Istanbul, Budapesta şi 3 oraşe italiene: Roma, Milano şi Florenţa sunt cele mai ieftine destinaţii externe în luna aprilie. Un pachet turistic în oricare din oraşele mai sus menţionate te costă maximum 200 de euro, cu toate cheltuielile incluse. Însă dacă vrei să mergi la Londra în aprilie vei da 225 euro pentru un sejur […]
Lună: aprilie 2011
Între 30 martie şi 23 aprilie, Mercur retrogradează în Berbec, fapt ce ne îndeamnă să luăm poziţie vizavi de toate capitolele mari din viaţa noastră, potrivit horoscoptv.ro. Este foarte posibil ca în acest interval să fim stimulaţi să stabilim o nouă traiectorie în viaţă. S-ar putea ca scopurile noastre să se schimbe radical. Tot în […]
Rezervele valutare ale României au crescut în martie cu 699 milioane euro (2,2%) faţă de luna precedentă, la 32,767 miliarde euro, de la 32,068 miliarde euro la 28 februarie, potrivit unui comunicat transmis vineri de Banca Naţională a României (BNR). În martie, intrările au însumat 1,720 miliarde euro, reprezentând „alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv […]
România nu a trecut printr-o criză, ci printr-o recesiune, spune consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Dacă se prăbuşeau băncile şi se confiscau economiile populaţiei atunci am fi putut vorbi de criză, adaugă Croitoru. „Trebuie făcută o distincţie între criză şi recesiune în România. După părerea mea, România a fost într-o recesiune profundă în 2010, această […]
După ce a crscut într-un climat de apărare a URSS și s-a afirmat ca interpret al ideologiei lui Nicolae Ceaușescu,Vladimir Tismăneanu se strofoacă acum să apere Statele Unite de anti-americani. Ideolog cu mînă moartă, Tismăneanu are la activ cel puțin două curse pe lîngă Brăila.De data aceasta,Volodea își încearcă norocul și pe seama americanilor .Si ce face?Chițăie la anti-americani!Drept pentru care nimeni nu știe dacă pledoariile sale au valoare de încurajare sau de înjurătură.
Iată un fragment din ultimul său demers de anti-cucu-bau:
Parcă în fiecare zi Dumnezeu ne mai ia puţin din minte! Şi ne mai umple de zoaie, râde de noi şi ne trimite la periferie. Pe zi ce trece nu mai plecăm capul pe o pagină de carte. Ba din paravane de budoar ne facem ochelari şi ne izolăm de restul lumii ca oaia cu […]
Deputatul PNL Alina Gorghiu consideră că democrat-liberalii nu vor avea de câștigat nimic prin modificarea denumirii partidului, dacă nu își schimbă și năravurile. „PDL își caută nume nou. Eu nu înțeleg cu ce te ajută pe tine, ca partid, faptul că nu te vei mai numi PDL, ci Partidul Popular, de exemplu. Asta te face […]
Insipidul şi ţâfnosul prim-ministru român tot o ţine cu ieşirea din criză la dată fixă precum gaia maţul. După ce-a tot bârâit la cap luni în şir că la 31 martie 2011 am gătat cu necazul, acum ne mai face şi proşti. Că n-am înţeles bine ce-a spus, că am interpretat eronat cugetările lui economice. […]
La mai puţin de un an înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, unele mari ziare moscovite şi străine, cât şi agenţii de presă, precum Reuters, opinează că actualul şef al statului, Dmitri Medvedev, a lansat ceea ce pare a fi cel mai îndrăzneţ pariu politic din cariera sa, opunându-se deschis mentorului său Vladimir Putin.
Guvernul trebuie să respecte deciziile definitive şi irevocabile ale puterii judecătoreşti, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte al CNS Cartel ALFA, într-un comunicat de presă. Confederaţia Naţională Sindicală, alături de Federaţia Educaţiei Naţionale, îi solicită premierului Emil Boc să respecte legislaţia în vigoare şi să nu intervină asupra aplicării unor decizii ale puterii judecătoreşti rămase […]
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a comunicat Parlamentului European (PE) prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public despre sesizarea din oficiu în legătură cu presupuse fapte de corupţie comise de europarlamentarul Adrian Severin. La data de 30 martie, DNA a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (PÎCCJ), iar la data de […]
Președintele fondator al Partidului Conservator, senatorul Dan Voiculescu, a anunţat că va solicita Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să declanşeze o anchetă asupra deciziei Ministerului Sănătăţii de a evacua bolnavii din spitale. „Imaginile cu nou născuţi, mame şi bătrâni scoşi cu forţa din spital sunt halucinante. Este o atrocitate să muţi nou-născuţi din maternitatea Caritas spre […]
Funcţionari din România, Norvegia şi Suedia se află printre persoanele decedate vineri în atacul asupra biroului ONU – o tabără – din oraşul afgan Mazar-i-Sharif, a anunţat o sursă neprecizată citată de Channel 4, în pagina electronică. Detalii macabre, mai jos.
Liderii reţelei de traficanţi de droguri prinşi joi că au introdus în România peste 150 de kilograme de cocaină au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Membrii grupării aveau legături cu mai multe carteluri din America de Sud. Bărbaţii aveau de gând să aducă în România peste 500 de kilograme de droguri. Reţeaua era […]
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, recunoaşte că în multe spitale a fost haos, dar vina este a managerilor, care au ştiut din timp că se închid spitalele şi nu au făcut nimic. „Sunt exemple în care managerii nu au inţeles mesajul pe care l-am transmis de două luni. Sunt alţii care l-au înţeles. Ieri (joi – […]
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat, vineri, la Sângeorgiu de Mureş, că a cerut ocoalelor silvice să planteze câte un hectar în plus peste ceea ce aveau programat, pentru a marca Anul Internaţional al Pădurii. „Am cerut ocoalelor silvice ca fiecare să planteze câte un hectar în plus, pe lângă ceea ce se […]
Adunarea Generală a LPF se va întâlni luni, cu o oră înainte de licitaţia privind cesiunea drepturilor TV a meciurilor din Liga I, şi va decide ce se va întâmpla cu pachetul 9, în condiţiile în care TVR nu va mai participa la licitaţie, a declarat pentru Mediafax Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Consiliul de Administraţie […]
Dan Diaconescu a declarat, vineri, că partidul său îşi va continua activitatea „în ilegalitate”, „pe varianta independentă”, precizând că Partidul Poporului are deja 750 .000 de adeziuni şi acuzând că cereri de intervenţie în instanţă împotriva PP s-ar fi făcut şi de reprezentanţi ai puterii. „Nici noi nu ştim de ce a fost respinsă (cererea […]
Cutremurul produs vineri în largul insulei greceşti Creta nu influenţează în niciun fel România, pentru că ţara noastră este pe altă falie, a declarat directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, prof. dr. Gheorghe Mărmureanu. „Seismul din Creta nu are nicio legătura cu România, pentru că ţara noastră nu este legată de această falie, respectiv […]
Zece angajaţi străini ai ONU au fost ucişi, vineri, în timpul unui atac asupra sediului Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, de manifestanţi care protestau faţă de incendierea recentă a Coranului în Statele Unite, a anunţat poliţia, scrie AFP, preluată de Mediafax.ro. „Zece angajaţi ai ONU au fost ucişi de manifestanţi (…) Toţi morţii […]
Un cutremur cu magntudinea de 6,2 grade s-a produs în insula Creta, vineri, la ora 16.29, ora României, relatează DPA, citând Institutul de geodinamică din Atena. Epicentrul seismului s-a aflat la 134 de kilometri de oraşul Iraklion. Adâncimea la care s-a produs a fost de 77 kilometri, potrivit US Geological Survey, citat de Reuters. Nu […]
Curtea de Apel a respins, vineri, cererea de înfiinţare a Partidului Poporului. Hotărârea Curţii este definitivă şi irevocabilă.
Formaţia Astra Ploieşti a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Victoria Brăneşti, în primul meci al etapei a XXIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Maghici ‘1 (autogol) şi Măţel ’90+1. Primul gol al partidei a fost înscris, în minutul 1, de Maghici, care a deviat mingea […]
Procurorii DNA au decis să pună sechestru asigurator pe averea lui Marius Petcu, acuzat că din septembrie 2009 şi până în martie 2011 a luat mită de la omul de afaceri Petre Scrieciu pentru ca firma acestuia să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov, potrivit unor surse judiciare Sursele citate au precizat […]
La data de 3 aprilie 2011, se împlinesc 161 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a reformat din temelie Corpul Slujitoresc, transformându-l în Corp de Jandarmi, o instituţie necesară deopotrivă asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, prin semnarea Ofisului Domnesc ce promulga Anaforaua Divanului obştesc al Moldovei. […]
Săptămâna aceasta a fost desfăcută la licitaţie, de Casa Christie’s, la Palais Tokyo din Paris, celebra Colecţie „Gourdon”, de „Art Deco”, a lui Laurent Negro, fiul fondatorului grupului „BIS”, ce era găzduită în castelul gotic Gourdon. Rezultatul total al celor trei zile de licitaţie a atins 41.966.512 euro, mai puţin decât vânzarea Bergé -Yves Saint […]