Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, susţine, într-o postare făcută pe blogul personal, că Mircea Geoană nu poate întinde coarda la nesfârşit. „Personal, cred că este bine că Victor Ponta nu a răspuns la aceste provocări publice. A dat dovadă de înţelepciune şi a evitat o răfuiala care nu aducea nimic bun. Problema nu […]

Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se suplimentează cu 600 de lei începând cu cel de-al doilea copil, în cazul sarcinilor multiple, dar şi al naşteilor survenite pe parcursul perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, potrivit Mediafax. Ordonanţa de urgenţă care reglementează noul mod de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului […]

Garinus, Garinus,/ Amiral blestemat,/ La prima ta cursă/ Ne-ai şi scufundat… (refren popular) Marele Amiral! Amiralul tuturor amiralilor dezamiralizaţi! Cel dintâi amiral al uscatului – al câmpiilor şi al munţilor, al păşunilor şi al dealurilor, al podişurilor şi al râpelor, al vâlcelelor şi al pârloagelor, al văzduhului din largul intracranian al semeţiei sale terestre, dar […]

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că formaţiunea sa îşi menţine decizia de a nu participa la consultările iniţiate de şeful statului, considerând că acestea sunt „strict de imagine”, întrucât Traian Băsescu şi-a pierdut rolul de mediator. „Ne menţinem decizia de a nu participa la astfel de consultări, întrucât, în primul rând, […]

Preşedintele Traian Băsescu a adresat o invitaţie partidelor parlamentare de a participa la consultări pe tema perspectivelor economice şi sociale în 2011 – 2012, aderarea la Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative pentru sfârşitul lui 2010. Consultările ar urma să aibă loc luni, începând cu ora 15.00. Precedenta întâlnire de la Palatul Cotroceni între şeful statului […]

Cozmin Guşă, fost consultant al lui Mircea Geoană în campania pentru prezidenţiale, a spus despre Victor Ponta că l-a dezamăgit şi că avea potenţial de trădător. Guşă spune că nu a fost de acord cu numirea lui Ponta ca purtător de cuvânt al campaniei, dar a cedat în faţa argumentelor celor din jur, susţinute şi […]

Jennifer Aniston  încă îl mai iubeşte pe Brad Pitt şi vrea să fie din nou cu el. Jennifer Aniston şi Brad Pitt au fost întotdeauna discreţi în ceea ce priveşte viaţa lor personală, iar acum Jennifer este supărată că prietena ei, Chelsea Handler, a făcut comentarii despre ea, potrivit living.oneindia.in, scrie realitatea.net. „Jennifer este furioasă […]

Nicolae Popa spune că a atacat legea extrădării la Curtea Constituţională din Indonezia, după ce, miercuri, un tribunal din Jakarta a semnat ordinul de extrădare. Condamnat în România pentru înşelăciune şi delapidare în dosarul FNI, Popa speră ca, în această situaţie, decizia extrădării sale să fie amânată. După semnarea ordinului de extrădare, părţile implicate în […]

Cercetătorii au descoperit, la analiza dolarilor, bisfenol A, o subtanţă care poate produce probleme de sănătate de la infertilitate şi cancer, la pubertate precoce şi obezitate. Se ştie că bancnotele sunt pline de microbi, însă un studiu realizat de cercetătorii americani a scos la iveală faptul că dolarii conţin chiar o substanţă chimică periculoasă. Este […]

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea ca în 2012-2013 Aeroportul Băneasa să se transforme pentru zboruri VIP şi business, iar Aeroportul Otopeni să fie extins într-un hub regional, a declarat joi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. „Într-un stat şi o capitală europeană cu o evoluţie normală, dezvoltarea Aeroportului Aurel Vlaicu (Băneasa) este absolut necesară. Este un […]

Bucureştenii vor avea parte de prima ninsoare, vineri dimineaţă. După ce ziua de joi a adus temperaturi ridicate de până la 18 grade , din această seară vremea se răceşte, iar vântul se va intensifica. Meteorologii spun că vor apărea şi primii fulgi de nea, însă zăpada nu se va depune. La Bucureşti vor fi […]

O adolescentă de 14 ani a fost bătută crunt cu biciul de cea care ar fi trebuit să-i ţină loc de mamă – asistenta maternală. Motivul: fata ar fi scris într-un caiet mesaje vulgare şi ar fi desenat imagini obscene. Fata aflată în plasamentul femeii împreună cu un alt minor au fost luaţi de Direcţia […]

În România, regimul comunist a fost o idee bună. Asta cred, la 21 de ani de la căderea comunismului, aproape 60% dintre români, arată un studiu CSOP realizat pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Totuşi, aproape 30% dintre cei intervievaţi cred că ar trebui interzisă folosirea în mod public a simbolurilor comuniste.

Un monovolum, o utilitară şi un model de dimensiuni mici destinat oraşului sunt noile modele de serie pe care Dacia le va scoate pe piaţă în Europa, potrivit realitatea.net. „Aceste noi modele vor inaugura o nouă etapă în termeni de design, iar preţurile lor vor fi mai coborâte ca niciodată”, spune Alain Launay, directorul centrului […]

Drumul Naţional 19, care face legătura între Satu Mare şi Sighetu Marmaţiei, a fost inundat, joi după-amiază, în urma revărsării râului Tisa, fiind afectată o porţiune de aproximativ 500 de metri, în zona localităţii maramureşene Teceu, astfel că traficul rutier a fost închis. Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan […]

Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, că social-democraţii analizează posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a legii bugetului de stat pe 2011. Vasilescu a afirmat că, potrivit legislaţiei, proiectul de buget trebuia să se bazeze pe legi existente, în timp ce propunerea Guvernului face referire la prevederi din Legea salarizării şi […]

Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, că social-democraţii analizează posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a legii bugetului de stat pe 2011. Vasilescu a afirmat că, potrivit legislaţiei, proiectul de buget trebuia să se bazeze pe legi existente, în timp ce propunerea Guvernului face referire la prevederi din Legea salarizării şi […]

Mircea Geoană, cataloghează drept „deplorabile” explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul din 1 Decembrie, de la parada militară şi îl îndeamnă pe preşedintele Traian Băsescu „să nu profereze minciuni” despre el. „Constat cu regret şi mâhnire că Traian Băsescu nu a înţeles, nici după şase ani de mandat prezidenţial, despre […]

Lume multă la „Galateca”. Final de an aniversar, în care Humanitas vă aşteaptă din nou cu cărţile deschise, la o nouă sărbătoare a cărţii. Editura a serbat 20 de ani de existenţă, având ca motto „Trăieşti atâtea vieţi câte cărţi ai citit”. Peste 400 de titluri din rafturi, peste 50 de titluri noi, zeci de […]

Anularea vizelor de călătorie în Statele Unite pentru cetăţenii din România, Polonia, Bulgaria şi Cipru se află pe agenda întâlnirii bianuale UE-SUA în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, care se desfăşoară miercuri şi joi la Washington, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE). În timp ce americanii se bucură de călătorii fără viză, de […]

O geantă Hermès oferită spre vânzare la licitaţia bianuală la Christie’s a devenit cea mai scumpă geantă de mână vândută vreodată. A fost scoasă la licitaţie miercuri la Londra, printre alte 51 de genţi Hermès. Acest Birkin Rouge Moyen de piele de aligator creat în 1998 a fost cumpărat pentru aproape 50.000 lire sterline de […]

Cadrele medicale, îngrijitoarele de copii şi bătrâni, ospătarii şi profesorii sunt cei mai deprimaţi angajaţi. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în health.com, care a întocmit topul celor mai depresive meserii. Pe locul întâi în topul joburilor ce predispun la depresie, se află îngrijirea copiilor şi bătrânilor. O astfel de zi de muncă presupune activităţi […]

Coaliţia nu a ajuns încă la un acord privind propunerea PDL de a neaplicare a OUG 50 la creditele aflate în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ, a spus deputatul PSD Viorel Ştefan, pentru a motiva o nouă amânare a şedinţei Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci din lipsă de cvorum. „Nu […]

TVR transmite că „regretă profund” faptul că declaraţiile făcute de Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu, în emisiunea „Profesioniştii”, difuzată pe TVR 1, pe 13 noiembrie, „au rănit sentimentele” celor care au fost afectaţi de mişcarea legionară. „Televiziunea Română regretă profund faptul că declaraţiile făcute de domnul Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu, […]