odesa, din sudul Ucrainei.

Un atac cu rachete a vizat miercuri dimineaţă Kievul, unde s-au auzit explozii, au informat autorităţile civile şi militare ucrainene, transmite AFP.

„În districtul Darniţkii din Kiev au căzut resturi pe acoperişul unei unităţi comerciale. La faţa locului s-au deplasat serviciile de urgenţă”, a declarat pe Telegram şeful administraţiei militare a capitalei, Serhii Popko, indicând că sunt în curs de verificare informaţii despre posibile distrugeri şi victime.

De cealaltă parte, Rusia a acuzat forţele ucrainene că au bombardat un sat din regiunea frontalieră Briansk, ucigând mai multe persoane şi rănind alte cinci, informează dpa.

Se pare că printre victimele bombardamentelor din satul Klimovo, la aproximativ 15 kilometri de graniţa cu Ucraina, se află şi copii, a scris guvernatorul regional Aleksander Bogomas pe canalul său Telegram.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent. Nu a existat niciun comentariu iniţial din partea Kievului.

Potrivit guvernatorului, bombardamentele au afectat clădirea unei şcoli, precum şi mai multe clădiri rezidenţiale şi facilităţi administrative.

Recomanda 3

14 Comentarii

  1. Am mai precizat e normal ca toate dronele și rachetele trase să fie distruse căci de aia sunt trase. Unele sunt distruse de eventuale defecțiuni, altele doborâte de mijloace adverse dar imensa majoritate sunt distruse de țintele pe care le au. Dacă ucrainienii sunt așa de „biruitori” la vânat drone și rachete de ce pedepsesc cu ani grei de închisoare imaginile și poveștile cu „distrugerea dronelor și rachetelor” căci publicarea lor ar trebui să confirme „victoriile” proclamate de propaganda oficială.

  2. @ parere 12:07
    Iar stai toata Ziua cu ochii belitZi pe fly24, să veZi Zburătoarele ?
    Avionul ăla Rusesc de la Chișinău a ajuns cu bine ?
    GENERALUL Zalujnîi ce mai Zice pe canalul lui de YouTube ? Cum e vremea la plajă, în Crimeea ? E singur sau cu GENERALUL Budanov ?
    Fac cafele la nisip ??

  3. Iar le da la operatie rusii..pling clonele soroshiste…..nu mai bociti leprelor…cine vrea razboi sa isi asume tot.
    Spunea cineva ca dupa F16 oare ce va mai cere paiatza de la kiev…
    Trupe va cere…ucrainieni nu mai vor sa lupte,sa moara intr-un razboie pierdut dinainte de a incepe..si pentru o cauza straina ucrainei..

    Ale sorosheilor,pe trotineta si la kiev.
    Ah nu???

  4. Eu nu înțeleg de ce ucrainenii nu înțeleg că vor fi distruși de ruși fiindcă au trădat Russia! Simplu și eficient! Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! Succesuri guys!

  5. nu pot sa cred, motiv pentru care cercetez: a pornit anti-contra-ofensiva impotriva agitatilor de la Kiev ? Nu-i vad bine …

  6. Rușii se apropie de Kupyansk, tocând metodiC URcacii (!) de pe malul stâng al Oskil-ului.
    Funia de sub podul Pivnichnîi din Kiev e tot mai nerăbdătoare sa-l LEGENE pe ?-ul PIANIzD (cu MÂNA-n gură, ca Mussolini).
    PăZea !?

  7. Cica rusica a doborat sau au dat lovitura dura ukrainienilor! Srrios? De asta ministrul situatiior de urgenta in energie rus, a mers in vizita urgent in Rostov-pe Don si zburataceste prin aer spre Novorossiica si Krasnodar sa vada distrugerile pe teren? Acesti ministri nu se cara decat cand sunt urgente reale, altfel, stau linistiti in birouri.

  8. Eduard M?tZ ot CZernowitZ Te pot intelege, tu fiind doar o clona, ca faci parte dintr-o minte colectiva. Sau e un pronume nou care defineste un gen recent descoperit !?

  9. Cititi si stirea „Val de atacuri cu drone ucrainene în cinci regiuni rusești și în Crimeea / Au fost lovite 4 avioane Il-76″Vechituri,dar bune la transport militar:)))Iliușin Il-76 (Cod NATO: „Candid”)
    „Mai multe valuri de drone ucrainene au atacat Rusia în cursul nopții de marți spre miercuri, avariind avioane militare și perturbând traficul aerian, au anunțat dimineață autoritățile ruse, potrivit Reuters.”
    E bine ,pentru echilibru,sa nu aratam numai ‘succesurile”kasapilor rusi,viitorul nu le apartine
    Noi informam obiectiv,nu tinem partea rusilor, ca Adrian Severin sau Marga

  10. Civilii au fost inarmati de catre autoritatile ucrainiene inca din 24 feb. 2022 si trimisi de criminalul Zelenski in prima linie a frontului…
    Slava Z !

  11. Beleaua cea mare este ca un aeroport Peskov) din Rusia aflat la cateva sute de kilometri de tarile baltice a fost masiv atacat cu rachete provocand pagube substantiale. Sunt comentatori care afirma ca dronele au fost lansate din acele tari si si-au atins nestingherite tinta pentru ca rusii au considerat ca nu vor fi atacati din acea directie. Tot aceeasi comentatori afirma ca sunt provocari clare pentru inceperea marii bubuieli internationale. BRICS-ul largit si masurile economice pe care le iau cu mare viteza sunt de vina. Vestul orfan de resurse va lupta pentru supravietuire.

    • Poate pui mana pe o harta (chiar civila) si poti masura distanta intre aeroport si tara vecina dupa care ne explici si traseul obiectelor zburatoare….

    • Rusii trimit 1000 de drone, ucrainenii doboara 999. Interesant este ca intodeauna singura drona care scapa face prapad, darama spitale, blocuri, gradinite adica obiective civile pentru ca niciodata rusii nu trag in obiectivele militare ucrainene, nu-i intereseaza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.