16 decembrie – ziua care a schimbat istoria României

Au trecut 35 de ani de la momentul în care Timişoara îşi plângea primii morţi, oameni nevinovaţi, care au crezut în libertate.

De (M.D.)
16 decembrie – ziua care a schimbat istoria României

Au trecut 35 de ani de la momentul în care Timişoara îşi plângea primii morţi, oameni nevinovaţi, care au crezut în libertate.

La 35 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, eurodeputatul Maria Grapini a transmis un mesaj emoţionant.

„16 Decembrie a fost Ziua în care timişorenii au simţit şansa de a fi liberi! 16-25 decembrie 1989 a fost o perioadă de foc pentru România. Pornită la Timișoara, revolta românilor a luat amploare în toată ţara, ducând la căderea regimului Ceauşescu.

Au trecut 35 de ani de la momentul în care Timişoara îşi plângea primii morţi, oameni nevinovaţi, care au crezut în libertate. Se cuvine să-i cinstim, să plecăm capul în faţa jertfei lor, să ne rugăm să aibă odihnă veşnică. Ei au fost cei care au deschis un nou drum pentru România şi, oricâte neplăceri am avea astăzi, să nu uităm nici măcar o secundă că le datorăm libertăţile pe care le avem acum. Pentru ce nu avem încă, este datoria noastră să luptăm!

Peste 1000 de morţi şi peste 4000 de răniţi, acesta a fost costul libertăţii noastre, dorită de milioane de români.

În aceste zile de comemorare, se cuvine să ne îndreptăm gândurile şi să-i pomenim pe cei care au avut curajul să înfrunte gloanţele regimului comunist.

Miilor de familii care au pierdut persoane dragi se cuvine să le adresăm cuvinte de mângâiere şi recunoştinţă.

Este de datoria celor care conduc ţara să pună în fapte năzuinţele celor care şi-au dat viaţa pentru libertate, dreptate şi respectarea valorilor!

Recunoştinţă veşnică, eroilor, şi respect pentru curajul şi demnitatea lor!

Am trăit acele zile de decembrie în Timişoara şi pot spune că este imposibil să uiţi determinarea protestatarilor, unitatea populaţiei!

Veşnică odihnă eroilor!”

La 16 decembrie 1989, în jurul orei 16.00, mai multe tramvaie au fost blocate de către manifestanţi şi se striga „Jos cu Ceauşescu!”. O parte a mulţimii mergea spre căminele studenţeşti, pentru a aduna noi demonstranţi. S-a ajuns şi la sediul Partidului Comunist Român, unde au avut loc altercaţii cu autorităţile şi unde s-au efectuat primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul Tokes, au fost bătuţi şi arestaţi.

Pe 17 decembrie 1989, bravii cetăţeni ai Timişoarei au aprins „scânteia” Revoluţiei. A fost ziua în care au căzut primii eroi, în confruntările cu forţele de represiune ale regimului comunist. Solidari cu gestul eroic al timişorenilor, în Arad, în Bucureşti, în mai toate oraşele ţării, oamenii au ieşit şi ei în stradă şi au strigat, printre gloanţe: „Ajunge!”, împreună reuşind să doboare muntele totalitarismului.

Revoluţia din 1989 a arătat forţa uriaşă a oamenilor, atunci când aceştia luptă pentru drepturi, principii şi libertate, pentru o viaţă demnă şi mai bună.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Cei ce conduc, pt orice făcătură, majoritatea evenimentelor sînt făcături, au două variante: prima oficială și prima de opoziție, ce-i tot a lor, e pt uzul celor ce cred că s-au deșteptat.
    Așadar, dacă-i vorba de Revoluție e varianta oficială cu revoluția și cea oficială de opozișție cu lovitură de stat. Nici una nu e adevărată!
    Toate schibările de decor, regim dacă vreți, se întîmplă deoarece cei ce conduc din umbră le vor, le-au plănuit. Cum să fie revoluție sau lovitură de stat dacă cei ce-au condus înainte de 1989, conduc și-acuma sau urmașii lor, le-au plănuit? La fel a fost după al doilea război mondial, să nu mă duc mai departe.
    Serviciile sînt doar una din uneltele lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate