Cunoscutul fotoreporter Fane Jeg (Ştefan Ioniţă, pe numele său adevărat) a fost dat afară, vineri, de C.V. Tudor, de la săptămânala conferinţă de presă a partidului, liderul PRM nefiind la prima manifestare colerică de acest gen. Fane Jeg a venit să facă fotografii noi cu liderul PRM. La un moment dat, Vadim Tudor i-a spus […]
Lună: decembrie 2010
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Galaţi, că partidul său nu va participa la consultările iniţiate de către şeful statului pentru luni, la Cotroceni, întrucât Traian Băsescu nu mai poate fi considerat preşedinte al României, ci doar al PDL. „Dacă domnul Băsescu are nevoie să mărească corul de aplaudaci şi de ţuţări pe […]
Cel puţin 38 de manifestanţi şi zece poliţişti au fost răniţi, unii grav, în cursul confruntărilor dintre studenţi şi forţele de ordine produse joi la Londra în timp ce deputaţii votau majorarea taxelor universitare, relatează Mediafax. Maşina cu care se deplasau Prinţul Charles şi soţia sa a fost atacată, joi seară, de demonstranţi, însă cei doi nu au fost răniţi în urma incidentului.
„Acest gen de situaţie e întotdeauna ciudată. Încerci să treci peste fazele penibile, te simţi aiurea”, a afirmat actorul. Johnny Depp spune că s-a simţit ciudat când a sărutat-o pe Angelina într-o scenă din cel mai recent film al său, „The Tourist”, potrivit showbizspy.com. Johnny spune că au încercat să facă glume ca să detensioneze […]
Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, a declarat vineri pentru NewsIn că va propune în continuare ieşirea de la guvernarea a Uniunii, având în vedere forma proiectului bugetului de stat pe 2011, şi va susţine totodată schimbarea actualului preşedinte al UDMR.
În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a oscilat între 4,2983 şi 4,3011 lei/euro, dar s-a stabilizat la 4,2981 lei/euro în jurul orei 13.00. Banca Naţională a României (BNR) a afişat vineri un curs de referinţă de 4,2997 lei/euro, în scădere cu 0,02% faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a pierdut […]
Tenismanul spaniol Rafael Nadal va fi noua imagine a casei italiene de modă Armani pentru linia de lenjerie intimă şi jeans, aşa cum au făcut-o fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo şi englezul David Beckham, scrie Gazzetta dello Sport, potrivit Mediafax. Nadal va apărea începând din februarie pe panourile publicitare pe care Armani le va avea în […]
Propunerea PDL de restrângere a prevederilor OUG 50 la creditele noi e neconstituţională şi presiunea pe legislativ vine din partea băncilor, care ar fi ameninţat cu retragerea din România, spune avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă în instanţă câteva mii de clienţi nemulţumiţi ai băncilor.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Braşov, că fostul lider social-democrat Mircea Geoană „a ratat o şansă uriaşă să tacă”, că în ochii lui acesta s-a descalificat definitiv şi nu a exclus posibilitatea ca Geoană să fie schimbat de la conducerea Senatului. „Mircea Geoană a ratat o şansă uriaşă să tacă. […]
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti va deschide luni primul magazin de bunuri confiscate din Capitală, produsele fiind destinate atât persoanelor fizice, cât şi firmelor, a anunţat vineri ANAF. „Încasările din valorificarea bunurilor confiscate au crescut cu 13% în primele zece luni ale anului 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Acest fapt se […]
Guvernatorul Băncii Naţionale României, Mugur Isărescu, a declarat vineri că eforturile de redresare ale economiei trebuie făcute pe alte baze decât ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, iar baza redresării constă în consolidarea unor branduri româneşti.
Domnule ministru, Ştirile din mass-media ne-au dezvăluit că o serie de viitoare mămici aleg sa ceară medicului provocarea naşterii înainte de termen, pentru a nu intra sub prevederile noilor reglementari privind drepturile financiare micşorate care se acordă pentru concediul privind creşterea copilului. Domnule ministru, ceea ce se întâmplă este o crima! O crimă împotriva acestor […]
Un incendiu a izbucnit vineri, la ieşirea din Bucureşti. Cinci case au luat foc, pe Şoseaua Chitila. Două dintre acestea au fost distruse aproape în totalitate. Mai multe persoane au fost evacuate, iar una dintre ele a ajuns la spital. La faţa locului s-au deplasat mai multe 12 autospeciale de pompieri şi de descarcerare, dar […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în staţiunea Covasna, că „România a depăşit momentul critic” şi a mulţumit UDMR pentru faptul că şi-a asumat, alături de PDL şi minorităţi, responsabilitatea de a trece România prin criză. „Mulţumesc UDMR pentru responsabilitatea cu care şi-a asumat, alături de PDL, alături de celelalte minorităţi, trecerea României prin criză. […]
Fiul senatorului Sorina Plăcintă a susţinut că el este parte vătămată, deoarece prietena inculpatului ar fi fost în pericol şi el ar fi venit în ajutorul acesteia. În momentul acela a văzut o persoană înarmată cu un cuţit venind spre acesta şi a fost împuşcat cu un pistol mic şi argintiu cu gloanţe de cauciuc”.
Scaunul disidentului chinez va fi gol la ceremonia Nobelului. Lăudat de apărătorii democraţiei şi detestat de autorităţile din China, laureatul Premiului Nobel pentru Pace este închis în China, iar membrilor apropiaţi ai familiei sale le este interzis să părăsească ţara. Disidentul chinez Liu Xiaobo va fi reprezentat la ceremonia de premiere la Oslo de un […]
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, în Timiş, că, precum Făt Frumos, care a aruncat buzduganul, iar apoi a fost nevoit să se ducă după el, şi ea a făcut promisiunea că până la finalul anului se vor semna contracte de trei miliarde de euro din fonduri europene şi a trebuit să o onoreze, informează […]
Pompierii şi jandarmii bucureşteni, sprijiniţi de poliţişti, au simulat, vineri dimineaţă, o serie de intervenţii în caz de cutremur de 7,1 grade pe scara Richter, acţiunile având loc într-o zonă dezafectată din cartierul Bucureştii Noi, din Sectorul 1 al Capitalei. Printre situaţiile în care s-a exersat intervenţia serviciilor de urgenţă s-au numărat prăbuşirea unor clădiri […]
În staţiunile montane din întrega ţară au fost făcute deja rezervări pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, în unele dintre acestea, potrivit Mediafax, numărul locurilor rămase fiind foarte mic.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian afirmă că, în opinia sa, iniţiativele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului sunt destul de „năzbâtioase”, preocuparea acestui minister fiind să lanseze proiecte noi ca să mai ia „ciubucuri din studii de fezabilitate şi licitaţii”, potrivit Mediafax. Vosganian a făcut aceste afirmaţii, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, referindu-se la suma […]
Adriana Bahmuţeanu a născut vineri dimineaţă un băieţel sănătos, de 3,2 kilograme, a declarat pentru Mediafax Silviu Prigoană, soţul vedetei de televiziune. Copilul s-a născut prin cezariană, la Maternitatea Polizu din Bucureşti. El a precizat că nu au decis încă ce nume să-i pună fiului lor. „Sănătos să fie. Acum ne gândim ce nume o […]
Cristian Pîrvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, susţine că, potrivit unor studii, 25%-30% dintre cetăţeni sunt atât de nemulţumiţi de actuala clasă politică „încât sunt dispuşi să voteze orice aventură extemistă”, potrivit impactnews.ro. „Partidelor politice le revine alături de şcoală rolul de a forma cetăţenii, ori dacă partidele nu informează cetăţenii atunci societatea merge prost. Când […]
Adrian Mutu a declarat, pentru publicaţia italiană „La Nazione”, potrivit evz.ro, că Fiorentina i-a propus prelungirea contractului pe o perioadă de cinci ani. Cu toate acestea, atacantul român se gândeşte să renunţe la fotbal peste trei sezoane. „Clubul mi-a propus reînnoirea contractului pentru cinci ani, dar eu le-am spus că vreau să mai joc doar […]
Numărul locurilor de muncă vacante în săptămâna 10-16 decembrie este de 6.786 la nivel naţional, conform declaraţiilor agenţilor economici către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locrui de muncă sunt în Bucureşti (875), apoi Iaşi (575), Timiş (425), Argeş (419), Bacău (298) şi Bihor (263). Judeţele cu cele mai puţine […]
Ministrul irlandez al Finanţelor, Brian Lenihan (foto), a anunţat că intenţionează să impoziteze cu 90% bonusurile salariaţilor băncilor, după ce Allied Irish Bank a provocat un scandal anunţând plata unor bonusuri de 40 de milioane de euro către personalul grupului, transmite AFP. „Vreau să includ un amendament în următoarea lege a Finanţelor pentru introducerea unei […]
Când presiunile pentru arestarea sa au crescut în Serbia, Ratko Mlafici s-ar fi fi ascuns în Rusia. Autorităţile ruse au adăpostit ani de zile mai mulţi fugari din Serbia. Rusia ar putea deţine informaţii vitale despre locul unde se ascunde fostul general sârb bosniac Ratko Mladici, acuzat de crime de război la Tribunalul Penal Internaţional […]