Garda Financiară (ANAF) – pusă pe treabă rău de tot în măreaţa operă de asanare a evaziunii fiscale – a repurtat o primă victorie răsunătoare. După ce a spulberat marii evazionişti, clienţi ai puterii lui Băsescu-PDL, Fiscul pedelist şi-a înfipt colţii adânc în chelnerii şi barmanii simpaticei cârciumi din Bucureşti a lui Marius Tucă: Taverna Sârbului. Tucă e unul dintre pedepsiţi cu Fiscul, după ce la fel au păţit realizatorul de televiziune Răzvan Dumitrescu şi Realitatea TV.

Foarte multe laude pentru omul de afaceri George Brăiloiu, „patriotul” care a spălat onoarea statului român, prin cumpărarea celebrelor manuscrise ale lui Emil Cioran, la un preț de peste jumătate de million de euro. Însă, ceea ce presa uită să menționeze este natura controversată a afacerilor sale din vânzarea și cumpărarea aerului murdar, din care câștigă sute de milioane de euro cu firma sa, KDF Energy. În dauna aceluiași stat român, care, culmea!, îl decorează cu „Meritul Academic” pentru gestul său mai mult sau mai puțin dezinteresat. (M.S.)

Lewis, în vârstă de 49 de ani, va candida din partea Partidului Democrat în districtul Willingboro, în care locuieşte. Locul de senator pe care îl vizează este deţinut în prezent de republicanul Dawn Addiego. wis, care a obţinut nouă titluri olimpice între 1984 şi 1996, a anunţat luni că va candida pentru alegerile senatoriale în […]

Un microbuz şcolar s-a ciocnit de un TIR pe DN58 la intrarea în Reşita, judeţul Caraş Severin. În microbuz se aflau mai mulţi profesori. Şase persoane au fost grav rănite. Echipele de descarcerare ajunse la faţa locului au reuşit să scoată dintre fiarele contorsionate ale microbuzului două persoane. Este vorba de şoferul microbuzului şi pasagerul […]

30 de vehicule blindate şi elicoptere ale armatei au înconjurat palatul liderului ivorian. Potrivit Reuters, Laurent Gbagbo a ieşit din buncărul său şi a fost capturat fără să opună rezistenţă. Încă un lider african înlăturat de la putere. După săptămâni de conflicte armate, preşedintele ivorian în exerciţiu a fost arestat şi predat forţelor opoziţiei în […]

Acum patruzeci de ani era alături de cei care refuzau să plece în Vietnam. Acum a acceptat totuşi să meargă… Bob Dylan are 70 de ani dar încă se simte bine în turneu, încă simte nevoia de a cutreiera lumea şi a împărţi bucurie prin cântecele sale cu profund caracter social, interpretate la ghitară şi […]

Un nou seism violent a lovit Japonia, luni noapte. Potrivit CNN, intensitatea sa a fost de 6,4 pe Richter şi a făcut şase victime. Cutremurul nu a fost urmat de alertă de tsunami. Cutremurul a avut epicentrul la 120 de kilometri sud-est de capitala Tokyo. Cei şase oameni şi-au pierdut viaţa în oraşul Iwasaki, atunci […]

Un poliţist din Sighetu Marmaţiei a avariat patru maşini după ce a intrat într-o intersecţie, fără să oprească la semnul stop. În urma accidentului, poliţistul şi fiul său, aflat în dreapta, au fost răniţi. Aflat la volanul autoturismului proprietate personală, în afara orelor de serviciu, agentul nu a ţinut cont de indicatoare într-o intersecţie şi […]

Urmărire cu focuri de armă în Constanţa. Poliţiştii au încercat să oprească un bărbat suspectat de furt, dar acesta a fugit. Oamenii legii aveau informaţii că şoferul ar fi condus şi fără permis. L-au urmărit pe suspect până la casa unor apropiaţi. Acolo a început tot scandalul. Poliţiştii au fost atacaţi cu bâte şi topoare. […]

După un an şi jumătate petrecut în spatele gratiilor, fostul deputat Nati Meir este din nou în libertate. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis că cercetările în dosarul în care Meir şi fiul său sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă pot continua cu cei doi inculpaţi în stare de libertate. Nati Meir a fost […]

Dezastrul de la centrala nucleară Fukushima, similar cu cel de la Cernobîl. Autorităţile japoneze au decis marţi să modifice clasificarea evenimentului de la Fukushima de la nivelul cinci la nivelul şapte pe scara internaţională a evenimentelor radiologice. Este acelaşi nivel ca al dezastrului de la Cernobîl, din 1986.

Chiar dacă aerul rece a ieşit de deasupra ţării noastre, norii şi ploile vor împiedica temperaturile să urce prea mult în nordul, centrul şi nord-estul ţării mai ales, unde cu greu se vor depăşi maxime de 10 grade. Aerul cald ajunge însă în Banat şi Oltenia, unde mercurul va indica la prânz şi 21 de grade. De miercuri, însă, situaţia se schimbă şi aici.

Înmatricularile de autoturisme noi au crescut în primul trimestru cu aproape 10%, la 9.679 unități, față de perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, în martie înregistrările au scăzut cu 6%, comparativ cu aceeași lună din 2010, la 3.793 unități, scrie Mediafax. Creșterea înmatriculărilor de vehicule a fost determinată de un avans de aproape […]

O valoare ridicată a Indicelui de Masă Corporală (IMC) în adolescență reprezintă un factor de risc fundamental la maturitate pentru boli precum diabetul de tip 2 și insuficiența coronariană. Este concluzia unui studiu publicat recent în New England Journal of Medicine, citat de stiintasitehnica.com. În cadrul studiului, realizat de Amir Tirosh de la Sheba Tel-Hashomer […]

Omul de afaceri Dinu Patriciu a devenit în 2009 acţionarul majoritar al fondului de investiţii Deusche Land, cu un portofoliu alcătuit din spaţii comerciale, de birouri dar şi hoteluri, printre care şi clădirea istorică în care funcţionează hotelul Europäischer Hof din renumita staţiune Baden-Baden.

Şeful departamentului de dezvoltare a vehiculelor fără şofer de la Google estimează că aceste automobile automatizate ar putea salva un milion de vieţi în fiecare an prin eliminarea accidentelor rutiere. Automobilele care se conduc singure ar putea salva circa un milion de vieţi anual, estimează Sebastian Thrun, şeful echipei de dezvoltare a proiectului de automobile […]

Indicatorul numit de cercetători „stare de bine subiectivă” (SWB) cuantifică gradul de satisfacţie din viaţa personală şi profesională a fiecărui om: pe cât se pare, un SWB ridicat are un efect direct asupra sănătăţii şi a duratei de viaţă, crescând-o cu 14%. Teoria îi aparţine lui Ed Diener, profesor de psihologie la Universitatea llinois, care […]

Costul intervenţiei militare a Statelor Unite ale Americii (SUA) în Libia a atins 608 milioane de dolari, a anunţat luni un responsabil al Ministerului american al Apărării, citat de AFP. Estimarea acoperă o perioadă care merge de la începutul loviturilor internaţionale aeriene din Libia, la 19 martie, până la 4 aprilie, a declarat responsabilul citat […]

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, luni seară, la Realitatea TV, că Marian Vanghelie va candida pentru un nou mandat la primăria Sectorului 5, şi nu la Capitală, adăugând că organizaţia PSD Bucureşti trebuie să nu mai fie o problemă pentru partid, ci un sprijin. Liderul social-democrat a precizat că organizaţia PSD Bucureşti va trebui […]

Patronii olandezi care vor să angajeze de la 1 iulie români şi bulgari pentru culesul căpşunilor trebuie să dovedească mai întâi că nu au găsit doritori pentru aceste slujbe în rândul şomerilor din Olanda sau al cetăţenilor din ţările UE care au aderat înainte de 2007, relatează NRC Handelsblad. Guvernul olandez a aprobat vineri o […]

Craiovenii vor să câştige la masa verde meciul cu Rapid, din cauza problemelor cu nocturna pe care le-au avut giuleştenii. Episodul „Nocturna” revine obsesiv în Giuleşti. De două ori s-a stins instalaţia de iluminare pe parcursul meciului Rapid – Universitatea Craiova. Pe asta se bazează şi Adrian Mititelu când spune că va câştiga meciul la […]

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că revenirea economică va fi mai lentă în unele state din Europa emergentă care au înregistrat boom-uri interne nesustenabile, precum România, potrivit raportului World Economic Outlook. Instituţia financiară internaţională a menţinut la 1,5% prognoza de creştere economică din acest an pentru România şi la 4,4% pe cea referitoare la 2012. […]

Nu, stimaţi domni şi „anchetatori” sau jurnalişti, nu am fost în nici un fel „colaborator” şi nici măcar „victimă” a trecutului regim, ci pur şi simplu un curajos – şi poate „iresponsabil”, în ochii multora, atunci – contestatar şi, cu adevărat, inamic public declarat al noii dictaturi personale a lui Ceauşescu, instalată în vara lui ’72 sub numele de „mica revoluţie culturală” în presa occidentală, dovadă protestele mele în ziarele franceze şi germane şi demisia mea categorică din „funcţiile” mele!

Ozonul ar putea putea înlocui chimicalele folosite în prezent pentru păstrarea legumelor şi fructelor. Potrivit unui studiu citat de Realitatea.net, compuşii chimici de ozon din ceaţa şi din fumul din oraşe ar putea preveni apariţia a aproximativ 95% din ciupercile care afectează calitatea fructelor şi legumelor, scrie ITplay. Conform unor cercetători de la Universitatea din […]